Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:10 27 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dobrogea medievală Conducători militari şi formaţiuni statale din sec. X-XI (jupanii Dimitrie şi Gheorghe; Tatos, Seslav şi Saccea, căpetenia Pudilă)

ro

30 Apr, 2018 00:00 1422 Marime text

Istoria Dobrogei în perioada sfârşitului de secol VII - prima jumătate a veacului X ne este aproape total necunoscută, neexistând izvoare care să ne ofere informaţii despre ce se întâmpla în acele timpuri pe teritoriul dintre Dunăre şi Mare.
 
Ştim doar că, în anul 680, bulgarii conduşi de hanul Asparuh ajung în nordul Dobrogei, care se afla încă sub stăpânire bizantină. Asparuh se stabileşte cu ai săi în Delta Dunării, pe marea Insulă Peuce, aflată probabil între braţele Sfântu Gheorghe şi Sulina, apoi îi învinge pe bizantini într-o mare bătălie, la Ongala (în nordul Deltei). După acest succes, bulgarii trec prin Dobrogea, răvăşesc ţinutul şi ajung la sud de Dunăre, unde Asparuh întemeiază primul ţarat bulgar.
 
După acest episod, timp de aproape două secole, povestea Dobrogei rămâne o enigmă. Vechea provincie bizantină este sfâşiată de tot felul de neamuri migratoare, fiind la cheremul slavilor sudici, al pecenegilor şi al cumanilor. Teritoriul dintre Dunăre şi Mare este însă în continuare locuit de o majoritate vlahă, care încearcă să reziste şi să supravieţuiască acestor vremuri tulburi.
 
Din a doua jumătate a sec. X, Bizanţul, din nou puternic, reîncepe acţiunea de recuperare a ţinutului pontic. Bulgarii sunt slăbiţi, după moartea ţarului Simeon cel Mare (893-927), iar Dobrogea devine câmp de bătălie între cele două puteri.
 
În acest ţinut apar mici formaţiuni statale. În 1950, pe când se lucra la Canalul Dunăre - Marea Neagră, pe teritoriul comunei Mircea Vodă s-a descoperit o inscripţie în slava veche. A fost găsită în valul de piatră, printre ruinele unei mici fortificaţii.
 
Cuvintele inscripţiei sunt următoarele (potrivit arheologilor) : „Împotriva grecilor, în anul 6451 (n.a. de la Facerea Lumii), în timpul lui Jupan Dimitrie“. Anul 6451 corespunde anului 943, după calendarul nostru.
 
Jupan Dimitrie este un personaj misterios şi încă există controverse cu privire la originea sa. Unii istorici au afirmat că era bulgar, alţii vlah şi, nu în ultimul rând, peceneg sau cuman. Documentul epigrafic ne dă de înţeles că Dimitrie a luptat contra „grecilor“, adică a bizantinilor ce încercau să îşi recupereze provincia şi cu care acest conducător a intrat în conflict. Foarte probabil, în această confruntare Jupan Dimitrie şi-a pierdut viaţa, şi odată cu ea, şi micul său stat.
 
Din aceeaşi perioadă datează şi informaţia care îl priveşte pe un alt conducător de formaţiune statală, Jupan Gheorghe, o inscripţie cu numele său fiind găsită la Basarabi-Murfatlar. Şi aici avem aceeaşi problemă a originii şi este clar că acest Gheorghe conducea şi el un mic stat în fărâmiţata Dobroge de secol X.
 
Din anul 971, Imperiul Bizantin preia din nou stăpânirea în Dobrogea, numită la acea vreme Thema Paristrion sau Paradunavon (de la Istru, de la Dunava - adică de la Dunăre).
 
Împăraţii Ioan Tzimiskes (969-976) şi Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025) vor reuşi victorii deosebite contra bulgarilor, dar şi contra ruşilor kieveni (Tzimiskes îl învinge şi îl alungă din Dobrogea pe cneazul Sviatoslav Igor - în 971), iar Thema Paristrion devine o provincie în reconstrucţie.
 
Sunt vremuri ceva mai stabile faţă de secolele trecute, dar problemele sunt departe de a se fi încheiat.
 
Alte formaţiuni statale în Dobrogea medievală sunt consemnate la sfârşitul sec. XI. Bizanţul stăpâneşte provincia pontică, dar este mereu pe picior de război, luptând cu pecenegii, cumanii, bulgarii care răvăşesc vechile pământuri ale vlahilor băştinaşi.
 
Graţie unui izvor bizantin deosebit, „Alexiada“ Annei Comnena, aflăm că în perioada 1087-1090 în Dobrogea existau cel puţin trei formaţiuni statale, conduse de Tatos, Seslav şi Saccea. Prinţesa bizantină Anna Comnena, retrasă la mânăstire, a scris cronica Imperiului în perioada 1069-1118, mare parte din lucrare fiind dedicată domniei tatălui său, Alexios I Comnenul (1081 -1118).
 
Scrie prinţesa astfel: „Un neam scitic (n.a. - pecenegi), prădat zi de zi de sarmaţi, părăsindu-şi sălaşele, a coborât la Dunăre. Cum aveau nevoie să se înţeleagă cu cei care locuiesc la Dunăre... au intrat în tratative cu conducătorii acestora, cu Tatos numit şi Chalis, şi cu Sesthlav şi cu Satza (Saccea), căci trebuie să amintim şi numele celor mai de seamă dintre dânşii... unul ţinând în stăpânirea sa Dristra, ceilalţi Bitzina şi celelalte... După ce s-au înţeles cu aceştia, trecând Dunărea fără teamă de acum încolo, prădau ţinutul învecinat, ocupând chiar şi unele orăşele“.
 
Dristra lui Tatos este vechiul Durostorum, adică Silistra, iar Bitzina este Vicina. Această ultimă cetate se ştie că era foarte puternică, dar există încă multe controverse cu privire la locaţia sa. Unii istorici, precum reputatul şi regretatul Petre Diaconu, au afirmat că Vicina este la Păcuiul lui Soare, lângă Ostrov, iar alţii (Iorga, Brătescu, Grămadă, Tomaschek) erau de părere că se află în judeţul Tulcea, tot pe Dunăre, dar la Măcin, la Isaccea sau chiar la Mahmudia).
 
Tot Nicolae Iorga afirma că numele oraşului tulcean Isaccea ar veni chiar de la acest conducător medieval, Saceea (Satza), în timp ce alţi specialişti au afirmat că numele vine de la un întemeietor turc din veacurile viitoare, pe nume Isac Bey.
 
Lăsăm însă toponimia şi revenim la tulburatul secol XI şi la cei trei conducători locali menţionaţi de Anna Comnena. De aici ştim că armata bizantină intră în conflict cu aceşti mici despoţi. Nu cunoaştem însă nici în acest caz dacă erau valahi, bulgari sau cumani.
Nicolae Iorga, Nicolae Bănescu sau Constantin Brătescu afirmă că cele trei formaţiuni statale (voievodate) erau româneşti şi că cei trei erau valahi.
 
Ce este cert este că Alexios Comnenul atacă Dristra lui Tatos în 1087, dar suferă o grea înfrângere şi abia scapă cu viaţă. Îşi va lua revanşa ulterior, reuşind să-i reducă la tăcere pe despoţii locali.
 
În acea perioadă, Bizanţul permitea uneori triburilor străine să se aşeze în Dobrogea, sub condiţia de a asigura pază militară a provinciei. Uneori aşadar, aceşti despoţi erau aliaţi şi protejaţi ai Imperiului, dar, foarte uşor, ei se puteau transforma oricând (din varii motive politice şi economice) în inamici ai acestuia, aşa cum s-a întâmplat în acest caz.
 
Deci, pecenegii ajunşi în Dobrogea alungaţi de sarmaţi au cerut voie să se aşeze nu bizantinilor, ci celor trei despoţi locali. Acesta este probabil motivul pentru care, ulterior, Alexios Comnenul i-a atacat pe conducătorii dobrogeni, considerând faptele lor drept revoltă.
 
„Alexiada“ nu ne spune ce s-a întâmplat cu cei trei despoţi locali, dar este posibil ca ei să fi pierit în lupta contra puterii bizantine. Nu s-au descoperit alte detalii ale poveştii lor, astfel că enigma celor trei voievozi dobrogeni rămâne încă neelucidată…
 
Ultimul conducător local din Dobrogea secolului XI se numeşte Pudila (Pudilă) şi este menţionat tot de Anna Comnena. În 1094, cumanii sprijină militar un candidat la domnia Bizanţului, pe Diogene, fiu de împărat, planul migratorilor fiind acela de a-l înlătura şi ucide pe Alexios Comnen.
 
Cumanii trec Dunărea, intră în Thema Paristrion şi atacă aşezările de aici. Bizantinii află vestea de la un despot local. Scrie Anna Comnena: „În toiul nopţii, sosi în tabără Pudilă (Pudilas), un fruntaş al valahilor, care aduse vestea trecerii cumanilor peste Dunăre“.
 
Reacţia Bizanţului nu întârzie să apară. Alexios trimite în Dobrogea o puternică armată, condusă de generalii Cantacuzino şi Tatikios. Ajutaţi de localnicii valahi, probabil conduşi de acest Pudilă, bizantinii reuşesc să îi învingă pe cumani şi să îi trimită înapoi peste Dunăre. Ştim că forţa militară a băştinaşilor era una importantă, dar niciun izvor istoric nu ne ajută să identificăm exact locul în care cumanii au fost învinşi...
 
(Va urma)
 

Bibliografie

 
- Izvoare istorice privind istoria României (FONTES III - Scriitori bizantini sec. XI-XVI), Ed. Academiei RSR 1975, Anna Comnena „Alexiada“, pag.80-120
- Rădulescu Adrian, Bitoleanu Ion – „Dobrogea, Istoria românilor dintre Dunăre şi Mare“, pag.172-173
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.
 
Citeşte şi:
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Povestea regelui get Dapyx - Luptele cu romanii, campania lui Crassus, taina peşterii Keiris şi asediul Genuclei (II) (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii