Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:16 16 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Izvorul Mare – Mahmut Cuiusu, posesiune a guvernatorului otoman Sayd Pașa

ro

03 Apr, 2019 00:00 5045 Marime text
              Aşezarea se află situată pe valea superioară a Peşterii, în valea Ceşme – Culac, întinzându-se până la balta Kara-su. Se află la 14 km spre sud de Medgidia şi la 7 km spre sud de Peştera.
                A fost proprietatea lui Said Mârza Paşa, unde prin anii 1823-1825, acesta îşi va construi un konak, după care va înfiinţa satul numit Mahmud Kioi (de la numele sultanului Mahmud), unde vor fi colonizaţi turci. Conflictul ruso-turc din 1828-1829, a distrus satul şi konakul. Satul se va reface rapid, datorită atenţiei speciale de care s-a bucurat din partea paşei.


             
    Cu prilejul vizitei sale, Helmuth von Moltke a fost foarte bine găzduit şi ospătat. În fiecare seară era organizată o petrecere, unde se mânca după moda occidentală, cu furculiţa şi cuţitul, iar uneori foarte confidenţial şi cu degetele, potrivit modei orientale. Şampania nu lipsea niciodată, bucatele erau nenumărate, iar dulciurile existau din abundenţă. Un arnăut făcea atmosfera plăcută cântând, iar câteva ţigănci împopoţonate îşi răsuceau corpul în ritmul castagnetelor şi în nişte dansuri foarte ciudate. Pe pereţii văruiţi stăteau atârnate câteva arme bogat lucrate şi nişte saci de in , unde se ţinea corespondenţa paşei. Pe o masă erau aşezate trei pendule una lângă alta.
                 Se poate observa faptul că paşa nu era un conservator în ceea ce priveşte pătrunderea elementelor occidentale, fiind receptiv la nou şi funcţional.
                 Un ciflik se găsea la Mahmut Cuiusu, aparţinând paşei Said Mârza, aici locuind în anul 1856 şi administratorul acestuia. Tot aici se dezvoltase şi sericicultura, prin plantarea a 1.500 de duzi, după ce în prealabil fuseseră aduse „21 de dramuri”de sămânţă de gândaci, pentru a realiza, potrivit lui Ion Ionescu de la Brad, un venit anual de cel puţin 20 de mii de lei.
                Tot aici a fost realizată o răsadniţă de tutun, probabil pentru nevoile interne.
                 La fel ca şi în alte zone ale Dobrogei, populaţia se confrunta cu o lipsă acută de apă curentă, drept pentru care guvernatorul Said Mârza, s-a preocupat de construcţia unor fântâni şi cişmele, una chiar la Mahmut Cuiusu, ce putea să îndestuleze „un târg întreg”, potrivit lui Ion Ionescu de la Brad. Cişmele se construiseră în Dobrogea înainte de 1877, fiind un număr de 200 de astfel de realizări hidrotehnice, pentru locuitorii celor 400 de sate ale provinciei. Această cişmea există şi în zilele noastre în satul Izvorul Mare, având un debit major, ce permite aprovizionarea întregii aşezări. După spusele bătrânilor din sat, cu care am discutat personal, cişmeaua avea două „curne” pe unde ţâşnea apa, acestea fiind prevăzute cu două ornamente aurii, reprezentând capetele a doi lei.
Paşa a construit moschei pe cheltuiala sa, acolo unde exista o comunitate numeroasă a musulmanilor, una dintre acestea găsindu-se şi la Mahmut Cuiusu. În anul 1882 funcţionau două geamii, existând o comunitate musulmană importantă.
                La 16 noiembrie 1878, la Mahmut Kioi, se găseau 130 de locuitori, toţi fiind români, existând o şcoală şi o biserică.
În anul 1880, în localitatea Mahmut Cuiusu existau 48 familii de tătari indigeni, care însă au emigrat. În locul lor s-au stabilit alţi tătari precum Ali Sali Abdil Cadâr şi Veli Ali Veduve, de profesie agricultori.
                Existau câteva familii de bulgari în localitate, ce au convieţuit cu românii.
                Veniturile comunei pentru anul 1881 erau de 1.936,96 de lei, cheltuielile fiind de 1.828 de lei şi înregistrându-se un excedent bugetar de 108,96 lei. Primarul localităţii în anul 1882, era Hagi Amangul, iar în anul 1885 era Veli Şah. În acelaşi an apare şi numele lui T. Călin, ce deţinea funcţia de primar, probabil primul deţinând funcţia scurt timp.
                 Vatra satului cu islazul însuma 63,2 de hectare, aici intrând şi posesiunile moştenitorilor lui Said Mârza Paşa, pământul pentru plantaţie era de 52 de hectare, cel pentru şcoală 10 hectare, pentru geamie şi biserică 10 hectare, iar cel cuvenit unui număr de 36 locuitori, fiind de 661,8980 de ha. În total comuna avea 800,0980 de hectare. Pentru drumurile vecinale şi pământ de cultură, erau destinate 7,1200 hectare, iar pentru părţile neproductive şi cimitir, alte 49,93 de hectare.
Interesant este faptul că pământurile deţinute de musulmani erau separate de cele ale creştinilor.
                Sunt de amintit familiile Şteflea, Frecea şi Bârzan, ai căror moştenitori locuiesc şi astăzi în Izvorul Mare. În localitate trăiau pe lângă turci şi români, alţi creştini, probabil bulgari sau cazaci.
                 Mocanii s-au aşezat la Mahmut Cuiusu, deoarece condiţiile pentru creşterea animalelor erau foarte prielnice. S-au stabilit un număr de 121 familii de români transilvăneni.
Pentru credincioşii musulmani existau două geamii. Un proprietar funciar al localităţii era şi Remus Opreanu, care deţinea 100 ha, aceiaşi suprafaţă fiind deţinută şi de Romulus Opreanu. Căpitanul N.C. Constantinescu era împroprietărit cu 16 ha.
  Surorile Misvedel şi Sami Ibrahim Bey, deţineau împreună 646,7295 ha., din ciflicul Câzâlgic.
                În anul 1885, primarul localităţii era T.Călin. Localitatea avea 2953,1600 hectare de teren, pe care îl deţineau 223 de proprietari, din care 36 proprietari beneficiau de câte 18 hectare, iar restul acestora de câte 10 hectare. În anul 1888, primar al localităţii era Ghiţă Ştefănescu.
                 În anul menţionat anterior, 13 proprietari români şi 3 musulmani, au cumpărat 225 de hectare de teren arabil. Dintre aceştia 10 au cumpărat câte 10 hectare, 5 câte 20 hectare şi unul a cumpărat 25 hectare.
                În anul 1890, localitatea avea 1.766 de locuitori, din care 974 erau bărbaţi, iar 792 erau femei. Ştiau carte 77 dintre aceştia. Structura etnică era compusă din 652 români, 5 greci, 26 bulgari, 5 unguri, 1.078 turci şi tătari. Ocupaţiile acestora erau cele de agricultori(524), industriaşi(5), comercianţi(9), profesii libere(5), muncitori(14) şi servitori (69).
În localităţile Mahmut Cuiusu, Peştera, Saidia şi Turc -Amzali existau 2.103 suflete.
                 Existau trei geamii deservite de trei hogi, precum şi trei şcoli musulmane, alipite de biserici. Două geamii se aflau la Mahmut Cuiusu, iar a treia la Idris Cuiusu (Veteranu).
În anul 1918, populaţia aşezării înregistra 837 de suflete din care 442 români, 362 turci, 31 bulgari, un german şi unul declarat ca făcând parte din altă etnie. Funcţiona o bancă numită „Mircea cel Mare” ce avea un capital de 57.000 lei.
                În strânsă legătură cu Mahmut Cuiusu se găsea şi localitatea Idris Cuiusu (Veteranu), ce avea în anul 1880, un număr de 55 de familii de tătari indigeni, dintre care 9 au emigrat şi au mai rămas 46 familii.
                 În anul 1882, vatra satului cu islazul era de 102,8 hectare, pământul pentru şcoală 10 hectare, pământul de cultură destinat celor 31 de locuitori, fiind de 500,8357 hectare.
                 În anul 1885, 124 de locuitori, deţineau 1.240 hectare, populaţia fiind majoritar musulmană (153 de suflete). Cele mai importante familii erau Şteflea (Stan, Ion, Maria, Paraschiva, Ion Ion, Alexandru, Niculae şi Dumitru) şi Popa (Vasile Ion, Maria Ion, Ion Ion, Ion Vasile).
                 Serviciul sanitar era asigurat de moaşa Teodora Athanasiu.
                Populaţia localităţii Mahmut Cuiusu era compusă, la începutul secolului XX, din 333 români, doi greci, 58 bulgari, 7 turci, 366 tătari, un sârb, 3 italieni, 8 germani, 11 unguri, fiind în total 789 de suflete, iar cea a localităţii Idris Cuiusu, era de 312 locuitori.
  Această populaţie locuia în 659 de case, dintre care 73 erau bordeie. Primăria a fost clădită în anul 1883, iar bugetul înregistra suma de 13.371 lei venituri, 7.863 lei cheltuieli, având un excedent de 5.508 lei. La aceste venituri contribuiau 453 de locuitori.
                Şcoala fusese construită în anul 1883, având un învăţător, iar numărul mediu al elevilor era de 56. Şcoli musulmane se găseau la Mahmut Cuiusu şi Idris Cuiusu.
              În anul 1911, primar al localității era Ștefan G. Popa, secretar fiind Sotir Sary. Telefonist era Virgil Călinesc, iar de educația tinerilor se ocupa învățătorul Simion Vișoianu. Preoții localității erau Pavel Rotariu și Stan Marinescu.
Impozitele erau strânse de perceptorul Stan S. Sorescu, iar cei mai importanți proprietari și comercianți erau: Alexandru Șteflea, Ștefan Gheorghe, Niță Jarnea, Măgărdici Bogacian, Șteflea Gheorghe, Ștefan Popa, Gheorghe Popa și Luca Oancea.
  În anul 1918, cu prilejul recensământului, în localitatea Idris Cuiusu trăiau 149 turci şi 88 români, în total fiind 237 de locuitori. În prezent această localitate este locuită de câteva familii, vechii locuitori alegând să se stabilească fie la Peştera, fie la Medgidia.
Putem conchide prin a spune că localitatea a prosperat în vremea lui Sayd Pașa și a continuat să existe și să se dezvolte și după plecarea autorităților otomane.
 
Surse bibliografice:
 
A.N.I.C., fond M.A.I.D.A., dosar nr. 4/1882
A.N.I.C., fond C.F.R., dosar nr. 569/1889
A.N.I.C., fond D.G.S., dosar nr. 1564/1890
A.N.I.C.., fond D.S.S., dosar nr. 12/1888
S.J.A.N.C. , fond Inspectoratul Cadastral Constanţa, dosar nr. 218/1882-1889; dosar nr. 111/1880-1889;
 dosar nr. 47/1885-1889
***Bugetul judeţului Constanţa pe anul financiar 1881-1882, rola I.
***Anuarul dobrogean, 1911
M.Ionescu Dobrogeanu, Dobrogea văzută de un militar de seamă acum o sută de ani, București, 1936
Idem, Dobrogea în pragul veacului XX, București, 1904
Tudor Mateescu , Ciflicurile din Dobrogea în secolele XVIII-XIX, în Peuce, 4, 1973-1975.
Ion Ionescu de la Brad, Opere, vol. II, Imprimeriile Curentul S.A., București, 1943.
Adrian Ilie, Valea Kara-su în perioada secolelor XIV-XIX. Monografie istorică, Editura Succeed Publishing, Medgidia, 2007
Constanţa”, nr. 23-24, din 25 iulie 1893
 
Surse foto:
Colecția Adrian Ilie
 
Despre Adrian Ilie
Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti.
Director adj. - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea.
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie/Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice - Medgidia.
Realizator emisiune istorică - Repere Istorice - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman“ pe anul 2017, conferit de Societatea de Ştiinţe Istorice din România.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii