Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:45 21 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cetatea Tomisului în epoca romano-bizantină (III) - Comorile ascunse, Iustinian şi ultima epocă de aur

ro

03 Apr, 2018 00:00 1253 Marime text
În secolele V şi VI, Sciţia Mică (Dobrogea) este adesea atacată de huni, kutriguri şi avaro-slavi. Cu toate acestea, în vremea împăratului Anastasius I (491-518), graţie unor prime reforme de ordin financiar (desfiinţează impozite grele aplicate în trecut meşteşugarilor şi negustorilor), multe oraşe se dezvoltă, iar Tomisul nu face excepţie de la regulă.
 
Anastasius iniţiază refacerea graniţelor bizantine, muncă pe care o va continua Iustinian. Din vremea lui Anastasius, la Tomis s-a descoperit un sigiliu de plumb ce poartă efigia acestui împărat.
 
Atacurile migratorilor vor afecta însă şi soarta Tomisului. Oraşul îşi pierde statutul de capitală de provincie în 536, când, prin reforma administrativă a lui Iustinian, Scythia Minor şi Moesia Secunda sunt scoase din dioceza Traciei şi sunt conduse de la Odessos (azi, Varna), de un questor Iustiniani exercitus, un guvernator ce avea atât competenţe civile, cât şi militare.
 
Iustinian I (527-565) este împăratul bizantin care încearcă şi reuşeşte parţial să recucerească Vestul fostului Imperiu, căruia îi oferă gloria de altădată. Este un mare reformator, în toate domeniile (administrativ, juridic, militar, cultural şi religios) şi construieşte Catedrala „Sfânta Sofia“, Hagia Sophia (aşa cum o ştim astăzi) pe locul în care, în sec. IV şi V, Constantius al II-lea şi Theodosius al II-lea ridicaseră şi ei câte o Magna Ecclesia.
 
Iustinian se remarcă însă, atunci când vorbim despre Dobrogea antică, prin marile lucrări edilitare, în speţă refacerea cetăţilor care suferiseră distrugeri din partea migratorilor de diverse neamuri.
 
La Tomis avem mai multe inscripţii care ne vorbesc despre refacerea oraşului. Cea mai importantă este cea de la Turnul Măcelarilor, obiectiv ale cărui ruine se regăsesc şi azi în Parcul Arheologic, între Harta cu Mozaic a Dobrogei antice şi Poarta de nord-est a cetăţii de secol VI.
 
Inscripţia a fost tradusă astfel: „Lucrarea a fost făcută de corporaţia măcelarilor, în lungime de 24 de picioare“. Această breaslă a măcelarilor a contribuit aşadar la refacerea zidului de incintă, pe o lungime de aproximativ opt metri (24 de picioare).
 
Refacerea iustiniană este atestată şi printr-o monedă cu efigia împăratului, descoperită tot în zona menţionată. O altă inscripţie din timpul refacerii zidurilor oraşului este cea făcută de doi particulari, Alexandros şi Basos, care au contribuit şi ei la aceste lucrări. Inscripţia a fost descoperită la Techirghiol, dar, cu siguranţă, a făcut parte, la un moment dat, din zidul tomitan.
 
Nu în ultimul rând, un alt izvor epigrafic este o invocare către Dumnezeu: „Doamne dumnezeule, ajută cetăţii reînnoite“.
 
Tomisul a suferit atacuri, iar, aşa cum era normal, în acele vremuri tulburi, locuitorii săi încercau să îşi apere avuţiile. De frica năvălitorilor ce puteau oricând cuceri cetatea, oamenii îşi ascundeau ce aveau de preţ, în special banii, monedele. Uneori, nu îşi mai recuperau aceste comori, care rămâneau ascunse şi care au ajuns să fie descoperite de omul modern, în sec. XX.
 
Un prim tezaur (peste 6.500 de piese), găsit în 2003, în zona Constanţa-Obor, datează încă de pe vremea atacurilor goţilor, din anul 378 (n.a. - dată avansată de arheologul Gabriel Custurea şi citată în prima sursă bibliografică).
 
S-a descoperit în Piaţa Ovidiu şi un mic tezaur de 126 de monede, cele mai multe din timpul împăratului Zenon, de la sfârşitul sec. V. În Anadolchioi (veche aşezare antică Turris Muca, azi, cartier al Constanţei) a fost găsit un tezaur cu 126 de monede din perioada Anastasius - Iustinian. Nu în ultimul rând, în 1959, atunci când se săpa la Edificiul Roman cu Mozaic, s-a dat şi de urma unui tezaur de 153 de monede de bronz, de asemenea, datând din sec. V.
 
Din a doua jumătate a sec. VI, Bizanţul începe să se confrunte cu un nou duşman migrator apărut în zona provinciilor dunărene. Veniţi din Asia Centrală, avarii se stabilesc mai întâi în Caucaz. În 558 încheie o alianţă cu Iustinian şi, în schimbul unor avantaje materiale, luptă pentru aceştia în nordul Mării Negre împotriva kutrigurilor şi a altor neamuri ce ameninţau provinciile imperiului.
 
Redevin însă, în scurt timp, duşmanii Bizanţului, pentru că Iustinian refuză să le mai dea tribut anual. Conduşi de hanul Baian, avarii ajung la Dunărea de Jos în 562. În următoarele decenii, ei ocupă sau atacă des Moesia şi Sciţia Mică, în vremea împăraţilor bizantini Iustin al II-lea, Tiberius I Constantin şi Mauricius.
 
În anul 587, o armată avară a lui Baian este semnalată în apropierea Tomisului. Ei sunt însă bătuţi aici de bizantinii conduşi de generalul Martinus, dar rămân în Sciţia, unde, în acelaşi an, distrug Tropaeum Traiani (Adamclisi), Ulmetum (Pantelimon) şi Durostorum (Silistra). Treptat însă, avarii se vor retrage spre vest, întrucât în Sciţia armata bizantină este încă numeroasă şi puternică.
 
Mai ştim însă că, în iarna lui 597, avaro-slavii asediază Tomisul, acolo unde se afla o armată bizantină sub comanda unui general pe nume Priscus. Un ultim asediu cunoscut al Tomisului, tot din partea avaro-slavilor, este consemnat în anii 614/615.
 
Când vorbim despre armata bizantină din sec. VI şi VII, nu trebuie să ne gândim neapărat la militari greci, pentru că armata Imperiului se barbarizase de mult, procesul fiind început încă din timpul Imperiului Roman de Apus.
 
Astfel, două inscripţii funerare descoperite la Tomis ne vorbesc despre tineri militari ai Bizanţului, căzuţi în luptele cu avaro-slavii, în sec. VI. Amândoi sunt arcaşi (sagittari iuniores). Unul se numeşte Atala, fiul lui Tzeiuk şi, foarte probabil, după nume, este de origine hună. Celălalt este Terentius, cu nume de roman, dar fiul lui Gaione (Gaionas), care poate fi la origine got.
 
(Va urma)
 
 
 

Bibliografie

 
Livia Buzoianu, Maria Bărbulescu -Tomis Comentariu Istoric şi Arheologic, Ex-Ponto 2012, pag 74-107 (Etapa a 4-a)
 
Enciclopedia Arheologiei şi Istoriei Vechi a României vol 1, 2 şi 3
 
Izvoarele istoriei României (II) (FONTES) „De la anul 300 până în anul 1000“ - Mihăescu, Ștefan, Hâncu, Iliescu, Popescu - Ed. Academiei RSR 1976
 
Ştefan Stanciu - Poporul român, continuator al civilizaţiei neolitice europene (bvau.ro - Biblioteca Judeţeană „V.A Urechia“ Galaţi)
 
Alexandru Madgearu - Revista de Istorie Militară, Mihai Ovidiu Căţoi,
 
Analele Dobrogei (1920-1938)
 
Rădulescu / Bitoleanu, „Istoria Românilor dintre Dunăre şi Mare - Dobrogea“
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.
 

Citeşte şi:
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Cetatea Tomisului, acum 17 veacuri (I) - Reformele, creştinarea, episcopii, eroii...
 
Cetatea Tomisului în epoca romano-bizantină (II) - Episcopul Teotim, hunii, Mitropolia
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii