Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:13 18 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Catapultare la… sol (galerie foto)

ro

17 Mar, 2018 00:00 1744 Marime text
Locotenentul-major Cornel Ciumpiliac, zis Ciumpi, promoţie 1974, era fericit că îşi încheiase exerciţiul de maniabilităţi în zona doi, Hârşova, zonă situată la 60 km de aerodrom. Viraje pe stânga şi pe dreapta, apoi tonou, când avionul, la comanda pilotului, execută o mişcare de rotaţie fără să-şi schimbe direcţia sau înălţimea de zbor. A urmat şandela, acel zbor drept cu un unghi mai mare decât unghiul maxim, avionul urcând ca o săgeată spre cer.
 
Exerciţiul l-a încheiat cum a început: zbor în urcare şi în coborâre, viraje pe stânga şi pe dreapta, toată evoluţia la înălţimea de zbor de două mii de metri. A apăsat butonul de radio-emisie aflat în stânga, pe maneta de gaze, pentru a raporta conducătorului de zbor (CZ) terminarea exerciţiului:
- Uraniu-Start, sunt 3003, terminat lucrul în zona doi.
După raportul prin radio, a recepţionat bucuros apelul locotenent-colonelului Matei Stănciulescu, conducătorul de zbor din acea zi.
- Confirm, 3003. Te aştept acasă.
 
A virat avionul MIG-21M în zbor de coborâre, pe ARK zero, cap-compas 120 grade, pe direcţia aerodromului Mihail Kogălniceanu. Era cu ochii pe aparatele de la bord şi pe cronometru. Din când în când, vedea prin geamul cabinei reperele de la sol şi peisajul Dobrogei în acea zi de sâmbătă, 18 martie 1978. O zi cu cer senin, pe alocuri pâlcuri de nori albi, strălucind sub razele soarelui, ce treceau iute pe fuzelajul supersonicului şi pe aripi. Ciumpi se afla în a doua ieşire de zbor a regimentului. Comandantul escadrilei a II-a, locotenent-colonelul Vasile Olteanu, îi spusese înainte de plecarea în misiune:
- Ciumpi, nu forţa avionul. Urmăreşte în permanenţă înălţimea. Redresează în siguranţă.
După cronometru, la aproximativ trei minute de zbor, a intrat pe latura mare a turului de pistă. A raportat conducătorului de zbor:
- Sunt 3003 pe latura mare.
- Confirm, 3003.
- Tren scos.
- Foarte bine!
 
Tânărul pilot a intrat la virajul patru, virajul de axare pe direcţia de aterizare, cu viteza de 420 km/oră, flaps 25. De la Staţia de Dirijare la Aterizare (SDA), ofiţerul navigator i-a transmis:
- Eşti pe direcţie, 3003. Rămâi pe 04 grade.
- Confirm!
 
Bolidul a luat mai întâi contact pe roţile principale. În acel moment, de prim contact cu pista, la viteza de 250 km/oră, Ciumpi acţionează butonul de scoatere a paraşutei de frânare a avionului. Şi, deodată, în timpul apăsării comenzii, un fum alb umple cabina şi un miros de pucioasă îi îneacă respiraţia. Apoi a auzit o bufnitură şi, din cauza şocului produs, corpul i s-a aplecat în faţă. Era cel mai rău semn posibil: începuse procesul de iniţiere a catapultării. Din instinct, a deszăvorât carlinga cu mâna stângă în timp ce, cu mâna dreaptă, a început frânarea avionului. Îşi dorea să iasă cât mai repede afară, la aer. A raportat conducătorului de zbor:
- Sunt 3003, am un fum alb în cabină şi un miros de praf de puşcă.
 
Locţiitorul comandant de regiment, locotenent-colonelul Ioan Urs, zis Ursanu, aterizase înaintea lui cu un avion de dublă comandă şi se afla în degajare, la a doua bretea de pe pistă. Când l-a auzit la radio, Ursanu i-a transmis:
- Nu deschide cabina! Să nu deschizi cabina!
Dar pilotul deschisese deja lacătul de zăvorâre şi, auzindu-l pe locţiitorul Urs, l-a închis rapid la loc. Supersonicul continua să ruleze pe pistă cu viteza de peste 200 km/oră.
- Rulează în continuare, 3003. Nu degaja, i-a transmis Stănciulescu.
- Confirm!
Ciumpi a menţinut direcţia, trecând de breteaua de degajare, cea din dreptul gurilor de alimentare.
- Opreşte motorul… Opreşte motorul… a auzit în căşti vocea lui Stănculescu.
 
A oprit motorul, avionul a virat puţin stânga şi s-a oprit pe iarbă, în afara pistei. Şi apoi… linişte. Ciumpi auzea doar bâzâitul aparatelor de navigaţie, busolă şi giroorizont, care îşi continuau mişcarea din inerţie. Era un zumzet sinistru, iar dinapoia cupolei se auzeau trosnete de tablă încinsă, semn că se răcea efuzorul, partea din spate. Tânărul ofiţer-pilot a rămas nemişcat, într-o aşteptare cumplită. Dar era încrezător şi lucid, cu toate că inima îi bătea nebuneşte în piept. A cuplat acumulatorul, convertizorul şi staţia radio pentru a putea transmite. A strigat disperat în eter:
- La mine nu vine nimeni?
- Aşteaptă. Sunt pe drum, i-a răspuns conducătorul de zbor Stănciulescu…
……………………………………………………………………………………………
 
După absolvirea Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Aviaţie „Aurel Vlaicu“ de la Boboc, Cornel Ciumpiliac a fost avansat la gradul de locotenent aviator şi, pe la mijlocul lunii septembrie, s-a prezentat la Centrul de Instrucţie al Aviaţiei de la Bacău, pentru continuarea zborului pe avionul MIG-15 şi pentru efectuarea cursului de trecere pe avionul supersonic MIG-21. De la începutul lunii iunie 1975 până în septembrie 1975, a efectuat cele 25 de ore de zbor planificate pe MIG-21, 10 ore în dublă comandă (DC) şi 15 ore în simplă comandă (SC), după care s-a prezentat la Regimentul 57 Aviaţie Vânătoare de la Mihail Kogălniceanu, unde a fost repartizat ca pilot pe avionul de vânătoare alături de alţi colegi de promoţie: Teodor Alexe, Pompiliu Baboi, Constantin Croitoru, Aurelian Dobre, Petre Fulgeanu, Ilie Istrate, Panait Mareş, Mihai Orzeaţă, Nelu Pintilie, Ştefan Radu, Victor Silvestru şi Viorel Teletin…
 
……………………………………………………………………………………………
 
A aterizat şi avionul pilotat de locotenentul-major Viorel Teletin, zis Batoru. I-a auzit vocea în cască: „E ceva alb pe pistă“. Ce văzuse Viorel la aterizare era, de fapt, prima paraşută, cea de stabilizare a scaunului, de la avionul 3003…
 
Nu peste mult timp, în jur au apărut zeci de oameni, tehnici, ingineri, piloţi, o maşină de pompieri, o salvare şi maşina comandantului. Tehnicii şi inginerii au început să se învârtă în jurul avionului. Trebuia luată repede o hotărâre. Se temeau că, la deschiderea cupolei, va continua procesul de catapultare şi pilotul va fi aruncat în sus cu scaun cu tot. Practic, ofiţerul pilot stătea pe un butoi cu pulbere ce putea oricând exploda. A venit şi ofiţerul paraşutist al regimentului. Tehnicul de avion a fixat scara, a urcat la cabină şi a văzut care era situaţia. A doua paraşută a scaunului era mulată pe planul drept al avionului. Ieşise prin partea din spate a cupolei. Suspantele erau legate de scaun, dar ieşite jumătate afară. S-a luat hotărârea ca toată lumea să plece la o distanţă de siguranţă. Tehnicul de avion a introdus în cabină suspantele paraşutei, una câte una, cu greu, cu atenţie. Apoi a deschis cabina. Cornel s-a eliberat din chingi şi a sărit de la înălţimea cabinei direct pe iarbă. Nici nu s-a mai gândit să coboare pe scară. A fost înconjurat repede de colegi şi de mulţi oameni care se aflau acolo.
 
Comandantul unităţii, colonelul Nicolae Morar, zis Momo, l-a îmbrăţişat cu bucurie. În timp ce mergeau către microbuzul care să-i ducă în unitate, comandantul lui de escadrilă, nea Sile Olteanu, i-a zis:
- Ciumpi, masa şi dansul?
Da, după o asemenea întâmplare trebuia şi o masă.
 
După terminarea programului, au mers cu toţii la restaurantul Modern din Constanţa. Acolo, la o masă, erau şi doi mari actori şi prieteni: Jean Constantin şi Gelu Manolache. Piloţii de la supersonice au tras un chef pe cinste. Au şi dansat cu tinerele actriţe de la Teatrul „Fantasio“ care veneau acolo după spectacole…
 
Cornel Ciumpiliac a continuat să zboare pe avionul supersonic MIG-21 până în anul 1979, apoi pe avionul MIG-23 până în anul 2000, când a ieşit la pensie. În ziua pensionării, comandantul de regiment i-a înmânat, în semn de respect, casca de zbor pe care a purtat-o în atâtea misiuni.
 
Despre Nelu Enache
 
Capitan-comandorul (r) de aviatie Nelu Enache a copilarit in comuna Ciorasti, judetul Vrancea, iar după absolvirea Școlii generale a urmat cursurile Liceului militar „Ștefan cel Mare“ din Campulung Moldovenesc. În acest timp, a frecventat cenaclul literar din liceu şi a publicat versuri în revista literară „Orizont“. În perioada 1973-1976, Nelu Enache a urmat Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Aviaţie „Aurel Vlaicu“ din localitatea Boboc, judeţul Buzău. În anul 1976, a fost repartizat la Unitatea Militară 02010 Tuzla, care era cantonată pe Aerodromul Mihail Kogălniceanu sub denumirea de Escadrila 141 Elicoptere. Aici a deţinut, până în anul 1983, funcţia de conducător de zbor pe Platforma de foraj marin „Gloria“. După anul 1983 a fost mutat la Regimentul 57 Aviaţia de Vânătoare Mihail Kogălniceanu, pe funcţia de ofiţer navigator Escadrila a doua MIG 23. Munca şi talentul său în arta scrisului au fost răsplătite la Concursul Naţional de Poezie din 1979, unde a obţinut locul I. În anul 2002, a devenit ofiţer în rezervă cu gradul de căpitan comandor. În prezent, activează în Asociaţia APRIA, filiala Constanţa, care se ocupă de promovarea istoriei aeronauticii.  
 
Citeşte şi:
 
Nelu Enache, despre aviaţia de la Constanţa „Unitatea de la Mihail Kogălniceanu era considerată cea mai bună din ţară, înzestrată cu cele mai noi avioane“

Nelu Enache, file din istoria aviaţiei militare române

O misiune, un echipaj şi salvarea unor pescari - galerie foto
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii