Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:32 07 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

România, înfrângere cu Bosnia - Herțegovina, iar tricolorii și-au luat adio de la locul doi în grupă

ro

16 Nov, 2025 00:03 872 Marime text
Sursa foto: Facebook (Echipa națională de fotbal a României)
Echipa națională de fotbal a României a susținut meciul decisiv din deplasare cu Bosnia – Herțegovina, din grupa de calificare la Campionatul Mondial din 2026, iar partida s-a încheiat cu succesul gazdelor, scor 3-1, după ce tricolorii au condus cu 1-0 la pauză!

Au marcat Dzeko 49, Bajraktarevic 80, Tabakovic 90+3 / Bîrligea 17.

În minutul 68, la scorul de la 1-1, atacantul Denis Drăguș, introdus de puțin timp pe teren, a primit direct cartonașul roșu, pentru un fault, iar România a jucat de atunci în inferioritate.

La o fază anterioară însă, la un duel aerian, un jucător bosniac l-a însângerat pe Marius Marin, dar nu a văzut nici măcar galben.

BOSNIA-HERȚEGOVINA: 1. Vasilj – 23. Malić (21. Alajbegović, 46′), 18. Katić, 17. Burnić (13. Bašić, 70′), 4. Muharemović – 9. Baždar (10. Tabaković, 46′), 6. Tahirović (3. Hadžikadunić, 83′), 20. Bajraktarević – 7. Dedić, 11. Džeko-cpt. (8. Gigović, 90′), 15. Memić. Selecționer: Sergej Barbarez.


Rezerve: 12. Hadžikić, 22. Zlomislić – 5. Kolašinac, 16. Hadžiahmetović, 19. Šarić.

ROMÂNIA: 1. Radu – 2. Rațiu, 3. Racovițan, 5. Ghiță, 6. M. Marin, 8. Chipciu, 9. Bîrligea (7. Drăguș, 65′), 10. Hagi-cpt. (17. Miculescu, 75′), 13. Mihăilă, 20. Man (19. F. Tănase, 90+3′), 22. V. Dragomir (18. R. Marin, 75′). Selecționer: Mircea Lucescu.


Rezerve: 12. Târnovanu, 16. Aioani – 4. Rus, 11. Bancu, 14. Screciu, 15. Eissat, 21. Petrila, 23. Sorescu.

În urma acestui eșec, România și-a luat adio de la locul doi în grupă (care ducea la baraj prin intermediul seriei de calificare), urmând a se clasa la final pe poziția a treia.

Tricolorii vor fi totuși la baraj, dar pe un traseu mai dificil, din postura de câștigătoare de grupă în Liga Națiunilor.  

Cu o etapă înainte de finalul grupei H, clasamentul arată astfel:
  1. Austria – 18p
  2. Bosnia – Herțegovina – 16p
  3. România – 10p
  4. Cipru – 8p
  5. San Marino – 0p.
În ultima rundă, marți, 18 noiembrie 2025, se joacă meciurile: Austria - Bosnia / Herțegovina, România - San Marino (ora 21.45).

La baraj participă 16 echipe (ocupantele celor 12 locuri secunde din grupe plus patru formații câștigătoare de grupă în Liga Națiunilor care nu s-au situat pe locul 1 sau 2 în preliminarii, între care și România).


Barajul se dispută sub formatul semifinală (pe 26 martie 2026), apoi finală (pe 31 martie 2026), de fiecare dată într-o singură manșă.

Meciurile se stabilesc prin tragere la sorți (joi, 20 noiembrie 2025, cu începere de la 14.00), cele 16 echipe urmând a fi împărțite în patru grupe valorice.

În urnele 1 – 3 se vor afla cele 12 formații clasate pe locul 2 în grupe, iar în urna 4 vor fi introduce echipele venite prin Liga Națiunilor (între care și România), acestea urmând a juca în semifinală în deplasare, contra unei echipe din urna 1. Posibile adversare ale României în semifinală: Italia, Turcia, Polonia sau Ucraina.  
 
Citește și:

România, meciul decisiv cu Bosnia - Herțegovina. Ce televiziune transmite partida. Fotbaliști crescuți pe litoral, în lotul tricolor
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii