Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:00 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Surpriză! Reapariţia Liceului Militar de Marină ar putea conduce la dispariţia unei alte unităţi de învăţământ

ro

15 Jan, 2018 00:00 8225 Marime text
Vestea posibilei reînfiinţări a Liceului Militar de Marină la Constanţa, la 20 de ani de la desfiinţarea lui, ca „rezultat“ al reformei învăţământului militar, a bucurat întreaga comunitate constănţeană, fiind una dintre instituţiile care ar putea asigura un viitor stabil pentru generaţiile ce-i vor urma cursurile.
 
Aceasta nu este o noutate, veşti despre reapariţia în oferta educaţională de la Constanţa existând încă de acum un an, când Liga Navală Română făcea publice demersurile sale.
 
De data aceasta, prof. Petrică Miu, inspector şcolar general, a declarat că se mai aşteaptă doar finalizarea, printr-un ordin de ministru, a înţelegerii între Ministerul Educaţiei şi Ministerul Apărării Naţionale, acesta din urmă fiind cel care va administra liceul.
 
La nivel local, Primăria Constanţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean au identificat deja „permutările“ pe care le-ar presupune această nouă instituţie de învăţământ, respectiv relocarea Colegiului Tehnic de Marină „Alexandru Ioan Cuza“ în locul Colegiului Tehnic „Vasile Pârvan“, situat în zona industrială, cei aproape 100 de elevi de aici urmând să fie mutaţi în... cataloagele Liceului Tehnologic „Gheorghe Miron Costin“.
 
Concluzia este una singură, şi anume că unul dintre colegiile tehnice, respectiv „Vasile Pârvan“, va dispărea din reţeaua şcolară constănţeană, fapt confirmat de inspectorul general. „La ora actuală, acest colegiu numără aproximativ 100 de elevi, în clasele a X-a, a XI-a, a XII-a, şi ceva pe la postliceală, deoarece anul trecut nu a mai primit clasa a IX-a şi nici anul acesta nu va mai primi“, a mai spus prof. Miu.
 
Pentru o corectă informare şi pentru a nu amăgi constănţenii care şi-ar putea face planuri de admitere, l-am întrebat pe acelaşi „general“ cât de sigur este că din anul şcolar 2018-2019 va exista la Constanţa, din nou, un liceu militar de marină. „Am văzut că există determinare şi sper să nu fie treabă românească, pe principiul «lungeşte, Doamne, boala...». Cert este că lucrurile trebuie să se mişte foarte repede, aşa încât, până în luna mai, candidaţii înscrişi să susţină deja probele eliminatorii pentru a se putea încadra în calendarul Evaluării Naţionale“, a lămurit lucrurile prof. Miu.
 
Nu am înţeles de ce este cazul mutării Colegiului de Marină şi nu este direct înfiinţat Liceul Militar în sediul Colegiului Tehnic „Vasile Pârvan“. Oare dotările sunt mai greu de mutat? Mai ales că cifrele de şcolarizare iniţiale şi pentru Liceul Militar sunt tot undeva la 100 de elevi, cât are acum „Pârvan“. Urmează să aflăm mai multe amănunte săptămâna aceasta, când inspectorul general a anunţat că va organiza o conferinţă de presă. 

Profesorii şi elevii de la Colegiul de Marină se simt goniţi din propria casă 

Cum era de aşteptat, ieri, printr-un comunicat de presă semnat de liderul sindical al Colegiului Tehnic de Marină „Al. I. Cuza“, Carmen Maga, profesorii şi elevii îşi exprimă consternarea pentru faptul că sunt puşi în situaţia de a părăsi „propria casă“, la a cărei întreţinere au depus eforturi atât profesorii, cât şi părinţii şi elevii.
Asta după ce, timp de 40 de ani, acest colegiu a constituit singura unitate cu profil de marină comercială din ţară, o adevărată pepinieră pentru Universitatea Maritimă din Constanţa sau pentru Academia Navală „Mircea cel Bătrân“.
 
„Nu înţelegem de ce trebuie să părăsim şcoala noastră şi să vină alţii în locul nostru! Pentru că sunt elevi mai buni??? Nu sunt aceleaşi drepturi pentru toţi copiii???“, este strigătul de furie al celor care se simt marginalizaţi sau de-a dreptul excluşi. Şi care, în final, solicită şanse egale la o educaţie de calitate: „Dacă se doreşte reînfiinţarea Liceului Militar de Marină, se poate în fostul lor sediu din cartierul Coiciu sau într-un sediu nou, să fie dotat şi să devină optim pentru o şcoală de elită, nu să fie alungaţi, din propria casă, aproape 600 de elevi şi relocaţi în spaţii improprii educaţiei!“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii