Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:16 24 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PJ Lipova Arestare preventivă de 30 de zile pentru amenințare cu moartea

ro

24 Nov, 2025 13:02 91 Marime text
COMUNICAT DE PRESĂ
24.11.2025
 
 
            Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
            La data de 21.11.2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului M.N., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de infracțiunilor de amenințare, prev. de art. 206 al. 1 Cod penal și infracțiunea prev. de art. 47 al. 1 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice. În urma probatoriului administrat în cauză, a rezultat faptul că în data de 21.11.2025, în intervalul orar 17:48-19:49, inculpatul M.N. a efectuat un număr șapte apeluri telefonice, luând legătura cu persoana vătămată, soția acestuia, încălcând astfel dispozițiile art. 38 al. 1 lit. h din Legea nr. 217/2003, această obligație fiind instituită de Judecătoria Lipova în perioada 09.10-09.12.2025 și adusă la cunoștință inculpatului. În aceeași împrejurare, inculpatul M.N. i-a adresat persoanei vătămate cuvinte și expresii jignitoare și a amenințat-o cu moartea. Totodată, menționăm că, anterior acestor fapte, inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea prev. de art. 47 al. 2 din Legea nr. 217/2003, constând în aceea că în data de 06.10.2025, la ora 09:17, s-a deplasat la imobilul unde locuia persoana vătămată, soția acestuia, încălcând astfel dispozițiile ordinului de protecție provizoriu emis de organele de poliție prin care s-a dispus pe o perioadă de 5 zile, începând cu data de 05.10.2025, ora 23:20 până în data de 10.10.2025 ora 23:20 ca inculpatul să păstreze o distanță minimă de 100 metri față de victimă și locuința acesteia, obligații prevăzute la art. 31 al. 1 lit. c din Legea nr. 217/2003, inculpatul fiind depistat în flagrant de organele de poliție în timp ce se afla în interiorul imobilului, încălcarea fiind produsă la mai puțin de 24 ore de la emiterea ordinului de protecție provizoriu.
            De asemenea, față de inculpat a mai fost înregistrat un dosar penal cu privire la infracțiunea de amenințare, prev. de art. 206 al. 1 Cod penal, constând în aceea că inculpatul M.N, la data de 05.10.2025, a amenințat-o cu moartea pe persoana vătămată, soția acestuia.
            Inculpatul M.D. a fost reținut în data de 21.11.2025 pentru o perioadă de 24 ore. La data de 21.11.2025, urmare a propunerii de luare a măsurii arestării preventive formulate de procuror, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Lipova a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.               
 Activitățile au fost desfășurate de către organele de cercetare penală din cadrul Postului de Poliție Conop sub coordonarea procurorului de caz.
            Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea unei măsuri preventive ori sesizarea instanței nu pot, în niciun caz, să înfrângă prezumția de nevinovăție de care beneficiză orice persoană până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii