Adel Suliman, arbitrul internațional din Constanța. Poveste captivantă de tenis și de viață! Pe teren cu starurile mondiale! „Dinamica asta continuă dintre sport, oameni și locuri noi e combustibilul meu“

 

• Adel Suliman a oficiat la numeroase turnee interne și internaționale, de toate nivelurile, inclusiv turnee de Grand Slam și Jocurile Olimpice. 

Constănțeanca Adel Suliman, declarată la Gala Tenisului Românesc, ediția 2024, cel mai bun arbitru internațional de tenis din România pe anul trecut, a venit la ZIUA de Constanța pentru un interviu online!

Pentru tânăra de 32 de ani, activitatea de arbitru de tenis e mai mult decât o pasiune, deja face parte din viața ei. Adel e o fostă jucătoare de tenis, care a dorit să rămână în fenomen după ce a încheiat activitatea competițională, astfel că a continuat să fie alături de sportul la fileu ca arbitru. Această activitate i-a plăcut de la început, iar cu timpul a ajuns să o fascineze, potrivindu-i-se ca o mănușă. A pornit de jos și, pas cu pas, competiție cu competiție, a avansat în branșă (arbitru de tronson, de linie, de scaun), devenind un arbitru de top.

Prima certificare, ca arbitru local, a obținut-o în 2009, iar trei ani mai târziu a dobândit certificarea de arbitru național. În 2017, a obținut certificare ITF white badge ca arbitru de scaun, iar în 2023, în Spania, la Barcelona, a promovat cu succes modulul pentru arbitri de scaun la școala internațională de arbitri organizată de ITF (certificare bronze badge). Pe scara certificărilor mai sunt două niveluri, silver badge și gold badge.

Originară din Constanța, Adel Suliman s-a mutat între timp la București, unde a urmat Academia de Studii Economice. Nu a profesat însă în acest domeniu după încheierea ASE, atracția către activitatea din arbitraj fiind prea puternică, astfel că își canalizează toată energia în această direcție.

Singurul arbitru internațional din Constanța și unul dintre cei cinci „cavaleri“ din România cu certificare ITF bronze badge ca arbitru de scaun, Adel Suliman a oficiat la numeroase competiții interne și internaționale, de toate nivelurile. În acest an, a participat inclusiv la prestigioasele turnee de Grand Slam Roland Garros și Wimbledon, anul trecut a fost delegată la Jocurile Olimpice de la Paris, iar în carieră a participat ca arbitru și la Jocurile Paralimpice.
 
Cum a fost „călătoria“ lui Adel până la acest nivel în arbitraj, cum a ajuns să o pasioneze atât de mult această activitate și ce planuri are în continuare ca arbitru? 

Am discutat despre aceste aspecte, dar și despre altele, cu Adel Suliman, vineri, 8 august 2025, în cadrul unui interviu online, pe www.ziuaconstanta.ro.





Sportul a fost mereu în peisajul familiei


Adel, înainte de a deveni arbitru, ai fost jucătoare de tenis. Cum ai început acest sport, cum a decurs pentru tine și ce a făcut apoi trecerea către arbitraj?
 

Sportul a fost mereu în peisajul familiei, mama mea a jucat volei în liceu și a vrut ca și eu să fac mișcare de mică. Așa că la șase ani am ajuns pe terenul de tenis. La început, eram într-o grupă cu mai mulți copii, dar destul de repede am trecut la antrenamente individuale. Sunt o fire ambițioasă și perseverentă, iar asta s-a văzut și în rezultate.

„Am decis să las performanța în tenis în urmă, dar rămăsese un gol“ 

Ca junior, am avut un parcurs bun în competițiile naționale. Totuși, și școala era importantă pentru mine. Mi-am dorit mult să intru la un liceu bun, Liceul Teoretic Ovidius, iar asta a însemnat mai multă concentrare pe partea academică. Din păcate, timpul pentru antrenamentele zilnice a devenit un lux. Când s-au terminat examenele și a început sezonul competițional, am simțit pe teren lipsa antrenamentelor. Așa că, destul de realist, am decis să las performanța în tenis în urmă, dar rămăsese un gol.

Era ceva special în aer

Care s-a umplut în 2009, când baza sportivă Idu găzduia un turneu ATP Challenger și se căutau localnici care să fie arbitri de linie. Am aplicat și am fost aleasă, alături de alți copii care, ca și mine, jucau tenis. Ce m-a cucerit atunci nu a fost doar experiența nouă de a sta în spatele jucătorului și a striga „out!“, ci și atmosfera alături de colegi. Era ceva special în aer. În anii următori, mergeam regulat să arbitrez la turneul ATP 250 de la Arenele BNR, singura săptămână din an în care dispăream din pesisajul școlar și trăiam tenisul din altă perspectivă. În 2012, după ce am terminat cu examenele pentru facultate și știam că mă mut în București, am contactat responsabilul cu arbitri locali și i-am spus simplu: „Sunt gata, când aveți nevoie de mine, eu sunt aici“.

„Combinația perfectă“

Am început cu turnee locale, apoi în decembrie același an, am absolvit Școala Națională de Arbitri FRT. Pentru mine, era combinația perfectă, făceam ceva ce-mi plăcea, cunoșteam oameni din lumea tenisului și mai câștigam niște bani de buzunar în studenție. Ce să-ți dorești mai mult? Cu timpul, am început să lucrez din ce în ce mai mult - la competiții naționale și internaționale în România. Țin minte clar un moment. Eram într-un meci de junioare la Federație și, la un punct, m-a lovit un gând atât de clar: „Wow, mie chiar îmi place să fac asta!“.

„La un moment dat, chiar am crezut că voi fi reporter“

Fun fact: când eram mică, îmi doream un job care să mă ajute să călătoresc în toată lumea. La un moment dat, chiar am crezut că voi fi reporter (True story!). Dar iată că viața m-a dus exact acolo, doar că prin tenis și arbitraj. În 2014, am fost pentru prima dată la o competiție în afara țării, iar din 2015 am decis să fac asta full-time. Și n-aș schimba nimic.

„Mi-am dat seama că stilul ăsta de viață mă definește“

Când ai realizat că asta îți place cel mai mult să faci în viață: să fii arbitru de tenis?

Cred că am „dezvăluit” un pic răspunsul la întrebarea asta mai devreme, dar ca să completez: momentul în care mi-am dat seama că asta e pentru mine a fost atunci când am început să călătoresc tot mai des. Să descopăr culturi diferite, oameni din toate colțurile lumii, să fiu mereu pe drum - mi-am dat seama că stilul ăsta de viață mă definește. Îmi dă energie.

Arbitrajul i-a oferit exact acel mix între disciplină și aventură
 

Sincer, dacă mă pui să mă imaginez zilnic într-un birou, în fața aceluiași laptop, în aceeași clădire... îmi vine să strig „out!” și fără să fie vreo minge pe teren. Asta nu înseamnă că nu respect munca de birou - doar că, pentru mine, dinamica asta continuă dintre sport, oameni și locuri noi e combustibilul meu. Arbitrajul mi-a oferit exact acel mix între disciplină și aventură. Și da, chiar îmi place la nebunie!

Fiecare rol vine cu propriile provocări

Ai cunoscut tenisul sub două fațete, ca jucătoare, dar și ca arbitru. Din experiența ta, ce este mai greu să fii: sportiv sau oficial?

Cred că „greul” se simte diferit, în funcție de cum îl definești. Din punct de vedere fizic, emoțional, logistic - fiecare rol vine cu propriile provocări. Ca arbitru, ai nevoie de rezistență mentală, atenție constantă, capacitatea de a lua decizii rapide sub presiune și, uneori, răbdare cât pentru un turneu întreg.

„Nu există «pauză de concentrare»”
 

Ce mi se pare mie dificil în arbitraj este ritmul susținut și faptul că ești mereu în stare de alertă. Nu există „pauză de concentrare”. Poate fi obositor, mai ales când lucrezi multe zile la rând, în condiții meteo care nu sunt întotdeauna prietenoase.
 
Logistic, da, avem avantajul că ne putem organiza ceva mai bine - știm dinainte programul, ultima zi de lucru, ne putem planifica mai ușor călătoriile sau combina turnee. Dar și aici apar provocări: schimbări de ultim moment, deplasări lungi, adaptare constantă la oameni, reguli și culturi diferite.

„Arătam mai degrabă ca un arbitru de atletism“

Cum a fost primul tău meci ca arbitru de scaun?

Nu cred că-mi amintesc chiar primul meci arbitrat din scaun. S-a întâmplat undeva prin 2007, când am luat certificarea de arbitru local. Dar știu clar unul dintre primele momente care mi-au rămas în minte: eram la un turneu de seniori în București și a trebuit să arbitrez un jucător pe care îl cunoșteam. Fusesem colegi, jucasem tenis împreună - ceea ce, sincer, a făcut totul și mai intens.
 
Țin minte că aveam un cronometru d-ăla clasic, de-l ții la gât… arătam mai degrabă ca un arbitru de atletism decât de tenis. 

„E despre a gestiona un meci cap-coadă“
 

Dar cred că acela a fost momentul în care am realizat cât de multă responsabilitate vine cu poziția de arbitru de scaun. Nu e doar despre a sta sus și a avea vizibilitate bună - e despre a gestiona un meci cap-coadă, cu tot ce presupune: reguli, decizii rapide, tensiune, respect pentru jucători și pentru joc. Atunci am simțit prima dată, cu adevărat, ce înseamnă să fii în „miezul” acțiunii.

Înțelegerea naturală a ritmului și a emoției dintr-un meci

Este un avantaj să provii, ca arbitru, din jucător? Sunt mulți arbitri români care au demarat această activitate fără să fi jucat tenis înainte?

Aș tinde să spun da, e un mic avantaj să vii din postura de jucător - cel puțin, asta a fost experiența mea personală. Când ai petrecut ani pe teren, înveți instinctiv cum arată o urmă de minge, cum se mișcă un jucător, la ce să te aștepți într-un anumit punct sau cum să gestionezi anumite reacții. Ai deja o înțelegere naturală a ritmului și a emoției dintr-un meci.

Mulți au descoperit arbitrajul din pură pasiune
 

Dar, în același timp, am colegi care nu au jucat tenis deloc - sau nu la nivel de performanță - și care sunt arbitri excepționali. Mulți au descoperit arbitrajul din pură pasiune și au crescut prin muncă, dedicare și deschidere spre învățare.
 
Cred că, la început, poate fi un plus să fi fost jucător, dar, pe termen lung, contează mult mai mult dorința de a face lucrurile bine, pasiunea pentru sport și respectul față de ceea ce presupune acest rol. Indiferent de unde vii, dacă le ai pe acestea, poți deveni un arbitru foarte bun.

„A venit într-un moment potrivit“

Cât de importantă este pentru tine distincția de cel mai bun arbitru internațional, primită la Gala Tenisului Românesc, ediția 2024?

Pentru mine, a fost exact stropul de încredere care îmi lipsea ca să încep noul sezon cu energie proaspătă și mai multă încredere în mine. A venit într-un moment potrivit și m-a motivat să merg mai departe cu și mai multă convingere în drumul pe care mi l-am ales.

Oferă încredere și motivație generațiilor care vin din urmă

A fost, de asemenea, un moment special pentru arbitrajul românesc, pentru că a fost prima dată când acest domeniu a fost inclus oficial în Gala Tenisului Românesc, organizată de Federația Română de Tenis. Mă bucur că, împreună cu Comisia de Arbitri, am reușit să facem posibilă această recunoaștere.
 
Faptul că au fost acordate și alte distincții - pentru cel mai bun arbitru white badge și pentru cel mai bun arbitru național - mi se pare foarte valoros. Cred că astfel de gesturi nu doar recunosc munca celor implicați, ci și oferă încredere și motivație generațiilor care vin din urmă.

„Să fii profesionist, dar și tu însuți, în orice colț de lume te-ai afla“

Cine este modelul tău ca arbitru, român sau străin?  

Îmi este greu să-ți dau un singur nume… Sunt mulți colegi, pe care îi admir sincer și care au contribuit, într-un fel sau altul, la ceea ce sunt eu astăzi ca arbitru.
 
Fiecare dintre ei are ceva special - un stil, o atitudine, un mod de a gestiona situațiile de pe teren - care îi face să-și merite locul. Ce am învățat de-a lungul timpului este că în arbitraj e esențial să-ți creezi propriul stil. Să te inspiri, da, dar să iei de la ceilalți doar ceea ce ți se potrivește ție, iar restul să construiești autentic.
 
Asta contează cu adevărat - să fii profesionist, dar și tu însuți, în orice colț de lume te-ai afla.

De la Federer la Simona Halep. Momente memorabile în 2015

Ai oficiat la numeroase turnee interne și internaționale, la cel mai înalt nivel. Care sunt până acum cei mai importanți jucători ce s-au înfruntat pe teren la partide la care ai fost delegată și tu?

Unul dintre momentele memorabile pentru mine a fost în 2015, când am participat la turneul Masters de la Roma. Acolo am avut șansa incredibilă de a fi pe teren pentru prima dată cu toți jucătorii de top ai acelei perioade - Roger Federer, Novak Djokovic, Rafael Nadal, Serena Williams, Maria Sharapova, Simona Halep… Nume mari, legende ale sportului, pe care până atunci le vedeam doar la TV.
 
Ca arbitru de linie, într-o singură zi poți intra la mai multe meciuri, pe terenuri diferite, iar asta îți oferă oportunitatea de a face parte din confruntări spectaculoase, la cel mai înalt nivel.
 
Ca arbitru de scaun, începând cu 2023, după ce am obținut certificarea Bronze Badge, am putut oficia în această poziție la competiții internaționale importante. Până acum, am avut ocazia să arbitrez jucători din top 30 mondial.

„Roland Garros este sus de tot pe listă“

Care e turneul din străinătate care ți-a lăsat amintiri de neuitat, atât ca reușită sportivă, cât și prin prisma frumuseții orașului sau a țării care l-a găzduit?

Întrebare grea! Grea pentru că am foarte multe momente speciale în diferite colțuri ale lumii - și fiecare loc parcă vine cu propria lui poveste. Dar, dacă ar fi să aleg câteva care mi-au rămas bine întipărite în suflet, clar Roland Garros este sus de tot pe listă.
 
În 2024, am arbitrat acolo prima mea finală de Grand Slam ca arbitru de linie - Alcaraz vs. Zverev. A fost un moment care mi-a tăiat respirația, sincer. Iar în 2025, m-am întors la Roland Garros, dar de data asta în postura de arbitru de scaun la competiția de juniori. Dublu milestone pentru mine, cum s-ar spune.

„Simți că eforturile de ani de zile chiar contează“
 

Un alt turneu care mi-e foarte drag este cel din 's-Hertogenbosch, Olanda - un combined ATP & WTA. Între 2015 și 2019 am fost acolo ca arbitru de linie, iar anul acesta m-am întors, dar de data asta ca arbitru de scaun. A fost o revedere cu multă emoție - genul acela de moment în care simți că eforturile de ani de zile chiar contează.
 
Și nu pot să nu menționez și turneele din Doha - care au fost cu adevărat speciale. Atmosfera, organizarea, oamenii - totul a avut un aer diferit, plin de profesionalism și căldură în același timp.

Când își face bagajul de turneu, nu scoate sub patru ore!

Ai o întâmplare hazlie sau neobișnuită din timpul carierei de jucătoare, iar ulterior de arbitru?

După zece ani, îmi ia foarte mult să-mi fac bagajul, când plec la turneu. În medie, nu scot sub patru ore!

„Fiecare meci e o oportunitate să învăț și să devin mai bună“

Ai ajuns departe în arbitraj, dar cu siguranță ambițiile și aspirațiile tale în acest domeniu nu se opresc aici. Ce planuri ai în continuare?

Am avut parte de un parcurs frumos până acum, cu multe momente care m-au împlinit și m-au motivat să merg mai departe, dar, cu siguranță, nu simt că am ajuns la capătul drumului.
 
Pe termen scurt, îmi doresc să continui să arbitrez la turnee internaționale importante și să-mi consolidez poziția ca arbitru de scaun la competițiile mari. Încă sunt la început de drum în această nouă etapă și fiecare meci e o oportunitate să învăț și să devin mai bună.

Nu doar „unde ajunge”, ci și de cum ajunge acolo
 

Pe termen lung, mi-ar plăcea să rămân autentică, pasionată încă de ceea ce fac și să pot îmbina frumos viața personală cu cea profesională. 
 
Dar, dincolo de partea sportivă, îmi doresc să fiu un exemplu și un sprijin pentru arbitrii tineri care vin din urmă. Cred că este important să construim o comunitate în care să ne susținem unii pe alții, să creștem împreună.
 
Ambițiile mele nu sunt legate doar de „unde ajung”, ci și de cum ajung acolo - cu pasiune, integritate și autenticitate.

„Mi-am propus să înot în cât mai multe ape din lume“

În afară de dragostea, mare, pentru arbitraj, ce alte pasiuni și hobby-uri mai ai? Ce alte sporturi, pe lângă tenis, îți mai plac și le urmărești?

Sunt foarte dedicată dezvoltării personale și îmi place să citesc cărți din această zonă. În călătoriile mele, fiind născută în Constanța - o fiică a Mării Negre - mi-am propus să înot în cât mai multe ape din lume. Până acum, am reușit în mai multe locații cu deschidere către Marea Mediterană și Golful Persic.


Ca alte sporturi, am fost pasionată încă de mică de patinaj artistic și gimnastică. Poate e un mic „defect profesional”, dar, atunci când urmăresc alte sporturi, nu mă pot abține să fiu atentă și la arbitrajul de acolo.

În secțiunea Galerie Foto a acestrui articol găsiți mai multe imagini cu Adel Suliman.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 
 
Citește și:

Cum a trăit Edris Fetisleam, din Constanţa, debutul cu victorie în Cupa Davis. La numai 18 ani!
„A fost incredibil. Am avut mari emoţii“ (galerie foto)