Arestat în lipsă de Tribunalul Constanţa
Arestat în lipsă de Tribunalul ConstanţaLiviu Costea, de 23 de ani, din Năvodari, presupusul autor al unui accident rutier cu fugă de la locul faptei, nu va mai fi cercetat în stare de libertate.
În urmă cu puţină vreme, Tribunalul Constanţa a decis arestarea în lipsă a tânărului pentru o perioadă de 29 de zile începând cu data punerii în executare a mandatului. Amintim că Judecătoria Constanţa a decis cercetarea în stare de libertate a presupusului autor, însă procurorii au atacat cu recurs decizia instanţei. Incidentul rutier ar fi avut loc pe strada Albinelor din Năvodari. Poliţiştii susţin că tânărul nu are permis.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp