Dobrogea, sub cod roșu de caniculă! Temperaturi de 43 de grade
Dobrogea, sub cod roșu de caniculă! Temperaturi de 43 de grade
26 Jul, 2025 10:15
ZIUA de Constanta
535
Marime text



Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi, 26 iulie 2025, un cod roșu de caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat, val de căldură persistent și intens și noapte tropicală ce vizează următoarele regiuni: sudul Dobrogei continentale, Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei.
Codul roșu de caniculă estte valabil în intervalul 26 iulie, ora 10 – 27 iulie, ora 10.
Valul de căldură se va intensifica în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și sudul Dobrogei continentale, unde va fi caniculă și se vor înregistra temperaturi maxime de 39...43 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Minimele termice vor fi cuprinse între 22 și 25 de grade, caracterizând o noapte tropicală.
De asemenea, ANM a emis un cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, noapte tropicală, valabil în perioada 26 iulie, ora 10 – 27 iulie, ora 10. Zonele afectate de acest cod portocaliu de caniculă sunt: Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei, în nord-estul Munteniei, sudul Moldovei și nordul Dobrogei continentale.
În Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei, în nord-estul Munteniei, sudul Moldovei și nordul Dobrogei continentale, valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 35 și 39 de grade. Minimele termice vor fi de 18...22 de grade și local vor caracteriza o noapte tropicală.
Totodată, ANM a emis un cod galben de val de căldură persistent și disconfort termic ridicat, ce vizează nordul Crișanei, Maramureș, nord-estul Transilvaniei, nordul și centrul Moldovei și pe litoral.
Codul galben de disconfort termic ridicat este valabil în perioada 26 iulie, ora 10 – 27 iulie, ora 10. Valul de căldură se va extinde în nordul Crișanei, Maramureș, nord-estul Transilvaniei, nordul și centrul Moldovei și pe litoral. Va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Maximele se vor încadra între 33 și 36 de grade, iar minimele în general între 17 și 20 grade.
Notă: Duminică și luni valul de căldură se va restrânge treptat spre sudul și estul țării.
Citește și:
Măsurile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța, pe timp de caniculă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii