Spitalul Clinic de Recuperare Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord va avea o platformă de digitalizare. Iată cine o va implementa (DOCUMENT)
Spitalul Clinic de Recuperare Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord va avea o platformă de digitalizare.
09 Jul, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
247
Marime text



- Spitalul Clinic de Recuperare Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord, județul Constanța, a atribuit către Connections Consult un contract în valoare de 4.780.000 lei
Spitalul Clinic de Recuperare Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord, județul Constanța, a atribuit către Connections Consult un contract în valoare de 4.780.000 lei.
În cadrul contractului, Connections Consult va implementa o platformă de digitalizare în cadrul Spitalului Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord prin:
- Furnizare de echipamente, în conformitate cu cerințele din caietul de sarcini
- Furnizarea de licențe software, în conformitate cu cerinețele caietului de sarcini
- Prestarea de servicii IT, constând în servicii pentru operaționalizarea plaformei de digitalizare, în conformitate cu cerințele caietului de sarcini
Componenta software vizează îmbunătățiri pe mai multe paliere, anume:
- Soluție pentru managementul clinic al pacientului
- Soluție pentru vizualizare și introducere date medicale la patul pacientului cu ajutorul dispozitivelor mobil de tip tabletă
- Soluție pentru monitorizarea procesului de îngrijire a pacienților
- Soluție integrată pentru radiologie-imagistică
- Sistem pentru automatizarea fluxurilor de lucru și proceselor din cadrul laboratorului de analize medicale
- Soluție pentru realizarea programărilor în sistem digital (atât intern, cât și prin intermediul unui portal medical de interacțiune cu pacienții)
- Soluție interoperabilitate digitală
- Soluție integrată securitate digitală, care să poată fi îmbunătățită/actualizată continuu și care oferă protecție datelor personale ale pacienților împotriva atacurilor cibernetice
- Soluție pentru managementul administrativ și logistic al farmaciei unității sanitare
- Soluție pentru verificarea și decomisionarea medicației în cadrul farmaciei cu conținut închis
- Soluții pentru informatizarea și eficientizarea proceselor administrative: dashbord informații centralizate, sistem de integrare cu Ro-eFactura, sistem planificare pontaje și portal pentru angajați
Înțelegerea se întinde pe o perioadă de șapte luni.
Contractul a fost încheiat la data de 2 iulie 2025 și pe 7 iulie a fost publicat în SEAP.
Despre Connections Consult
Potrivit termene.ro, Connections Consult SA a fost înființată în 2005, are sediul social în București, iar obiectivul de activitate este „activități de consultanță în tehnologia informației”.
Connections Consult SA a terminat anul 2024 cu o cifră de afaceri de peste 70 de milioane lei, profit de peste 7,7 milioane lei, datorii de peste 31 de milioane lei și 151 de angajați.
Acționar majoritar este Florea Bogdan-Liviu, iar minoritari sunt mai multe persoane fizice și juridice. Administratorii sunt Florea Bogdan-Liviu, Oana Beldie și Stanciu Corneliu-Silviu.
Conform termene.ro, societatea a câștigat patru achiziții directe cu Agenția Națională de Integritate și cu Autoritatea de Supraveghere Financiară. Cele mai recente au fost încheiate în februarie și martie 2024 cu ANI, pentru suma de 260.000 lei/contract. De asemenea, Connections Solutions SA are și 18 licitații obținute. Printre autoritățile contractante se află: Spitalul de Pneumoftiziologie Galați, Ministerul Justiției, Nuclearelectrica SA etc.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Pași importanți pentru modernizarea Spitalul Clinic de Recuperare Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord și Clinicii Grand. O firmă din Constanța va actualiza expertiza tehnică (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii