Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:23 26 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În dosarul „Exotic” Veste grea la Tribunalul Constanța, pentru doi bărbați suspectați de trafic international de droguri!

ro

25 Jul, 2025 13:25 425 Marime text
Foto ilustrativă - sursa: Pexels

Tribunalul Constanța a luat o decizie în privința măsurilor preventive față de inculpații Oltean Oliviu și Ungurean Sabău Vasile Florin, trimiși în judecată de DIICOT pentru trafic internațional și intern de droguri de mare risc!
 
Instanța a hotărât ca cei doi să rămână în arest preventiv.
 
Decizia nu este definitivă și poate fi contestată.
 

 
Amintim că cei doi sunt cercetați într-un dosar de mare amploare, cunoscut public sub numele de „Exotic”, după ce, în perioada august–septembrie 2024, au introdus în România, din Ecuador, un container cu 70 de butoaie ce conțineau pulpă de fructe congelată amestecată cu cocaină.
 
Anchetatorii au stabilit că, după introducerea drogurilor în țară, inculpații au transportat butoaiele din Portul Constanța Sud Agigea până în Aiud, apoi în Sebeș, de unde au încercat să le scoată din țară prin punctul de frontieră Nădlac, având ca destinație finală Olanda. Tentativa a fost dejucată de autorități pe 23 septembrie 2024.
 
În cauză, procurorii DIICOT au pus sechestru pe bunurile mobile și imobile ale celor doi inculpați, în vederea confiscării extinse.

 
Dosarul se află pe rolul Secției penale a Tribunalului Constanța, însă, pe fond, încă nu a fost stabilit termen de judecată.
 
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Justiție Constanța Decizie așteptată astăzi în cazul traficanților din dosarul „Exotic”

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii