Muniție de război, descoperită într-o pădure din județul Argeș cu ajutorul unui detector de metale
Muniție de război, descoperită într-o pădure din județul Argeș cu ajutorul unui detector de metale


Potrivit IPJ ARgeș, în ziua de 26 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au fost sesizați de un bărbat în vârstă de 46 de ani, cu privire la descoperirea, cu ajutorul unui detector de metale, într-o zonă împădurită de pe raza comunei Bascov, a unor obiecte ce par a fi elemente de muniție de război.
Având în vedere evenimentul menționat, polițiștii argeșeni transmit următoarele recomandări:La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiștii structurii pirotehnice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, precum și echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș – Compartimentul Pirotehnic, în vederea asigurării perimetrului și preluării elementelor de muniție, în condiții de siguranță.
Specialiștii pirotehnicieni au identificat mai multe elemente de muniție, care au fost ridicate în vederea transportului cu respectarea măsurilor de protecție, respectiv a distrugerii ulterioare, în mod controlat, în condiții de siguranță“ - conform IPJ Argeș.
–Deținerea sau folosirea detectoarelor de metale este reglementată de Legea nr. 298/2023, iar utilizarea acestora este permisă doar persoanelor care dețin autorizație, emisă de Inspectoratul de Poliție Județean competent. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage sancțiuni contravenționale sau penale, după caz.
–În conformitate cu Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, persoanele care descoperă, întâmplător sau în urma unor căutări autorizate, bunuri cu valoare istorică sau arheologică, sunt obligate să anunțe autoritățile competente, într-un termen de maximum 72 de ore.
–În cazul descoperirii unor elemente de muniție (proiectile, grenade, cartușe, mine etc.), nu le manipulați, nu le mutați și nu încercați să le dezamorsați! Semnalați imediat descoperirea la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și așteptați sosirea echipelor specializate.
Polițiștii argeșeni reamintesc tuturor cetățenilor că siguranța proprie și a celor din jur trebuie să fie prioritară, iar colaborarea cu autoritățile este esențială în gestionarea unor astfel de situații cu potențial periculos.
Citește și:
MApN cumpără muniție pentru aruncător de grenade AG-7! Printre beneficiari, o unitate militară din Murfatlar
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp