Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:45 15 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a discutat cu ambasadorul Germaniei despre consolidarea cooperării bilaterale și securitatea în regiunea Mării Negre

ro

15 Jul, 2025 16:19 244 Marime text

 
  • Marți, 15 iulie, ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, l-a primit la sediul MApN pe noul ambasador al Republicii Federale Germania în România, E.S. Angela Ganninger, într-o vizită de prezentare.
     
Marți, 15 iulie, ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, l-a primit la sediul MApN pe noul ambasador al Republicii Federale Germania în România, E.S. Angela Ganninger, într-o vizită de prezentare, transmite un comunicat din partea MApN.

În cadrul discuțiilor, cei doi oficiali au reconfirmat angajamentul ferm pentru aprofundarea cooperării bilaterale în domeniul apărării, în contextul provocărilor de securitate din regiune. Printre subiectele principale abordate s-au numărat colaborarea în cadrul NATO și a Uniunii Europene, sprijinul constant acordat Ucrainei și Republicii Moldova, precum și asigurarea stabilității strategice în zona Mării Negre.

Ministrul apărării naționale a subliniat că România rămâne un aliat de încredere și activ în apărarea flancului estic al NATO. De asemenea, ministrul a reconfirmat angajamentul țării noastre de a implementa deciziile asumate la Summitul NATO de la Haga, inclusiv prin creșterea treptată a bugetului pentru apărare. În acest context, a subliniat contribuția semnificativă a Germaniei la consolidarea posturii de descurajare și apărare pe flancul estic, în special prin implicarea activă în Misiunea Întărită de Poliție Aeriană desfășurată în România.

În cadrul cooperării bilaterale, ministrul Moșteanu și-a exprimat aprecierea față de parteneriatul extins între cele două state, subliniind proiectele comune din industria de apărare. A mai menționat, de asemenea, implicarea companiilor germane în programele de înzestrare și în proiectele de dezvoltare a bazei industriale din România, în conformitate cu evoluțiile de la nivelul Uniunii Europene.

În finalul întrevederii, partea română a reconfirmat angajamentul pentru aprofundarea relațiilor bilaterale și cooperarea strânsă în sprijinul securității regionale și euroatlantice prin acțiuni concrete coordonate și la nivelul NATO și UE, în contextul contactelor viitoare cu ministrul apărării german.



Citește și:

România va semna un contract pentru rachete SHORAD-VSHORAD cu Rafael, compania care a produs Iron Dome (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii