Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:05 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lucrările de reabilitare au fost finalizate „Casa Soarelui“ din Constanţa îşi deschide porţile

ro

16 May, 2019 00:00 6080 Marime text
Centrul de îngrijiri paliative „Casa Soarelui” va fi funcţional începând de săptămâna viitoare, susţine managerul Spitalului Clinic de Urgenţă Constanţa (SCJU), dr. Cătălin Grasa. Potrivit acestuia, în această săptămână vor fi finalizate lucrările de amenajare, inclusiv spaţiile verzi din jurul imobilului care a intrat încă de anul trecut în subordinea Spitalului Clinic Judeţean Constanţa „Sf. Apostol Andrei“.
 
Vă reamintim că, în şedinţa de Guvern din 8 iunie 2018, s-a aprobat hotărârea privind actualizarea valorii de inventar şi a datelor de identificare ale imobilului „Casa Soarelui“, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Sănătăţii - Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa, precum şi trecerea acestuia în domeniul public al judeţului Constanţa, respectiv Consiliul Judeţean Constanţa.

La o lună de la aprobarea HG, a avut loc semnarea protocolului de predare-primire a imobilului în care îşi va desfăşura activitatea „Casa Soarelui“, între CJC şi DSP Constanţa iar ulterior, transmiterea imobilului către Spitalul Judeţean.

Corpul medical a fost angajat şi instruit

 
În ceea ce priveşte personalul care va deservi acest centru, directorul SCJU, Cătălin Grasa, spune că instituţia va fi deservită de 30 de cadre medicale. Pentru început, în cadrul centrului vor fi 20 de paturi, zece pentru adulţi şi zece pentru copii, însă, pe viitor, se doreşte extinderea centrului prin construirea unei clădiri noi în curtea existentă, destul de generoasă, tot pentru tratament de paliaţie, dar neoncologică.

În perioada următoare, urmează să se stabilească criteriile în baza cărora pacienţii vor beneficia de internare în cadrul centrului. Cel mai important, toţi pacienţii oncologici care vor ajunge aici vor beneficia de tratament gratuit, în baza asigurării medicale, iar Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate va deconta toate costurile.

Despre „Casa Soarelui“  


Clădirea are o suprafaţă construită de 467 mp şi o suprafaţă desfăşurată de 1.381 mp, iar terenul aferent clădirii are o suprafaţă de 2.516 mp. Imobilul, situat pe strada Piatra Craiului nr. 4 din municipiul Constanţa, are o valoare de inventar de aproximativ 3 milioane de lei.
Vă reamintim că Centrul de Îngrijiri Paliative „Casa Soarelui“ din municipiul Constanţa şi-a închis porţile în tăcere, începând cu 1 septembrie 2017. Din 2007 şi până în momentul în care şi-a încetat activitatea, centrul a fost casă pentru mai mult de 4.000 de pacienţi bolnavi de cancer, care au primit îngrijire şi tratament.
 
Anual, la nivelul judeţului sunt diagnosticate aproximativ 2.200 de cancere, potrivit şefei Secţiei de Oncologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, conf. univ. dr. Laura Mazilu. O treime dintre pacienţi ajung, de cele mai multe ori, prea târziu la medic, când boala este avansată şi singurul lucru care le-ar putea alina suferinţa este îngrijirea paliativă.
 
Citeşte şi:

 
Conducerea CJC, noi termene pentru inaugurarea unor unităţi medicale din judeţul Constanţa

„Casa Soarelui“ va fi funcţională în luna aprilie

Interviu live Cu ce veşti vine 2019 pentru pacienţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa? (galerie foto)


 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii