Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:09 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iată de ce a fost anulat Regulamentul parcărilor din Constanța! Motivarea judecătorilor

ro

29 Apr, 2020 00:00 13703 Marime text

ZIUA de Constanța prezintă motivarea judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța în dosarul privind anularea definitivă a Regulamentului privind parcările din municipiul Constanța.
 
Decizia privind anularea Hotărârii nr. 235/28.06.2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța a fost luată, pe data de 25 martie, de completul de judecată C5 Recurs, alcătuit din Elena Carina Gheorma, Carmen Duță și Augustina Livia Nistor, toate judecătoare în cadrul Secției a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal din Curtea de Apel Constanța.
 
Potrivit HCL 235/28.06.2018, în funcție de tipul parcării, s-a instituit următorul program: pentru parcările rezidențiale, rezervarea locurilor de parcare va fi valabilă de luni până vineri în intervalul orar 17.00 - 08.00, inclusiv sâmbăta, duminica și in zilele stabilite ca fiind sărbători legale, când programul este 00.00 - 24.00.
 
Prin urmare, în intervalul 08.00 - 17.00, de luni până vineri inclusiv, deținătorul autorizației rezervare loc parcare nu a avut niciun drept de folosință prioritară asupra locului de parcare, oricine putând folosi acest loc.
 

Parcări cu taxă

 
Pentru parcările cu tarif orar, programul de taxare era de regulă 08.00 - 24.00. Pentru parcările mixte, programul stabilit era afișat pe panouri de informare. Pentru parcările comerciale, beneficiarul avea drept de folosință asupra locului de parcare pe întreaga perioada a autorizației de rezervare loc parcare/contractului. În funcție de locație și sezon, programul de taxare al parcărilor cu tarif orar putea fi modificat individual pentru fiecare parcare.
 
În motivarea deciziei privind anularea Hotărârii nr. 235/28.06.2018 – Regulament de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța, judecătorii Curții de Apel Constanța arată, printre altele, că art. 10 alin.2 lit. b din regulamentul adoptat prin HCL M nr. 235/2018 nu este nelegal prin el însuși, însă modul în care a fost pus în executare a dat naștere discriminării sau îngrădirii accesului la locurile de parcare, prin limitarea practică a modalității de plată a taxei de parcare la aplicația de taxare sau prin SMS la numărul scurt, din moment ce nu mai există niciun automat de parcare amplasat în parcările din municipiului Constanța.
 
„Acest motiv de nulitate trebuie legat de cel care vizează lipsa menționării, în cuprinsul regulamentului, a oricăror obligații stabilite în sarcina administratorului parcărilor publice. Cu privire la acest din urmă aspect, corect a reținut prima instanță că sunt încălcate dispozițiile art. 30 alin . 1 ș i 6 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, reținând că plata taxei ar trebui s ă reprezinte o contraprestație în schimbul unui serviciu public însă, raportat la situația concretă, beneficiarul locului de parcare nu beneficiază de o prestație echivalentă“, conform motivării.
 
Astfel, autoritatea publică locală ar trebui, spun magistrații, să asigure locuri de parcare, să realizeze, dacă este nevoie, noi parcări pentru acoperirea nevoilor reale de parcare ale locuitorilor municipiului Constanța ori ale celor care tranzitează orașul, precum și să facă posibil ca orice deținător de autovehicul să poată achita taxa de parcare, chiar și în situația în care acesta nu beneficiază de un telefon mobil, cu atât mai mult cu cât chiar regulamentul de parcare stabilește, în mod teoretic, mai multe  variante de plată a taxei de parcare.
 
„În lipsa existenței unor obligații clar menționate în sarcina autorității publice locale ce prestează serviciul public, nu se poate vorbi despre un serviciu creat în interesul persoanelor fizice și juridice, așa cum dispune art. 30 alin.1 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale , aspect de natură să facă posibilă o conduita abuzivă sau nepăsătoare a autorității publice, în raport de beneficiarii serviciului prestat. Or, tocmai aceasta este situația în cazul de față, în prezent ajungându-se la situația în care nu mai există, în municipiul Constanța, niciun automat de parcare, împrejurare ce dă naștere, după cum s-a menționat într-un paragraf precedent, la discrimin are prin îngrădirea accesului la locurile de parcare a persoanelor care, din diverse motive, nu au la îndemână un telefon mobil“, au mai consemnat în motivare judecătorii Curții de Apel Constanța. 
 
Cu privire la modul de reglementare și limitele dreptului de folosință, în ce privește parcările rezidențiale destinate locuitorilor zonei respective, municipalitatea a apreciat că limitarea în timp, între orele 17,00 ș i 08.00, a dreptului prioritar de a utiliza locurile de parcare din unele zone aglomerate ale municipiului, nu constituie motiv de nelegalitate a HCL nr. 235/2018 , iar instanța de fond, respectiv Tribunalul Constanța, a apreciat greșit că acesta este un motiv de nelegalitate a regulamentului .
 
Curtea de Apel Constanța a reținut că nu există un motiv de nelegalitate a regulamentului în această privință, iar posesorii abonamentelor beneficiază de rezervarea unui anumit loc de parcare, neputându-se aprecia că sunt lipsiți de drepturi. Intervalul de timp de nouă ore, în care locurile libere din parcările de reședință pot fi utilizate de către toț i participanții la trafic nu presupune că dreptul posesorului de abonament nu mai există deoarece nimeni nu îl obligă să elibereze locul de parcare după ora 8,00 și nu i se percepe vreun tarif suplimentar, indiferent de timpul în care mașina rămâne parcată pe locul rezervat.
 
În final, concluzionând, Curtea de Apel Constanța a reținut că s-a constatat nelegalitatea unei părți importante a dispozițiilor cuprinse în regulament, referitoare la regimul sancțiunilor aplicabile contravențiilor reglementate, delegare a atribuțiilor autorității publice locale, lipsa mențiunilor privind destinația sumelor încasate cu titlu de taxă de parcare, lipsa obligațiilor ce trebuie să revină autorității publice locale și administratorului căruia i-au fost delegate atribuții, lipsa unor modalități practice nediscriminatorii de percepere a taxei de parcare , motiv pentru care „este evident că regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța, adoptat prin HCLM Constanța, nr. 235/28.06.2018 , nu își poate atinge scopul pentru care a fost întocmit, în forma rămasă după înlăturarea dispozițiilor nelegale“, potrivit deciziei Curții de Apel Constanța.
 
Sursa motivare: rolii.ro

 
Citește și
 
Plata prin SMS, taxată de judecători! Regulamentul parcărilor din Constanţa a fost anulat definitiv!

UPDATE Regulamentul de acces în zona peninsulară a Constanțe a fost anulat. Decizia nu este definitivă

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Edu Marian 22 Dec, 2020 17:07 Cine a stabilit această oră (17.00)? Eu, dacă termin serviciul la ora 16.00 trebuie să mă plimb sau să aștept ora 17.00 pentru a parcare locul pe care îl plătesc? Ce se întâmplă cu cei care nu respectă nici această oră?(17.00)