Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:36 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Regulamentul parcărilor din Constanța, decis în Neamț! Se renunță la judecată?

ro

09 Jan, 2024 17:00 875 Marime text
  • Judecătorii din Neamț urmează să deschidă dosarul la data de 16 ianuarie 2024, când vor verifica, de asemenea, dacă s-a depus în proces dovada achitării taxei judiciare de timbru, în sumă de 50 de lei.
Procesul de la Neamț în care este analizat Regulamentul parcărilor publice din Constanța s-ar putea închide, după ce la dosarul cauzei a fost depusă o cerere de renunțare la judecată.
 
Cererea de renunțare la proces a fost depusă la dosar chiar de către reclamantul din cauză, cel care, inițial, solicitase anularea regulamentului.
 
Judecătorii din Neamț urmează să deschidă dosarul la data de 16 ianuarie 2024, când vor verifica, de asemenea, dacă s-a depus în proces dovada achitării taxei judiciare de timbru, în sumă de 50 de lei.
 
Este vorba despre cauza cu indicativul 2049/279/2023, deschis de un turist din Piatra Neamț în contradictoriu cu Consiliul Local Constanța, pentru anularea HCL 123/2021, prin care a fost adoptat Regulamentul parcărilor publice din Constanța.
 
Potrivit Hotărârii 1050/2023 de declinare pronunțată de Tribunalul Constanța, reclamantul a solicitat în proces „anularea parțială sau totală a HCL Constanța 123/2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice din Municipiul Constanța“.
 
Cazul se află pe rolul Secției a II-a Civilă, de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Neamț, urmând ca, la înfățișarea din 16 ianuarie 2024, să fie discutată, totodată, și cererea de renunțare la judecată, depusă la dosar încă din 28 noiembrie 2023.
 
Dacă cererea de renunțare la judecată va fi admisă, dosarul se va închide.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Unanimitate la CSM
Procurorul Dragomir Matei, din Parchetul Tribunalului Constanța, se pensionează!

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii