Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:35 23 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ameninţări, blesteme şi neîncredere Interceptări din dosarul furtului diamantelor de peste cinci milioane de euro

ro

14 Feb, 2018 00:00 1417 Marime text
Un agent-şef adjunct de la Poliţia de Frontieră Otopeni, trimis în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în dosarul furtului diamantelor de peste 5 milioane de euro din Franţa, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru acces ilegal la un sistem informatic şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice. Celui în cauză (Andrei Munteanu) i-a fost interzis dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita meseria de poliţist, care s-a folosit în săvârşirea infracţiunii, pe o durată de un an din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În cauză au mai fost condamnate alte două persoane (George Ploscaru - 12 ani de închisoare şi Gigel Dănuţ Neguţ - un an de închisoare cu suspendare).
 
În prezent, dosarul se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 20 februarie. Oricare va fi decizia Curţii de Apel, aceasta va fi definitivă.
 
Prin actul de sesizare, procurorii DIICOT au reţinut că, „în perioada 15.11.2016-30.12.2016, inculpatul Ploscaru George, poreclit «Mache», a constituit împreună cu alţi cetăţeni străini, de diferite origini, printre care un cetăţean de origine sârbă poreclit «Diamant», un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii pe teritoriul Franţei a unei infracţiuni de furt, în dauna persoanei juridice ce deţine o marcă elveţiană de bijuterii“.
 
„La data de 30.12.2016, inculpatul Ploscaru George a sustras din showroom-ul privat al mărcii elveţiene de bijuterii situat în Paris, arondismentul nr. 8, două diamante şi două inele cu pietre preţioase în valoare cumulată de 5.132.990 de euro, prezentându-se sub o calitate mincinoasă, aceea de gemolog şi sub o identitate falsă, aceea de «Mizrahi». Inculpatul s-a recomandat a fi un evaluator interesat de achiziţionarea bunurilor (gemolog), iar vânzătorul, reprezentant al mărcii elveţiene, i-a remis cetăţeanului român bunurile spre examinare, poziţionate într-o cutie, iar acesta din urmă, după o presupusă examinare, i-a restituit persoanei vătămate o altă cutie, asemănătoare, substituind cutia originală.
 
Inculpatul nu s-a arătat interesat de cumpărarea produselor şi a părăsit locul comiterii faptei, având asupra sa bunurile menţionate anterior, în valoare cumulată de 5,2 milioane de euro, inculpatului Ploscaru George revenindu-i un inel şi unul dintre cele două diamante brute, iar restul bijuteriilor revenind, conform înţelegerii, cetăţenilor sârbi“, conform DIICOT.
 
Procurorii mai arată că, „în urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a constatat că cetăţenii străini au intermediat întâlnirea cu reprezentanţii persoanei vătămate, precum şi un alt cetăţean sârb care nu s-a prezentat sub un nume concret, dar care a avut rolul de a-i preda inculpatului Ploscaru George servieta folosită la comiterea faptei şi de a-l prelua cu autoturismul de la faţa locului imediat după consumarea infracţiunii de furt comisă în dauna persoanei vătămate“.
 
„Inculpatul Ploscaru George a vândut în afara teritoriului ţării diamantul unui cetăţean din statul Israel, iar cu inelul a intrat pe teritoriul României. Faţă de inculpatul Neguţ Gigi Dănuţ s-a reţinut că în noaptea 12/13.01.2017 a acceptat să primească spre păstrare, pe raza municipiului Bucureşti, de la inculpatul Ploscaru George, un inel placat cu pietre preţioase în valoare de 1.734.200 de euro, cunoscând că acesta provine din infracţiunea de furt comisă de către acesta, în Paris, Franţa.
 
„La data de 13.01.2017, în timpul percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului Neguţ Gigi Dănuţ, acesta a comunicat că poate preda inelul primit de la coinculpatul Ploscaru George, sens în care a condus organele de cercetare penală la parterul imobilului, într-un spaţiu comun unde funcţiona centrala termică, bunul sustras fiind găsit într-o cutie metalică.
 
Totodată, anterior pătrunderii pe teritoriul României, în perioada 5.01.2017 - 9.01.2017, inculpatul Ploscaru George i-a solicitat inculpatului Munteanu Andrei, agent-şef adjunct de poliţie în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei «Aeroport Henri Coandă», să efectueze verificări în bazele de date pentru a se stabili dacă figurează urmărit internaţional, în condiţiile în care fusese identificat de autorităţile franceze ca fiind autorul infracţiunii de furt comise pe raza oraşului Paris.
 
Astfel, la data de 9.01.2017, la solicitarea prealabilă, telefonică, a inculpatului Ploscaru George, inculpatul Munteanu Andrei a accesat cu depăşirea limitelor autorizării, în intervalul orar 8:09:19 - 8:11:28, bazele de date evidenţa persoanelor, evidenţă paşapoarte şi evidenţă auto, scopul verificărilor nefiind unul în interes de serviciu, fiind efectuate pentru a-i transmite persoanei solicitante faptul că nu figurează urmărită internaţional. La aceeaşi dată, în urma accesării bazelor de date, inculpatul Munteanu Andrei i-a comunicat inculpatului Ploscaru George că nu figurează urmărit la nivel naţional, putând pătrunde pe teritoriul României“, conform DIICOT.
 
La dosarul cauzei se află şi o convorbire interceptată de procurori:
 
Domn 1: Da. A băut aseară şi am vorbit cu nevastă-sa că l-am sunat de 2-3 ori şi mi-a respins şi am sunat-o pe... şi a zis că a băut aseară până dimineaţă, e beat.
 
Domn 2: Aha, aha, lasă…
 
Domn 1: Nu, cum se scoală îl pun să te sune, înţelegi?
 
Domn 2: Bine.
 
Domn 1: Îi dau numărul ăsta să te sune. Ce ai făcut?
 
Domn 2: N-am făcut nimica, să se aleagă praful de mine, acum aştept să vedem, cred că (... limbaj neinteligibil)
 
Domn 1: Ce zici?
 
Domn 2: Aştept, vor să ia de pomană, îmi bag **** în familia lor.
 
Domn 1: Cât, cât ţi-a dat?
 
Domn 2: Trei jumate.
 
Domn 1: A, dă-l, bă, în (…) (…).
 
Domn 2: Da, că trebuie s-o taie, că trebuie s-o (… limbaj neinteligibil) că INELUL mi-l dă, că n-are nevoie de el, că…
 
Domn 1: Aha, numai aia vrea s-o ia, vrăjeală de escroci.
 
Domn 2: Păi nu le-o dau, să moară familia mea dacă le-o dau!
 
Domn 1: Dacă dădea patru cincizeci…
 
Domn 2: Băi, să moară soră-mea dacă te mint, dacă n-am o ofertă frumoasă, da’ nu e numai caşcaval, am ceva ca lumea, da’ nu e caşcaval, ca lumea, ca lumea.
 
Domn 1: Păi da, ca lumea, da’ ăla vrea să-ţi dea, da’ nare caşcaval, cum?
 
Domn 2: Nu, de altceva, de altceva.
 
Domn 1: A, am înţeles.
 
Domn 2: Să moară surioara mea dacă te mint, să se aleagă praful de mine, dacă nu am.
 
Domn 1: Am înţeles.
 
Domn 2: Ai înţeles? Am găsit ceva ca lumea, da’ nu-mi convine, vreau.
 
Domn 1: Am înţeles, normal.
 
Din discuţie a rezultat că cetăţenii israelieni şi-au manifestat inclusiv disponibilitatea detaşării diamantului de inel pentru achiziţionarea exclusivă a pietrei preţioase, propunere care nu a fost însă acceptată.

Ti-a placut articolul?

Comentarii