#ConstantaEsteBine Ziua 9 de post și Jurnal de iubire de sine

• Împreună cu Cristela Georgescu, vom organiza în luna decembrie un nou Atelier de împuternicire, în care discutăm despre Valurile Voinței.

Ziua 9 de post și Jurnal de iubire de sine
 
Voința
Voința este un mușchi care se antrenează.
Voința este în același timp o super-putere.

Voința cuprinde auto-control și stăpânire de sine, abilități esențial umane, care se învață și educă în procesul socializării și datorită cărora avem succes sau eșecuri în viață și relații.
Stăpânirea de sine include procesul cel mai dificil, dar cel mai important în viața noastră de oameni: stăpânirea gurii.
 
Gura este o servitoare minunată și o stăpână despotică.
 
Gura noastră ne servește la introducerea în corp a acelor componente din care se va forma corpul nostru. Ea este o poartă fermecată, ce are posibilitatea să accepte sau să respingă ceva.

Celebra poveste a lui Aladin cu ”Sesam, deschide-te!” este cheia menținerii stării de sănătate.
La ce ținem gura deschisă, pentru a primi în corp și la ce închidem gura.
Din gură ies multe, mai ales în comunicarea în familie.
Putem să ne ținem gura și să nu-i rănim pe ceilalți?
Putem să alegem iubirea și nu ”să am dreptate”?
V-am spus despre Voință că este o super-putere.
 
Împreună cu Cristela Georgescu, vom organiza în luna decembrie un nou Atelier de împuternicire, în care discutăm despre Valurile Voinței.
 
Valul de ”Vreau” și valul de ”Nu vreau”.
 
Cum pot să antrenez mușchiul voinței să știe să spună ”nu vreau” la ce îi face rău și ”vreau” la ce îi face bine?
Astăzi am scris în Jurnalul alimentar despre dependențele mele mari: dependența de ecrane și dependența săptămânală de ”gusturile familiare” ale copilăriei (mă pot abține o săptămână, dar in week-end am nevoie de ”gratificare”).
 
Alimentul favorit al copilăriei mele a fost cartoful - în toate formele și posibilitățile de servire.
Varianta aleasă în prezent este dovleacul. Și de câte ori pot și găsesc, castanele.

Ficatul și intestinele mele nu sunt mereu de acord cu alegerile făcute, nu pentru că dovleacul sau castanele sunt greu de digerat, ci pentru că nu pot stăpâni cantitatea. Dacă aș putea să iau câteva guri și gata, să mă opresc, ar fi bine. Dar nu aceasta este ”obișnuința” copilăriei.

La fel ca și la ecrane.
 
Pentru că petrec mult timp, profesional, în fața ecranelor și mă iradiez masiv, în zona capului și pieptului, ar trebui să las partea de ”relaxare” și divertisment ”fără ecrane”.
 
Dar tocmai aici intervine ”dependența” de poveștile spuse în formă video.
Despre acestea și mult mai multe vom discuta în Atelierul de împuternicire din luna decembrie.
https://www.centrulnatura.ro/

Continuăm drumul înainte prin Jurnalul de iubire de sine.
Și prin post - cât reușim de bine.

Avem grijă de noi.
Și ne iubim!

Sursa text și foto: Facebook.com/zyanna.orinda.7