Securitatea și „Economia Circulară” a lui Ceaușescu. De la fier vechi, la păr uman și oase

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a scos la lumină documente inedite care dezvăluie dimensiunea absurdă a campaniilor de reciclare din perioada comunistă. Potrivit unui „Program de măsuri” din martie 1980, nici măcar temuta Securitate sau Miliția nu au fost scutite de planul megaloman al lui Nicolae Ceaușescu de a susține industria grea prin colectarea deșeurilor, ajungându-se la cote obligatorii pentru resturi lemnoase, oase și chiar păr uman.


Planul cincinal al deșeurilor în Ministerul de Interne

Deși propaganda oficială prezenta colectarea materialelor refolosibile drept o dovadă de „conștiință revoluționară”, documentele de arhivă arată o realitate marcată de birocrație și sarcini de serviciu paralele pentru ofițeri. Prin Ordinul nr. 95163/1980, semnat de ministrul de interne George Homoștean, unitățile Ministerului de Interne (M.I.) primeau cote stricte de colectare.

Pentru anul 1980, obiectivele de „producție” din deșeuri ale Securității și Miliției includeau:

1. 2.400 de tone de metale comune;
2. 1.100 de tone de hârtie și carton (cu interdicția absolută de a arde chiar și documentele de arhivă casate);
3. 550 de tone de deșeuri textile;
4. 20 kg de argint (recuperat inclusiv din materialele fotosensibile);
5. 60 de tone de „diverse”: cioburi de sticlă, porțelan, faianță, oase și păr uman.

Ofițeri pe post de gestionari de fier vechi


Comandanții de unități, în loc să se concentreze exclusiv pe sarcinile de contrainformații sau ordine publică, deveniseră responsabili cu „identificarea, strângerea, sortarea și depozitarea” gunoaielor. Mai mult, unitățile care dețineau bucătării sau popote erau obligate să înființeze „sectoare zootehnice” (gospodării agricole ajutătoare) pentru a valorifica resturile menajere.

Eșecul de a îndeplini aceste norme atrăgea sancțiuni contravenționale, iar lunar se raportau progresele către conducerea ministerului. Totul era ambalat într-o „intensă muncă politico-educativă”, menită să-i convingă pe ofițeri și subofițeri că viitorul economiei depinde de pilitura de fier și pânza uzată.


Propagandă vs. Realitate

În timp ce documentele oficiale vorbeau despre „utilizarea rațională a resurselor”, realitatea din teren era adesea dezolantă. Cantități imense de materiale colectate zăceau cu lunile în curțile instituțiilor din lipsa mijloacelor de transport, ajungând în final tot la gropile de gunoi, după ce bifaseră simbolic „planul” în rapoartele oficiale.

Absurdul situației a dat naștere multor bancuri în epocă, unul dintre ele fiind rememorat de cercetătorii CNSAS: un cetățean întrebat de unde are prețioasa hârtie igienică răspunde că „tocmai a scos-o de la Nufărul” (centru de curățătorie/reciclare), făcând aluzie la calitatea precară a produselor rezultate din reciclarea forțată.

Această filă de istorie recuperată de CNSAS demonstrează cum aparatul represiv al statului era folosit nu doar pentru controlul ideologic, ci și ca un instrument administrativ într-o economie de subzistență care încerca să suplinească lipsa materiilor prime prin colectarea celor mai neașteptate resturi.