Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:24 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Săraca fată bogată Cum arată instalaţiile din Constanţa în perioada sărbătorilor de iarnă, comparativ cu marile oraşe din România (galerie foto)

ro

16 Dec, 2013 00:00 3615 Marime text
Anul acesta, în perioada sărbătorilor de iarnă, municipiul Constanţa este luminat în stil... auster. Tot anul acesta, fosta capitală europeană, Sibiul, este „scena” a peste 55.000 de leduri multicolore. În oraşul condus de Klaus Iohannis străluceşte un tunel de lumini lung de 40 de metri. Oraşul de la malul mării, condus de Radu Mazăre, este, prin comparaţie, trist şi sărăcăcios din acest punct de vedere.

„E adevărat că oraşul nu arată spectaculos pe timpul sărbătorilor, dar arată spectaculos pe timpul verii, trei luni. În România nu există niciun oraş, din câte ştiu eu, în care toţi copiii să primească cadouri. Nu de ieri, de azi, de zece ani”, declara primarul Mazăre în luna noiembrie, încercând să explice, pe principiul „iarna nu-i va vara”, de ce oraşul port e luminat cu austeritate.
Dacă facem o paralelă cu celelalte mari oraşe din România, constatăm că doar Constanţa are, de sărbători, look-ul „rudei sărace”.
În municipiul Sibiu a fost montată, în premieră la nivel naţional, o construcţie luminoasă de 40 de metri lungime şi 24 de metri înălţime. Impresionanta decoraţiune exterioară este alcătuită din peste 55.000 de leduri multicolore şi este, evident, principala atracţie a oraşului. Tunelul amplasat pe Pietonala Nicolae Bălcescu este o reală încântare pentru toţi cei care trec prin zonă.
La malul mării, în schimb, pe Ştefan cel Mare se zăresc luminiţe şi instalaţii multicolore doar de la balcoanele şi geamurile constănţenilor care locuiesc aici. De altfel, în anii din urmă, ceea ce altădată era artera comercială a Constanţei, extrem de circulată şi înţesată de magazine, a devenit o ruină cu faţade de clădiri dărăpănate, gunoaie şi miros de urină.

Instalaţii care se întind pe 33 de kilometri

În extremă, autorităţile locale din Galaţi au investit în împodobirea urbei, în perioada sărbătorilor de iarnă, peste un milion de euro. Astfel,  aproximativ 500.000 de euro au fost băgaţi în iluminatul public cu aspect „crăciunesc”. Brazii şi instalaţiile din Galaţi se întind pe 33 de kilometri de stradă.

Lumini de sărbătoare

Printre marile oraşe din ţară care au într-adevăr un aspect de sărbătoare în această perioadă se numără şi Timişoara. Oraşul din vest este decorat cu zeci de mii de lumini ornamentale. Modelul din Timişoara este întâlnit şi în Braşov, acolo unde străzi întregi au fost prevăzute cu adevărate tavane din luminiţe.
Piaţa Unirii din Cluj este, şi ea, pătrunsă de magia a zeci de mii de luminiţe.
O comparaţie între Constanţa şi Bucureşti nu-şi are rostul. În capitală, luminiţele sunt pretutindeni: Piaţa Romană, Parcul Alexandru Ioan Cuza, Piaţa Universităţii, Piaţa Charles de Gaulle şi marile bulevarde.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Popescu 16 Dec, 2013 18:39 Este cel mai urat oras pregatit de craciun . Un primar mai insensibil ca acest UMC-ist nu am vazut . Bulevardul Tomis pana la Tomis III este in in tuneric . Noi nu facem parte din oras !