Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:58 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Mangalia, municipalitatea investeşte în viitorul copiilor Unităţile de învăţământ vor fi branşate la reţeaua de gaze naturale

ro

05 Jul, 2014 00:00 2041 Marime text


Consilierii locali din Mangalia au votat, în cadrul şedinţei ordinare de joi, mai multe proiecte de hotărâre ce îşi propun să dezvolte oraşul. Astfel, aleşii municipali au aprobat transmiterea în folosinţă gratuită către Compania Naţională de Investiţii (CNI) a unei suprafeţe de teren de 5.918 mp, pentru construirea unei săli de sport în municipiul Mangalia. „Proiectul are la bază mai multe prevederi legislative de la nivel local referitoare la aprobarea Programului de dezvoltare a infrastructurii educaţionale, locative, şi a celei sportive, cu finanţare de la bugetul naţional prin CNI“, precizează reprezentanţii Primăriei municipiului Mangalia. În acest sens, în curtea Şcolii Gimnaziale „Sfântul Andrei“, se va construi o sală de sport care, potrivit măsurătorilor din proiect, va avea o amprentă la sol de 1.080 mp şi o capacitate de 150 de locuri.

În cadrul aceleiaşi întâlniri, consilierii locali au votat şi pentru proiectul de reabilitare a Şcolii Gimnaziale cu clasele I-VIII „Gala Galaction“ din localitate, care presupune recompartimentarea spaţiilor unităţii şcolare, reabilitarea termică şi mansardarea clădirii. Valoarea investiţiei este de peste 300.000 de euro şi urmează să fie suportată din bugetul local. „Unitatea şcolară deserveşte 500 de elevi, actualmente spaţiile destinate orelor de curs fiind neîncăpătoare pentru numărul de elevi existent în şcoală, modernizarea şi extinderea clădirii fiind necesare desfăşurării în condiţii optime a procesului educaţional“, susţin reprezentanţi ai municipalităţii.

Corul de copii „Callatis“ pleacă la Barcelona

În şedinţa ordinară de la Mangalia, a fost adoptat şi un proiect de hotărâre care priveşte branşarea la reţeaua de gaze a tuturor şcolilor şi grădiniţelor din oraş. Potrivit documentului, vor fi executate lucrări de branşament, vor fi modernizate instalaţiile de utilizare, se vor achiziţiona arzătoare pe gaz şi se va proceda la automatizarea şi conservarea celor vechi. Alte proiecte adoptate în şedinţa Consiliului Local de la Mangalia au fost cele privind mutarea Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor din clădirea Primăriei Mangalia în incinta Clubului Nautic, situat în portul turistic din localitate. Totodată, s-a aprobat acordarea unui sprijin financiar pentru Corul de Copii „Callatis“ din Mangalia, necesar cheltuielilor de cazare şi masă pentru cei 27 de membri ai grupului, în vederea participării la Festivalul Internaţional Coral „Canta al Mar“, care se va desfăşura la Barcelona (Spania), în perioada 22 - 26 octombrie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii