Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:22 15 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Invitaţie de nerefuzat la Târgul de Toamnă de la Cernavodă Francezii din oraşul Saint Sebastien sur Loire îşi expun produsele tradiţionale

ro

20 Sep, 2013 00:00 2955 Marime text
Ediţia din acest an a evenimentului „Târgul de Toamnă şi Sărbătoarea Vinului” se anunţă cu totul specială. Dacă în anii trecuţi, francezii din oraşul Saint Sebastien sur Loire participau la manifestare în calitate de invitaţi speciali, anul acesta ei vor avea trei standuri în cadrul târgului, în care vor expune produse tradiţionale.
Oraşul Cernavodă are strânse relaţii de prietenie cu oraşul Saint Sebastien sur Loire din Franţa, oraş cu care este înfrăţit încă din anul 1998. Astfel, localnicii din Saint Sebastien sur Loire au din 1998 prilejul de a vizita Cernavodă, o zonă turistică şi un oraş nuclear dunărean, fiind găzduiţi de cetăţenii care locuiesc aici. La rândul lor, cernavodenii au şansa de a vizita oraşul Saint Sebastien sur Loire. 
Sorina Popa, purtătorul de cuvânt al Primăriei Cernavodă, a precizat că sărbătoarea va avea loc în perioada 4-6 octombrie, menţionând că, din motive organizatorice, s-a renunţat la programarea stabilită iniţial pentru perioada 20-25 septembrie.
La fel de importantă este prezenţa la sărbătoare a zeci de comercianţi şi meşteşugari din diferite zone ale ţării, care vor expune produse tradiţionale alimentare şi nealimentare precum: vinuri, dulciuri de casă, produse din carne afumate, fructe şi legume, blănuri, haine din piele, împletituri.

Şi Primăria Cernavodă va avea stand

În cadrul târgului va avea stand cu produse şi Primăria Cernavodă. Şi aceasta nu întâmplător. Primarul Gheorghe Hânsă va direcţiona banii câştigaţi în urma cumpărăturilor, realizate la standurile autorităţii locale şi francezilor, către centrul de terapie pentru copiii cu autism din Cernavodă. Centrul a fost deja amenajat. La această dată, construcţia amplasată la parterul internatului, ce aparţine de cele două licee din oraş, mai are de primit ultimele avize. Pentru început, 30 de copii din Cernavodă şi din localităţile învecinate vor beneficia de terapie în cadrul centrului. Terapeuţii vor fi angajaţi de Primărie, funcţionarea centrului urmând să fie asigurată cu sprijinul a şase ONG-uri. Potrivit Sorinei Popa este vorba de următoarele organizaţii: ONG-ul Spitalului Orăşenesc Cernavodă, Nightingale din Anglia, „Departe de casă” din Constanţa, World Vision, Rotary Club, Adăpostul „Save The Dogs and other Animals”, care va promova în cadrul centrului terapia cu ajutorul câinilor şi a altor animale.

Ti-a placut articolul?

Comentarii