Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:58 17 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dezbatere publică pentru regulamentul de acces în zona peninsulară „Dacă închideţi Piaţa Ovidiu cu bariere, ne terminaţi afacerile“

ro

07 Dec, 2017 00:00 1722 Marime text
Ieri, în sala de şedinţe „Remus Opreanu“ din Palatul Administrativ, a avut loc dezbaterea publică a proiectului de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de acces în zona peninsulară a municipiului Constanţa.
 
La dezbatere au participat zeci de persoane, agenţi economici şi persoane fizice. În concluzie, agenţii economici au susţinut că se tem deoarece, spun ei, îşi vor pierde toate afacerile dacă Piaţa Ovidiu se va închide cu bariere. Tot agenţii economici au mai spus că ar fi de acord ca zona peninsulară să fie închisă cu bariere vara, nu iarna.
 
„Vă rugăm să vă gândiţi şi la alte soluţii. Nu închideţi iarna. Închideţi vara ori închideţi treptat. Propunem ca maşinile clienţilor să fie permise. Vrem să ştim clar care sunt locurile de parcare, câte pot fi folosite de către clienţi. Dacă vreţi să ne ajutaţi, puteţi. Nu am venit aici să ne batem joc unii de alţii. Pare că suntem în tabere separate“, au mai spus agenţii economici prezenţi la eveniment.
 
Viceprimarul Dumitru Babu le-a dat asigurări afaceriştilor că nimeni nu doreşte închiderea localurilor din zona peninsulară, precizând că agenţii economici ar fi trebuit să vină cu propuneri pentru reglementarea situaţiei.
 
La rândul său, Ani Merlă, directorul executiv al Direcţiei Programe şi Dezvoltare din cadrul Primăriei Constanţa, a precizat, printre altele, că „din toamna anului 2018 vor începe lucrările pentru reabilitarea străzilor din peninsulă“. „Proiectarea este gata. Acum se face un studiu în peninsulă privind nivelul poluării. Se va face şi un studiu de trafic. Nu vrea nimeni să vă termine afacerile“, a adăugat Ani Merla.
 
Potrivit regulamentului, zona peninsulară a fost împărţită din punctul de vedere al destinaţiei în zonă exclusiv pietonală: faleza Cazinoului, bulevardul Tomis, pe segmentul cuprins între străzile Vasile Alecsandri şi Sulmona şi strada Sulmona şi Piaţa Ovidiu, precum şi Piaţa Ovidiu. Alte străzi din cartier au fost catalogate drept ocazional carosabile: Aristide Karatzali, Vasile Alcsandri, Mircea cel Bătrân, între Vasile Alecsandri şi Piaţa Ovidiu, strada Traian, pe acelaşi segment, strada Ecaterina Varga, Vântului, Callatis, Marcus Aurelius, Doinei, Sulmona, Petru Rareş, Orientului, Canarache, Nicolae Titulescu, Dianei, Arhiepiscopiei, Crângului, Horia, Revoluţiei 22 Decembrie 1918, 9 Mai, Maior Şonţu, Remus Opreanu, Grigore Tocilescu. Intrarea şi ieşirea în/de pe aceste străzi se vor realiza doar prin puncte special amenajate cu bariere ori bolarzi, fiind permise doar pentru aprovizionare, evenimente culturale, sportive, pentru curăţenie şi pentru riverani.
 
De asemenea, Primăria va elibera permise de acces în zona peninsulară, care vor putea fi solicitate doar de către persoanele care demonstrează că locuiesc în zonă, pentru firmele al căror sediu se află acolo, pentru organizatorii de evenimente sau în condiţii speciale.
 
Fără permis vor putea intra autovehiculele de intervenţie ale MAI, ale IGSU, ale MApN, ale SMURD, ale Ambulanţei, ale consulatelor şi ale ambasadelor, ale Prefecturii, ale Primăriei şi ale Consiliului Judeţean şi autoturismele care funcţionează în regim de taxi. Pentru evenimente religioase, de genul nunţilor sau în cazul convoaielor funerare, accesul va fi permis doar pe durata desfăşurării acestora.

Citeşte şi: 

Regulamentul de acces în zona Peninsulară, în dezbatere.
Cum poţi obţine permis? Cine are acces liber? (document)

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Ionescu Adrian 03 Feb, 2018 15:24 Hotelurile, barurile, restaurantele și celelalte instituții, private sau de stat, cu sediul în zona peninsulară nu trebuie obligate sa plătească pentru repararea și întreținerea carosabilului și a trotuarelor (caz în care ar fi normal să li se permită, lor și clienților sau partenerilor lor, accesul neîngrădit în zonă). În schimb, ar trebui ca toată lumea, cu excepția riveranilor, să folosească mijloacele de transport în comun pe care le va pune la dispoziție Primăria, sau să apeleze la taximetre (acestea din urmă fără stații sau drept de staționare). Cine vrea neapărat să facă nuntă, botez sau parastas în zona peninsulară poate cere suplimentarea serviciilor de transport de la Primărie, sau poate angaja taximetre. Taximetrele sunt soluția și pentru turiștii care aleg cazarea în zona istorică a Constanței. Pe de altă parte, este normal ca vehiculele de intervenție să aibă regim special de acces, acesta fiind reglementat deja prin lege. În sfârșit, împărțirea anului în sezon și extrasezon mi se pare o idee bizară; exact atunci când peninsula este mai frecventată, introducem restricții?! Corect ar fi ca pe durata sezonului să se mărească numărul de microbuze pe traseele care duc în Peninsulă.
  • fani 07 Dec, 2017 09:14 Scarba si iar scarba ! Auzi minune ::din 2018 va incepe REABILITAREA strazilor din peninsula ....dupa ce s-au cheltuit milioane de euro pentru acelasi lucru ,in urma cu 2 (doi) ani!!DNA vise placute .