Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:33 18 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Magazinul Alfa Beta din cartierul Tomis 3 al Constanței și-a redeschis porțile după lucrările de renovare

ro

18 Dec, 2025 18:24 360 Marime text
Sursa foto: Ziua de Constanța






Magazinul Alfa Beta din cartierul Tomis 3 al Constanței și-a redeschis porțile într-o nouă imagine.

Magazinul a fost supus unor lucrări de renovare în ultima perioadă.


În 3 octombrie 2025, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța a găsit numeroase deficiențe grave privind igiena, depozitarea produselor și securitatea spațiului, iar ca urmare magazinul a fost închis temporar și i s-a suspendat activitatea pentru 3 luni, până la remedierea completă a problemelor găsite.

Neregulile depistate


Spațiul de vânzare prezenta paviment deteriorat, gresie spartă, guri de canalizare murdare și fire electrice neizolate, care reprezentau un potențial pericol pentru clienți. Totodată, inspectorii au găsit legume și fructe depreciate, cu urme de alterare vizibilă, precum și produse cu ambalaje deteriorate.

Printre nereguli s-au numărat și comercializarea unor produse alimentare cu data de expirare depășită, vitrine frigorifice cu depuneri masive de gheață și neigienizate, dar și produse cosmetice fără traducere în limba română a etichetelor obligatorii.

Măsurile impuse au inclus igienizarea completă, recondiționarea infrastructurii și echipamentelor și eliminarea produselor neconforme. 

În prezent, magazinul „este de nerecunoscut” după renovare.



Profilul Alfa Beta SRL

Alfa Beta SRL, societate cu o activitate de peste 32 de ani pe piața locală, este deținută integral de Armeanu Dan, administrator unic din 2006.

În anul fiscal 2024, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 71,5 milioane lei, cu 9% mai mică față de anul precedent, și un profit de 710.361 lei, în scădere cu 55%. Firma are un număr mediu de 115 angajați și activează în mai multe domenii comerciale.





Citește și
CJPC ConstanțaProduse expirate și condiții improprii la Alfa Beta Tomis 3! Activitatea suspendată temporar (FOTO+VIDEO)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii