Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:27 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Chinezii vor să modernizeze centrala de la Cernavodă Gheorghe Hânsă - „Orice investiţie înseamnă locuri de muncă pentru oraşul Cernavodă“

ro

10 Jun, 2014 00:00 1680 Marime text
Realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, proiect de 6,5 miliarde de euro, care se află de mai mult timp în centrul negocierilor cu delegaţii ale Chinei, ar reprezenta un punct de cotitură în privinţa investiţiilor străine în sectorul energetic românesc. Companiile chineze sunt interesate să investească în România pentru dezvoltarea Unităţilor 3 şi 4 de la Centrala Nucleară Cernavodă şi în construcţia tronsonului feroviar de mare viteză Bucureşti - Constanţa, arată Ministerul Economiei într-un comunicat, potrivit Mediafax. Ministrul Economiei, Constantin Niță, a avut o întrevedere cu ministrul Comerţului din China, Gao Hucheng, în cadrul unei vizite oficiale la Ningbo, în perioada 6 - 9 iunie, cu ocazia conferinţei ministeriale a miniştrilor Economiei şi Comerţului din China şi din ţările Europei Centrale şi de Est.
 
 „Potenţialul de investiţii al companiilor chineze este extrem de important, mai ales în contextul globalizării. România are proiecte în domenii cheie energie, transport, IT, agricultură. Statul chinez a alocat o linie de credit de 10 miliarde de dolari pentru realizarea de proiecte în ţările Europei Centrale şi de Est, iar proiectele României sunt viabile şi pot obţine finanţarea necesară implementării", a declarat ministrul Constantin Niță, potrivit documentului citat.

Potrivit primarului oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, investiţiile sunt binevenit pentru comunitatea locală. „Orice iniţiativă care să contribuie la bunăstarea locuitorilor din oraşul Cernavodă este binevenită, pentru că acest lucru se traduce prin locuri de muncă, salarii şi, automat, acestea conduc la o bunăstare a comunităţii şi a administraţiei publice locale. Orice investiţie înseamnă locuri de muncă pentru oraşul Cernavodă. Sprijinim orice iniţiativă care nu lezează interesele statului român“, a declarat primarul Gheorghe Hânsă.
În primele trei luni din 2014, schimburile comerciale bilaterale dintre România şi China s-au ridicat la 931 de milioane de dolari, în creştere cu 23,5% faţă de perioada similară din anul precedent.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii