Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:48 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rompetrol Rafinare, pe locul 5 într-un top al companiilor din Europa de Sud-Est

ro

10 Oct, 2019 00:00 1911 Marime text
Rompetrol Rafinare, membră a Grupului KMG International, este cotată drept a cincea cea mai importantă companie din Europa de Sud-Est, potrivit unui studiu realizat de o agenţie de presă din Bulgaria.
 
Compania care cuprinde rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti a urcat două poziţii comparativ cu clasamentul de anul trecut.
În topul realizat de jurnaliştii bulgari, Rompetrol Rafinare devansează companii precum Lukiol Neftochim Burgas, care operează cea mai mare rafinărie din ţara vecină şi INA din Croaţia. Clasamentul a folosit drept criteriu veniturile totale consemnate într-un an.
 
Astfel, Rompetrol Rafinare a înregistrat o creştere de 22% în 2018 şi a ajuns la 3,04 miliarde de euro, comparativ cu 2,5 miliarde de euro în 2017. Astfel, prin aportul rafinăriei Petromidia, Rompetrol Rafinare a fost în 2018 peste compania din Bulgaria care operează cea mai mare rafinărie din regiune. Lukoil Burgas are o capacitate de prelucrare anuală de aproximativ 9 milioane de tone.
 
Avansarea în Top 100 SEE a venit pe fondul rezultatelor operaţionale de excepţie realizate în 2018 de cele două rafinării care compun Rompetrol Rafinare. Astfel, rafinăria Petromidia Năvodari a înregistrat anul trecut 11 noi recorduri operaţionale, cu niveluri istorice atinse la materiile prime procesate (5,92 milioane de tone), produse petroliere obţinute (5,78 milioane tone), producţia de benzine (1,36 milioane tone) şi motorine (2,75 milioane tone), combustibil pentru avioane (317 mii tone), randamente de produse albe (86,2%), gradul de utilizare a capacităţii de rafinare (91,98%). La acestea se adaugă cele privind îmbunătăţirea indicelui de eficienţă energetică – EEI (96,1) şi reducerea pierderilor tehnologice (0,83% wt.).
 
Totodată, rafinăria Vega Ploieşti a consemnat pentru 2018 un număr de 8 recorduri istorice – materie primă procesată, produse obţinute (bitum, solvent, hexan), gradul de utilizare a capacităţii de rafinare, pierderi tehnologice şi indicele de eficienţă energetică. Astfel, unitatea din Ploieşti a prelucrat anul trecut o cantitate de 406 mii tone, în creştere cu 9% faţă de indicatorul din 2017. Această evoluţie s-a reflectat şi în principalele produse obţinute – bitum (peste 100 mii tone), hexan ( 84,5 mii tone) şi solvenţi (43,5 mii tone).
 
În acelaşi top, o altă companie parte din grupului KMG International – Rompetrol Downstream, a urcat două poziţii de pe 13 pe 11, cu o creştere a veniturilor totală de peste 21%.
 
Clasamentul realizat de agenţia de presă din Bulgaria este singurul instrument regional de clasificare a companiilor din Europa de Sud Est. Topul a ajuns la cea de-a 12-a ediţie şi îşi propune să facă o radiografie completă a mediului de afaceri din regiune.
 
Sursa foto: Rompetrol
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii