Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:19 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Nicolae Ciucă, desemnat candidat la funcția de prim-ministru. Decretul, semnat de președintele Klaus Iohannis

ro

21 Oct, 2021 16:17 1497 Marime text
Președintele României, Klaus Iohannis l-a desemnat astăzi pe Nicolae Ciucă candidat la funcţia de prim-ministru. Nicolae Ciucă a fost propunerea PNL pentru această funcţie, la consultările cu şeful statului.

"Discuţiile de astăzi au fost considerabil mai bune decât ultimele discuţii. Am reiterat că acum este nevoie de o soluţie reală. Acum criza politică trebuie să se încheie. Acum este nevoie de un guvern care se apucă să rezolve problemele care îi preocupă şi pe români. Trebuie să terminăm cu această criză de preocupări care ţin doar de politicieni. Această criză a durat deja prea mult. Este inadmisibil să continuăm în acest stil. Avem criza pandemică, avem o situaţie dramatică în spitalele din România, iarna bate la uşă, preţurile la energie cresc. E nevoie de un guvern cu puteri depline pentru a pune în practică soluţiile pe care le-am gândit", a afirmat şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice parlamentare pentru desemnarea unui nou candidat la funcţia de premier.

UPDATE: 1

"Am înţeles încredinţarea acestui mandat ca pe un gest de responsabilitate pe care trebuie să îl avem în aceste momente dificile pentru a putea depăşi situaţia de criză în care ne aflăm, astfel încât cetăţenii să poată să beneficieze de tot ceea ce poate un Guvern în deplinătatea sa să ofere prin deciziile şi acţiunile pe care le întreprinde. În acest sens, vom negocia cu toate forţele responsabile astfel încât într-o perioadă de timp cât mai scurtă să reuşim să alcătuim Guvernul şi, de asemenea, să negociem cu toate forţele responsabile astfel încât Guvernul propus să poată să fie aprobat în Parlament", a afirmat Nicolae Ciucă, la Palatul Cotroceni.


UPDATE: 2

Potrivit Administrației Prezidențiale, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind desemnarea lui Nicolae Ciucă în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi listei noului Guvern.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii