Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:23 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul deputat de Constanţa Mihai Lupu a devenit administrator unic al International Petroleum Services SRL

ro

13 Jan, 2018 00:00 5676 Marime text
În Monitorul Oficial a fost publicată recent o decizie a Adunării Generale a Acţionarilor societăţii International Petroleum Services SRL.
 
SC Construcţii Hidrotehnice SA, cu sediul în Iaşi, reprezentată legal prin administrator loan Careja, asociat cu 80% din părţile sociale, şi Corneliu Dan Cârligeanu, cu domiciliul în municipiul Constanţa, asociat cu 20% din părţile sociale, în calitate de asociaţi ai Internaţional Petroleum Services SRL, au decis, în data de 15.11.2017, numirea în funcţia de administrator unic cu puteri depline, pe durată nedeterminată, al Internaţional Petroleum Services SRL a lui Mihai Lupu, cu domiciliul în Constanţa, în locul lui Dan Corneliu Cârligeanu, care s-a suspendat din funcţie.
 
Administratorul unic al Internaţional Petroleum Services SRL este chiar fostul deputat PNL de Constanţa.
 
Potrivit declaraţiilor de avere din 2008 şi 2009 postate pe site-ul Camerei Deputaţilor, liberalul Mihai Lupu a fost administratorul SC Construcţii Hidrotehnice SA. Conform Monitorului Oficial 1.366 din 2009, Adunarea Generală a Acţionarilor SC Construcţii Hidrotehnice SA decide alegerea ca membru în Consiliul de Administraţia a lui Miluţă Amancei, în locul lui Mihai Lupu, „demisionat ca urmare a situaţiei de incompatibilitate“.
 
Interesant este că, în conformitate cu declaraţia de avere din 28 octombrie 2010, Mihai Lupu a încasat, de la aceeaşi SC Construcţii Hidrotehnice SA, 530.000 de lei din dividende, în calitate de acţionar.
 
Potrivit declaraţiei de avere din 14 iunie 2011, fostul deputat şi-a vândut acţiunile/părţile sociale contra sumei de 1.250.000 de lei. O altă vânzare părţi/acţiuni sociale apare şi în declaraţia de avere din 12 iunie 2012, pentru suma de 350.000 de lei. Menţionăm că, în cazul vânzării de acţiuni, în declaraţii nu este specificată firma la care Lupu a deţinut acţiunile vândute.
 
Precizăm că, după ce Lupu demisionat din funcţia de administrator al SC Construcţii Hidrotehnice SA, fiica sa, Flavia Mihaela Lupu, atunci în vârstă de doar 26 de ani, a fost aleasă în această funcţie. SC Construcţii Hidrotehnice SA a derulat contracte uriaşe, de zeci de milioane de euro, cu statul (cu Administraţia Bazinală Apă Siret, cu Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare).
 

Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii