Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:04 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Delegație din Rhodos, la Constanța. Garda de Coastă, exercițiu demonstrativ pe Marea Neagră

ro

31 Aug, 2019 20:04 1396 Marime text
Viceprimarul municipiului Constanța, domnul Costin Răsăuțeanu, alături de membrii echipei de implementare a proiectului “Snapshot from the borders - Small towns facing the global challenges of Agenda 2030”, a avut plăcerea de a primi săptămâna aceasta vizita unei delegații din partea municipalității Rhodos, Grecia.
 
Întâlnirea a avut loc în contextul acțiunilor care sunt organizate în cadrul proiectului amintit pentru un schimb de experiență și bune practici referitoare la recepția și integrarea imigranților.
 
Alături de autorități locale și organizații ale societății civile din 14 țări europene, Primăria Constanța, în calitate de partener, contribuie la îmbunătățirea înțelegerii critice a factorilor de decizie la nivel european, național și local, precum și a opiniei publice despre interdependențele care determină fluxurile de migrație spre țările europene.
 
În cadrul vizitei efectuate de delegația greacă la Constanța, Garda de Coastă a organizat un exercițiu demonstrativ pe Marea Neagră privind gestionarea unei situații de criză generate de un aflux de imigranți la frontiera maritimă.
 
Exercițiul a determinat activarea Centrului de integrare a activităților de control la trecerea frontierei de stat, de protecție a sănătății publice și de clarificare a situației străinilor care se prezintă la frontieră, în baza OUG 53/2015 pentru stabilirea unor măsuri aplicabile în cazul apariției la frontiera de stat a României a unui aflux masiv de imigranți, sub coordonarea Poliției de Frontieră, unde s-a urmărit modalitatea de acțiune în comun a tuturor reprezentanților instituțiilor cu atribuții specifice, conform planului de măsuri întocmit în acest sens.

Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii