Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:45 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Compania Naţională de Investiţii a prelungit termenul pentru depunerea ofertelor pentru Sala Polivalentă Constanţa

ro

02 Jan, 2017 00:00 2714 Marime text
Compania Naţională de Investiţii (CNI), autoritate contractantă a lansat la sfârşitul anului trecut licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la Sala de Sport Polivalentă- 5000 locuri, Municipiul Constanţa, bd. Aurel Vlaicu nr. 254, zona Badea Cârţan. Regimul de înălţime va fi D+P+1E, iar imobilul va avea o suprafaţa totală de 60.185 mp şi una construită de 7.400 mp. Municipalitatea îşi propune să amenajeze şi spaţii verzi pe 8.700 mp, pecum şi locuri de parcare pentru 620 de autoturisme şi nouă autocare. Clădirea va avea săli şi spaţii pentru competiţii sportive, conferinţe, congrese şi activităţi culturale (concerte, festivităţi).

Din cauza numeroaselor solicitări de clarificare primite de autoritatea contractantă, aceasta a fost nevoită să prelungească termenul de depunere a ofertelor până pe 17 ianuarie.

Precizăm că termenul iniţial pentru depunerea ofertelor era 9 ianuarie 2017.

Valoarea totală a investiţiei, aprobată de Guvern, este de 96.718.000 lei, echivalentul a 21,5 milioane de euro, din care, pentru construcţii-montaj s-a alocat suma de 65.323.000 lei. Guvernul a decis ca lucrările să se realizeze în termen de 27 de luni.
După adjudecarea licitaţiei, constructorul va avea la dispoziţie - 3 luni pentru proiectare şi 24 de luni pentru execuţia lucrărilor.


 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii