Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:31 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Erol Mîrzali și Daniela Silvia Mustea, realeși cenzori ai Companiei Naționale de Investiții SA

ro

30 Jan, 2024 11:53 726 Marime text
  • Compania Națională de Investiții SA este deținută de Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă“ SA, CN „Aeroporturi București“ SA, CN „Administrația Canalelor Navigabile“ SA Constanța, CN „Administrația Porturilor Maritime Constanța “ SA și CN „Administrația Porturilor Dunării Maritime“ SA Galați.
Erol Mîrzali și Daniela Silvia Mustea au fost realeși cenzori ai Companiei Naționale de Investiții SA, cu mandate valabile pe o perioadă de trei ani.
 
Decizia privind realegerea celor doi cenzori a fost luată în cadrul Adunării Generale a Acționarilor CNI SA din data de 14 decembrie 2023, fiind publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 395 din 26 ianuarie 2024.
 
La discuțiile AGA au participat Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă“ SA (aport la capital 25%), reprezentată de Daniel Apostolache, CN „Aeroporturi București“ SA (31,25%), reprezentată de Sorin Radu Păun, CN „Administrația Canalelor Navigabile“ SA Constanța (12,5%), reprezentată de Florin Goidea, CN „Administrația Porturilor Maritime Constanța “ SA (25%), reprezentată de Florin Vizan și CN „Administrația Porturilor Dunării Maritime“ SA Galați (6,25%), reprezentată de Marcela Daniela Costea.
 
De asemenea, la AGA a participat și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, reprezentat prin Mihaela Mona Dumitru și Paul Ștefan Naidin.
 
AGA a decis astfel realegerea ca cenzori ai CNI SA a lui Erol Mîrzali și a Danielei Silvia Mustea, cu mandate valabile timp de trei ani.
 
Despre Compania Națională de Investiții SA
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 30 ianuarie 2024, Compania Națională de Investiții SA a fost înființată în anul 2001, are sediul social în București, Piața Națiunilor Unite, nr. 9 și se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară.
 
Compania are mai multe puncte de lucru în București.
 
Directorul CNI SA este Manuela Irina Pătrășcoiu, iar administratori sunt Victor Banta, Dragoș Condrea, Ioana Drăguțu, Aurel-Dragoș Drăghescu, Anca Ileana Ginavar, Maria Guran, Sorin P. Munteanu, Vlad Ștefan Niculae, Florian Pavel și Alexandru George Soare.
 
În 2022, Compania Națională de Investiții SA a declarat 341 de angajați, profit peste 185,73 de milioane de lei și cifra de afaceri aproape 300 de milioane de lei.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Compania Națională de Investiții SA
Documente cu date nereale, depuse de ofertanți pentru obținerea contractelor publice!

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii