Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:45 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea ”Trebuie să asigurăm continuitatea implementării investițiilor pe care le finanțăm”

ro

16 Nov, 2023 14:56 685 Marime text






 
  • La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a decis, în ședința de astăzi, alocarea sumei de 250 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru finanțarea Programului național de construcții de interes public sau social (PNCIPS), derulat de Compania Națională de Investiții (CNI), potrivit unui comunicat al MDLPA.

Actul normativ era necesar întrucât, la nivelul CNI, sunt gestionate foarte multe contracte de proiectare și execuție pentru obiective de investiții prioritizate la nivel national sau asumate prin angajamente financiare internaționale, iar nerespectarea graficelor de plăți ar conduce la neîncadrarea în termenele asumate și la întârzieri în execuția lucrărilor.

De asemenea, o mare parte dintre obiectivele aflate în implementare se află în stadii avansate de execuție, iar neefectuarea plăților la termen poate atrage atât sistarea lucrărilor, costuri suplimentare determinate de conservarea și paza acestora, cât și riscuri financiare generate de creșteri ale prețurilor viitoare, a transmis ministerul.

”Trebuie să asigurăm continuitatea implementării investițiilor pe care le finanțăm astfel încât procesul de dezvoltare a României să nu fie afectat. Acesta este motivul pentru care am solicitat această alocare financiară pentru proiectele care se apropie de finalizare. Dorim să ne respectăm angajamentele asumate în fața cetățenilor, iar procesul investițional să fie eficient și fluid, în beneficiul comunităților locale”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.


Citește și
Plăți de peste 112 milioane de lei pentru investiții realizate prin PNDL (DOCUMENT) 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii