Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:22 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autoevaluarea Statului Major al Apărării pe anul 2019 „Mulțumesc pentru dedicarea și profesionalismul de care ați dat dovadă“

ro

19 Feb, 2020 20:54 1337 Marime text

Șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, a condus miercuri, 19 februarie, ședința de autoevaluare a activității Statului Major al Apărării (SMAp) pe anul 2019.

Generalul-locotenent Petrescu i-a prezentat ministrului apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, modul de îndeplinire a obiectivelor generale și specifice stabilite pentru anul trecut, care au avut un caracter multidisciplinar, îndeplinirea lor presupunând un efort colaborativ la nivelul întregii structuri a SMAp.

„Pentru anul 2020, Statul Major al Apărării va continua accelerarea procesului de consolidare a capacității operaționale a Armatei României pentru asigurarea îndeplinirii misiunilor, conform domeniilor de competență, în concordanță cu cerințele la nivel național și aliat și în cooperare cu partenerii strategici.” a precizat șeful Statului Major al Apărării.

„Vă felicit pentru modul responsabil în care vă îndepliniți misiunile încredințate și vă mulțumesc pentru dedicarea și profesionalismul de care ați dat dovadă în anul 2019!”, a declarat ministrul apărării naționale.

În 2019, Armata României a participat la 131 exerciții multinaționale (47 pe teritoriul național și 84 în afara granițelor), din care 78 de exerciții NATO și de parteneriat, cu un număr aproximativ de 17.500 militari și peste 4.000 de mijloace tehnice și echipamente.  

Exercițiul SABER GUARDIAN 19 a reprezentat cel mai mare exercițiu multinațional desfășurat pe teritoriul României în anul 2019, reunind aproximativ 13.400 de militari și 3.550 de mijloace tehnice. Exercițiul a reliefat determinarea și capacitatea de reacție ale NATO pe flancul de sud-est al Alianței.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii