Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:04 02 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MApN împachetează cadouri pentru eroii supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial

ro

19 Apr, 2024 12:24 596 Marime text



 
  • Ministerul Apărării Naționale organizează luni, 22 aprilie, la Palatul Cercului Militar Național, evenimentul de împachetare a cadourilor pentru veteranii de război din România și Republica Moldova.

Activitatea, aflată la cea de-a patra ediție, parte a campaniei „Onor veteranilor de război”, are printre invitați reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai societății civile, alături de tinerele generații de elevi și studenți militari, care vor pregăti pachetele simbolice pentru veteranii de război, veteranele de război și văduvele de război, potrivit unui comunicat al MApN.

„Distribuirea pachetelor către cei 699 veterani și veterane de război și cele 15 văduve de război de pe teritoriul României, precum și pentru cei 3 veterani de război din Republica Moldova, se va realiza începând cu data de 23 aprilie. Echipele care vor împărți cele 717 cadouri vor fi constituite din personal al unităţilor militare din țară, precum și din voluntari și membri ai asociațiilor și fundațiilor neguvernamentale de profil”, se arată în comunicatul remis.


Activitățile derulate în cadrul Campaniei „Onor veteranilor de război” sunt organizate cu sprijinul Asociației O.N.O.R. – Oameni, Națiune, Onoare, Respect, în parteneriat cu Asociația Alături de Eroi, alături de sponsorii acestora: Unilever, Dr. Max, Poșta Română, Romtehnica, Asociația de Caritate din Armata României „Camarazii”, Hidroelectrica, Boromir, Dedeman, Leviatan Group, Domeniul Coroanei Segarcea și Bucate pe Roate.

Ziua Veteranilor de Război se sărbătoreşte, în fiecare an, la 29 aprilie și a fost instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 1222/2007.
 
Citește și
Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii