Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:15 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

High Construct Project face auditul energetic pentru blocurile pe care municipalitatea încearcă să le reabiliteze termic prin PNRR

ro

20 Apr, 2022 00:00 3308 Marime text
  • Primăria Constanța a atribuit patru contracte pentru realizarea expertizei tehnice, studiului geotehnic și auditului energetic pentru zece blocuri pe care municipalitatea încearcă să le reabiliteze termic prin PNRR
  • Este vorba despre unitățile locative situate în municipiul Constanța: zona Badea Cârțan, zona Soveja și zona Casa de Cultură
  • Contractele în valoare totală de 339.500 de lei fără TVA au revenit societății High Construct Project
  • Doar 12.6% dintre Asociațiile de Proprietari au reușit totuși să depună dosarele pentru reabilitare termică
 

 
Primăria Constanța a atribuit patru contracte pentru realizarea expertizei tehnice, studiului geotehnic și auditului energetic pentru zece blocuri pe care municipalitatea încearcă să le reabiliteze termic prin PNRR.

Este vorba despre unitățile locative situate în municipiul Constanța: zona Badea Cârțan – blocurile K9, K10, K13, K14, K15, zona Badea Cârțan – blocurile K11, K12, zona Soveja – bloc FT4, FT3A, FT3B, zona Casa de Cultură – blocurile L18, L19, zona Casa de Cultură – blocurile L48, L49, L50 și zona Casa de Cultură – blocurile L44 și L46.

Contractele în valoare totală de 339.500 de lei fără TVA au revenit societății High Construct Project.
 
Despre High Construct Project SRL
 
Societatea a fost înființată în 2010.
 
Unic asociat și administrator este Tudorel Marius Constantin.
 
Domeniul de activitate vizează activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea.
 
În 2020, societatea a raportat o cifră de afaceri de 588.491 lei și un profit de 289.451 lei.
 
Potrivit www.confidas.ro, compania a încheiat 24 contracte de achiziții publice în valoare totală de 3.232.727,75 lei.
 
O parte dintre contracte au fost câștigate la Constanța, urmare a unor achiziții publice organizate de Primăria Constanța și Consiliul Județean Constanța.
 
Ieri, în ședință extraordinară, consilierii locali municipali au aprobat depunerea acestor proiecte spre finanțare în cadrul axei deschise prin PNRR.
 
Doar 12.6% dintre Asociațiile de Proprietari au reușit totuși să depună dosarele pentru reabilitare termică
 
Vă reamintim, ZIUA de Constanța a scris despre nemulțumirile Asociațiilor de proprietari din Constanța care ar putea rata reabilitarea termică gratuită a blocurilor chiar din cauza Primăriei.

Doar 12.6% dintre Asociațiile de Proprietari au reușit totuși să depună dosarele pentru reabilitare termică, mai exact, 146 de asociații din totalul celor 1.839 care există la nivelul municipiului Constanța.

Acest record negativ s-a datorat chiar funcționarilor din Primăria Constanța, care au catadiscsit să publice pe site-ul instituției abia pe 14 martie anunțul și formularele proiectului finanțat din PNRR Apelul pentru acest program va fi deschis de Ministerul Dezvoltării la 1 aprilie și se va încheia la sfârșitul lunii mai.

Asociațiile de Proprietari din Constanța au avut la dispoziție doar trei zile să prezinte dosarele complete la sediul Primăriei Municipiului Constanţa din str. Amzacea nr.13.

 Biroul de presă al Primăriei Constanța a precizat că va mai exista un apel pe același program în toamnă și cine nu s-a putut încadra pentru această etapă o va putea face atunci.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Doar 12.6% dintre Asociațiile de Proprietari au reușit totuși să depună dosarele pentru reabilitare termică prin PNRR. După ce a făcut-o lată, Primăria Constanța le transmite că mai au o șansă la toamnă

Constănțeanul supărat. Asociațiile de proprietari din Constanța ar putea rata reabilitarea termică gratuită a blocurilor chiar din cauza Primăriei (DOCUMENTE)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii