Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:09 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul Judeţean a reziliat un contract de 10.000 de euro. Reprezentanţii unei firme au cerut bani în avans şi apoi au dispărut (document)

ro

23 Jan, 2020 00:00 2720 Marime text

O firmă înfiinţată la începutul anului 2019 câştiga în mai anul trecut un contract de aproape 10.000 de euro de la Consiliul Judeţean Constanţa. Achiziţia viza confecţionarea de mobilier de birou cu montaj inclus, iar valoarea contractului era de 42.613 lei fără TVA.

Potrivit contractului, mobilierul de birou trebuia montat în Registratura situată la parterul instituţiei, biroul subsol, birouri etajul 1, birouri etajul 3, holul aferent sălii Remus Opreanu, hol şi scara de acces care duce către Sala Remus Opreanu situată la etajul 1, din cadrul Palatului Administrativ.
 
Câştigătorul achiziţiei, MIWA Lotus, cu sediul social în sat Bircii, Scorniceşti, judeţul Olt, a vrut bani în avans, spune vicepreşedintele CJ, Claudiu Palaz. „Înainte să dăm curs solicitării, am solicitat mostre de mic mobilier ca să ne facem o idee despre calitatea produselor“, susţine vicepreşedintele instituţiei. „După această discuţie, administratorul firmei nu a mai fost de găsit. Au vrut să facă o escrocherie”, a afirmat Palaz.


Societatea, înfiinţată la începutul acestui an, îi aparţine Alexandrei Ioana Costache, care este atât asociat unic, cât şi administrator al firmei. Principalul obiect de activitate al agentului economic este fabricarea de mobilă.
 
Consiliul Judeţean a reziliat contractul (vezi secţiunea Documente) şi a organizat o nouă achiziţie. Noul contract a fost semnat cu SCA Muncă şi Artă Constanţa.

 

Citeşte şi:

O firmă înfiinţată la începutul anului, contract de aproape 10.000 de euro de la Consiliul Judeţean Constanţa

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii