FOTO Ansamblul „Româncuța” din Cumpăna a strălucit la Festivalul „Floare de Tei” din județul Olt
FOTO: Ansamblul „Româncuța” din Cumpăna a strălucit la Festivalul „Floare de Tei” din județul Olt
147
Marime text

Ansamblul Folcloric „Româncuța” al Comunei Cumpăna a obținut rezultate remarcabile la cea de-a XX-a ediție a Festivalului-Concurs Interjudețean de Folclor pentru Copii și Tineri „Floare de Tei”, desfășurată în perioada 29 mai– 1 iunie 2026, în orașul Corabia, județul Olt.
Potrivit reprezentanților primăriei Cumpăna, evenimentul, organizat de Palatul Copiilor „Adrian Băran” – Structura Corabia, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al Orașului Corabia, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Olt și al Ministerului Educației și Cercetării, a reunit peste 800 de artiști amatori din mai multe județe ale țării, fiind considerat unul dintre cele mai importante festivaluri de folclor dedicate copiilor și tinerilor din sudul României.
Pe parcursul celor două zile de concurs (29-30 mai), peste 50 de formații de dansuri populare, ansambluri folclorice, grupuri artistice și numeroși soliști vocali și instrumentali au urcat pe scena din Piața Eroilor Corabia, oferind publicului un adevărat maraton al tradițiilor românești.
Comuna Cumpăna a fost reprezentată cu cinste de Ansamblul Folcloric „Româncuța”, coordonat de maestrul coregraf Constantin Olteanu și de asistentul coregraf Oana Olteanu. Evoluția dansatorilor a fost apreciată la cel mai înalt nivel de juriul de specialitate, ansamblul obținând Premiul I pentru ambele suite coregrafice din zona Dobrogei prezentate în concurs.
Rezultatele deosebite au fost completate de prestația tinerei soliste Teodora Vlădășel, pregătită de profesorul coordonator Adriana Ivanciu, care a obținut Premiul al II-lea la secțiunea soliști vocali, confirmând talentul și valoarea școlii folclorice cumpănene.
Participarea și premiile obținute la această ediție aniversară a Festivalului „Floare de Tei” reprezintă o nouă confirmare a muncii, seriozității și pasiunii cu care membrii Ansamblului Folcloric „Româncuța” promovează tradițiile și valorile autentice ale Dobrogei pe scenele naționale.
Felicitări dansatorilor, instructorilor, părinților și tuturor celor care contribuie la păstrarea și promovarea patrimoniului cultural românesc! Prin aceste rezultate de excepție, Ansamblul Folcloric „Româncuța” continuă să fie un ambasador de seamă al comunei Cumpăna și al folclorului dobrogean- a mai transmis sursa citată.
Sursa foto: Facebook/ Cumpăna News
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


