Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:18 06 12 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lumea marinarilor Un impostor imperial. Victor Lehovschi, „protejatul“ lui Iuliu Maniu (galerie foto)

ro

04 Mar, 2022 00:00 2948 Marime text
Cargoul Oituz - Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
În paginile „Monitorului Oficial” din 11 noiembrie 1921 găsim următoarea înștiințare a Tribunalului Maritim din Galați: „Domnul Lechovscky Victor, fost comandant al vaporului «Oituz», acum cu domiciliul necunoscut, este citat prin această una și singura citație, ca pe ziua de 26 noiembrie 1921, ora 1 p.m., să compare în sala audiențelor acestui tribunal ca inculpat pentru deturnare de bani publici; la neurmare se va judeca în lipsă conform legii.”.
Cum nava aparținea Serviciului Maritim Român (S.M.R.), iar comandanții aflați în slujba acestei prestigioase companii de stat se presupune că erau persoane respectabile, m-am străduit să dezleg misterul acestei impardonabile infracțiuni.
 


Protejatul lui Maniu
 
Imediat după încheierea Primului Război Mondial, în Marina Română au fost încadrați mai mulți ofițeri din marinele fostelor imperii.
La Amiralitatea română s-a prezentat și un cetățean cu numele Victor Lehovschi, care dovedi, cu acte în regulă, că a fost ofițer activ în Marina austro-ungară, cu gradul de căpitan-comandor și că e originar din Banat, din orașul Caransebeș, fiind de naționalitate austriacă - povestește în scrierile sale comandantul de cursă lungă Nicolae M. Balotă.
Individul era înarmat cu o scrisoare din partea lui Iuliu Maniu, pe atunci mare om politic, către Amiralitatea noastră, pentru a fi primit în rândurile ofițerilor activi și a nu i se face dificultăți.
Lehovschi fu primit imediat, fără a mai fi cercetat în prealabil de Marina Militară și i se dădu gradul de comandor. Fu trimis la Constanța, la Divizia de Mare, unde s-a prezentat în uniforma Marinei Române, făcută la București. Mai avea la el acte prin care dovedea că este proprietarul unei plantații de cafea și de cauciuc în Insula Ceylon.
Pe toți ofițerii îi trata ca pe niște bieți începători în meseria de marinari, lăudându-se că a navigat și că a comandat vase pe toate mările și oceanele lumii.
Tuturor ofițerilor, tineri sau bătrâni, indiferent de grad, li se adresa cu Sulică, expresie oarecum batjocoritoare, pentru un om pe care nu l-ai cunoscut niciodată. Cu amiralul [contraamiralul Vasile Scodrean.n.] avea o purtare prietenoasă, parcă l-ar fi cunoscut din copilărie.
Toți își dădeau cu părerea că Lehovschi a trăit într-un cerc vicios de ofițeri vienezi sau că e un escroc de prima clasă.
După câteva luni i se dete un post de răspundere, dar Lehovschi a refuzat să-l primească și făcu un raport în care arăta că el vrea să navige, așa cum a navigat și în Marina austriacă.
  • Dacă vreți să navigați, îi spuse amiralul, să vă duceți la Serviciul Maritim Român. Chiar eu vă asigur că veți avea imediat comandă de vapor și de ce va fi nevoie, personal voi interveni.
Lehovschi primi cu bucurie acest sfat și fu îndemnat să demisioneze din Marina Militară. Era cel mai bun mijloc de a scăpa de el. Și-a înaintat demisia și s-a prezentat la directorul S.M.R., comandorul Pavel Popovăț, om de o rară bunătate, de o cinste exemplară și de o seriozitate remarcabilă.
Pe atunci Direcția S.M.R. se afla la București și depindea de Ministerul Lucrărilor Publice.

Comandorul Pavel Popovăț. Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu

Fu introdus în cabinetul directorului și, de la început, Lehovschi avu o atitudine de militar obraznic și nedisciplinat. Nu-l lăsă pe Popovăț să vorbească, îl trata un ca pe un prieten intim și-i spunea Sulică. Directorul îl privea lung și nu știa ce să creadă despre el. Cunoștea disciplina germană, dar auzise vorbindu-se și de putreda armată austro-ungară. Putregaiul însă din armata fostului imperiu nu avea nici o legătură cu disciplina lui Lehovschi. Răul din armata austro-ungară era un rezultat al lipsei de omogenitate, așa că directorul Vapoarelor comerciale avu o bănuială că cu acest ofițer superior și indisciplinat din Marina austriacă nu este lucru curat.
În zadar a căutat Lehovschi să se impună, dovedind cu acte că are plantații de cafea și cauciuc în Ceylon și că e în stare să cumpere toate vapoarele statului! Popovăț a refuzat să-i dea comandă și-i spuse:
  • Deocamdată nu am loc vacant pentru a vă oferi comanda unui vapor. Am să vă dau postul de secund pe vaporul de pasageri «Împăratul Traian». Veți fi pus sub ordinele celui mai vechi comandant de vas, comandorul Constantin Periețeanu.
Vaporul „Împăratul Traian“. Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
După plecarea lui Lehovschi din direcție, comandorul Popovăț făcu o scrisoare comandorului Periețeanu, prin care îi făcea cunoscut că-i trimite secund un comandor austriac, care nu-i inspiră încredere și-l ruga să-l supravegheze în totul și să-i comunice dacă cunoaște navigație și dacă merită să-i încredințeze un vapor.

Îndată ce băgă scrisoarea în coșul de corespondență pentru Constanța, Popovăț luă telefonul și vorbi cu amiralul:
  • Cât se poate de proastă impresie mi-a făcut Lehovschi. L-am îmbarcat pe «Împăratul Traian». Nerăbdător sunt să văd ce-mi va comunica Periețeanu despre el. Austriacul e grosier. Existența unor astfel de elemente în Marina austriacă mă surprinde. Te felicit să ai scăpat de el.
  • Dragă Păvălache, îi spuse amiralul, poate că-l vei convinge să treacă în N.F.R. Spune-i și tu că majoritatea căpitanilor de vapoare de pasageri de pe Dunăre au plantații de cauciuc în Madagascar!
 
Primele impresii

Când vaporul de pasageri «Împăratul Traian» s-a întors din voiaj la Constanța, Lehovschi veni la ușa comandantului, ciocăni de două ori, și, fără să aștepte dacă i se permite să intre, o deschise și năvăli peste comandantul Periețeanu, care era recunoscut de un om extrem de serios și de corectitudine exemplară, citit și introdus. Fără să se prezinte, se duse întins la el, îi luă mâna aproape cu de-a sila, i-o scutură, ca și cum l-ar fi cunoscut de-o viață, și-i zise, așezându-se pe un scaun:
  • Bună, Sulică!
Periețeanu rămase uimit. Îl privea lung și nedumerit. Nu-i venea bietului om să creadă ce vede și ce aude. Lehovschi, într-o totală nesimțire, continuă să-i vorbească:
  • De astăzi înainte sunt secundul dumitale. Sulică dragă, să nu crezi c-aș fi un om de rând. Uite actele. Am plantații de cafea și de cauciuc în Ceylon, dar îmi plac marinăria și vapoarele. Vreau să cumpăr mai târziu un yacht mare și elegant. Am să te fac comandantul yachtului meu. Ai să primești?
Periețeanu nu-i răspunse. Citise scrisoarea lui Popovăț. Își privi noul secund peste ochelari și, de pe scaunul biroului său, i se adresă plin de revoltă:
  • Domnule Lehovschi, regret mult că promoțiile de ofițeri ai fostului împărat al Austro-Ungariei nu știu să se prezinte în fața unui ofițer mai bătrân și iarăși regret că în societate au o comportare de mercenari. Dumneavoastră, domnule, chiar de-ați fi amiral, nu vă permit să mai intrați în cabina mea neanunțat prin chelnerul meu.
Eu îmi voi opri secundul în serviciu, iar dumneavoastră veți rămâne la bord în calitate de comandant de rezervă. Dumneavoastră, domnule, veți asista pe comandă la toate manevrele. Veți lua masa cu mine în restaurantul primei clase.
Intendentul vă va arăta în voiaje, în fiecare zi, locul dv la masă. Dumneavoastră, domnule, să vă duceți la secundul meu și să-i comunicați că am dispus să vă pună la dispoziție cabina de rezervă de pe coridorul ofițerilor de bord.
Nu vă oblig în timpul marșului să faceți cart, dar vreau să-mi raportați în timpul mesei, și nu numai atunci, cum navigă ofițerii mei pe mare și dacă vă inspiră încredere.
Lehovschi a ascultat tot ce i-a vorbit Periețeanu și-i spuse:
  • Dragă Sulică, m-ai luat tare! Am să fac așa cum spuseși. Observ că ești supărat pe mine. ce să fac? La revedere, Sulică!
Zicând acestea, îi luă mâna, i-o strânse și deschise ușa să plece, dar se opri, își mai privi comandantul zâmbind, parcă ar fi vrut să-i mai spună ceva, însă se răsgândi și plecă.
Comandorul Periețeanu rămase revoltat și se întreba cum au putut exista astfel de ofițeri de marină în flota de război austro-ungară. Făcu apoi o scrisoare către comandorul Pavel Popovăț, în care îi spunea că îl admite pe Lehovschi la bord numai în calitate de comandant de rezervă, aceasta pentru a-l ține cât mai mult la distanță și a nu fi nevoit să aibă contact cu el, întrucât e mojic și indisciplinat.
Toată ziua aceea Periețeanu a fost agitat. Până seara târziu s-a plimbat pe imperială și pe punte, gândindu-se mereu la Lehovschi. Nu se putea Periețeanu împăca deloc cu felul cum s-a putut strecura un astfel de element printre ofițerii din Marina de război austro-ungară, ba încă să ajungă la gradul de comandor, conchizând că a avut dreptate cel care a calificat arama fostei împărății austro-ungare drept putredă.
 
Din nou pe mare
 
În timpul voiajelor Lehovschi venea mereu pe comandă și asista la manevrele vasului, la schimbări de drum și la treceri grele, însă fără a-și da păreri. Sfătuit de secundul vasului și de intendent, începu să fie mai respectuos, dar după felul cum se comporta cu ofițerii, cu personalul inferior al vasului și cu pasagerii, mai ales cu pasagerele, Lehovschi rămânea un grosier de prima clasă.
Odată, în port la Pireu, când mai era o oră până la plecarea spre Alexandria, Periețeanu îi spuse lui Lehovschi:
  • Dv, domnule, veți face astăzi manevra de plecare.
Venind ora plecării vasului din port, Lehovschi chemă secundul și-i spuse aproape rugător:
  • Sulică dragă, la plecarea din port eu sunt comandantul vaporului și, dumneata fiind secundul meu, îți dau ordin să vii pe comandă și să faci manevra de plecare cu pilotul, iei drumul după ieșirea din port și dai instrucțiunile necesare pentru carturi. Eu voi sta pe comandă. Unde nu ai să te pricepi, eu te voi ajuta.
Lehovschi știa că secundul, Nicolae Mauguș, era un bun marinar și că nu-l va întreba niciodată cum să iasă dintr-o problemă marinărească, dar prin dreptul farului Phleva, când se dete jos de pe comandă, Periețeanu îl întâmpină și- întrebă:
  • Bine, domnule Lehovschi, pentru ce ați chemat secundul și nu ați făcut dumneavoastră manevra de plecare?
Lehovschi îi răspunse zâmbind ironic:
  • În Marina austro-ungară așa se obișnuia. Manevrele le făcea secundul și dacă greșea, intervenea comandantul.
Periețeanu crezu și după trei luni, în care timp Lehovschi fu extrem de abil în a-și ascunde incapacitatea în navigație, îi făcu un raport prin care cerea să i se dea comandă de vapor, aceasta mai mult pentru a nu-i mai vedea fața. Periețeanu s-a jenat să-i pună întrebări elementare în navigație, dar avu grijă să-i spună directorului:
  • Dragă Păvălache, pentru a fi sigur că grosierul nu va face vreo boroboață, dă-i un secund bun.
 
În sfârșit, comandant!
Pasagerul „Principesa Maria“. Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu 
La înapoierea vaporului «Împăratul Traian» din voiaj, Lehovschi fu avansat. I se dete comanda vaporului de pasageri «Principesa Maria».
Aventurierul austriac își văzu visul cu ochii, să ajungă comandantul unui vas și apoi să-și înceapă operațiile cu toată rigoarea, socotind că vapoarele sunt ale statului și de la stat poți fura cât de mult (sic!), având posibilitatea să rămâi în străinătate. Îndată ce a iscălit procesele verbale de luarea vaporului în primire, l-a chemat la el în cabină pe secund și i-a spus:
  • Vreau să fiu adevărat comandant. Dumneata vei conduce vaporul pe mare, vei face toate manevrele prin porturi și vei încărca și descărca vasul. Când vei întâmpina greutăți, să apelezi la mine.
Secund era Gheorghe Arghir, ofițer de bord bătrân, trecut de 50 de ani, absolvent al Școlii de Marină și căpitan de rezervă în Marina Militară. Secundul s-a simțit încântat că noul comandant are toată încrederea în el și-i spuse unui alt secund de pe un cargou:
  • Austriacul e băiat bun. E el cam din topor, dar are și părți bune. Cu un om care îți lasă toată latitudinea în navigație, are să-mi fie drag să fac serviciu.
Pe atunci «Principesa Maria» făcea curse numai la Constantinopol, unde staționa la cheu trei zile. Ajuns în acest port, Lehovschi a ridicat suma de 300.000 de lei ca speze de reprezentare și l-a chemat pe șeful mecanic Ghiță Palu în cabină, căutând să-l convingă să-i facă un raport că una din elice și cârma s-au defectat. Lehovschi voia să ceară Agenției suma de 1.200.000 lei și să încheie acte false, că vasul a fost băgat într-o reparație.
Șeful mecanic a refuzat să-i înmâneze un astfel de raport, cu toate că Lehovschi îi oferea 200.000 de lei.
Sosind ziua plecării, comandantul luă drumul spre țară.
Pentru suma de 300.000 lei, Lehovschi fu chemat la București și comandorul Popovăț îi făcu cunoscut că nu-i va aproba niciodată această sumă ca speze de reprezentare și-l va da în judecată. Comandantul titular al vaporului ceru audiență la Vintilă Brătianu, care pe atunci era ministru de Finanțe. I-a explicat că această sumă a cheltuit-o numai pentru menținerea prestigiului național într-o țară străină.
Scoase apoi actele cu care dovedea că are plantații de cafea și de cauciuc în Ceylon, spunându-i că suma cheltuită de el la Constantinopol în trei zile pentru prestigiul național, față de veniturile lui, e floare la ureche, întrucât 3-400.000 de lei el îi aruncă pe un aperitiv. Îi mai spuse ministrului că el a fost comandant pe vapoare mari de pasageri sub pavilion austro-ungar și pentru prestigiul național avea permisiunea să cheltuiască orice sume.
În principiu, ministrul nu aproba nimănui cheltuieli exagerate, dar de data aceasta fu indus în eroare de Lehovschi și-i aprobă spezele, care prin acel timp era o sumă destul de importantă.
Directorul Popovăț cunoștea toate matrapalzâcurile din acest serviciu și fu nemulțumit de aprobarea ministrului. El îl pedepsi pe Lehovschi, mutându-l disciplinar de pe «Principesa Maria» pe cargoul «Oituz». Secund pe acest vas îl numi de Mihail Cociaș, ofițer de bord cu Școala de Marină. Ca ofițer maritim II la bord îi dete pe Ion Felbab, provenit din Marina comercială austro-ungară, element capabil și excelent camarad. Ca ofițer III îl adusese pe Alexandru Filipan, absolvent al Școlii de Marină, șef mecanic pe Constantin Carpen, poreclit Chițcanu.
Vasul a fost încărcat cu cereale la Brăila pentrtu Hamburg. Încărcarea au făcut-o ofițerul I Cociaș și ofițerul II Felbab.
Șase zile cât a durat încărcarea vasului, Lehovschi nu a fost văzut la vapor, lăsându-i vorbă secundului să se considere comandant și să lucreze în consecință.
 
Tertipuri fără perdea
 
Cu ocazia plecării vasului din Brăila și cu prilejul navigației vasului prin Marea Neagră, Marea Marmara și Marea Egee, câteșitrei ofițerii de bord observară că Lehovschi nici nu avea idee de navigație și nici de încărcare, și nici despre felul cum se face serviciul la bordul unei nave.
Pe Mediterana, la un calcul astronomic pe care îl făceau ofițerii la apusul soarelui cu stelele, pentru determinarea punctului, apăru și Lehovschi în camera hărților, văzu sextantul cu lunetă și se uită la el mirat. Nu știa cum să-l țină și credea că este un aparat cu care ofițerul de cart descoperea vapoarele pe mare la distanțe mari. Mai observară ofițerii că faimosul comandor din flota de război austro-ungară habar nu avea de citirea hărților marine.
Secundul începu să-i pună anumite întrebări, prefăcându-se că nu s-ar pricepe tocmai bine într-o arecare problemă de navigație, dar Lehovschi, cu un curaj extraordinar, ieșea din încurcătură, spunându-i:
  • Descurcă-te, Sulică, așa cum te pricepi dumneata, că de aceea te-am făcut comandant. Am bani să cumpăr toate vapoarele Serviciului Maritim Român și, de-oi fi mulțumit de dumneata, te fac amiral peste toate aceste vase, ba poate am să-ți cumpăr și vreo câteva noi.
În tot timpul voiajului, Lehovschi a luat masa în careul lui, invitând zilnic la prânz și seara pe cei trei ofițeri de bord și pe șeful mecanic. Comandantul titular al vaporului avea un plan. Proiecta în mintea lui ceva și voia ca ofițerii principali ai vaporului să nu i se împotrivească la o adică. Lehovschi pregătea o lovitură și nu voia să dea greș. Succesul trebuia să-l obțină de la prima încercare, căci în caz contrar, totul s-ar fi năruit și ar fi fost forțat să-și piardă urma fără a-și atinge scopul.
În petreceri cu ofițerii bordului și cu șeful mecanic, pentru a-i avea de partea lui, promițându-le afaceri de milioane și comenzi de vapoare mari și moderne, Lehovschi ajunse la Hamburg. Multe discuții au fost între ei și în timp de peste trei săptămâni, dar întodeauna, cu o deosebită îndemânare, comandantul titular al vasului știu să evite orice fel de conversație referitoare la navigație. La orice se pricepea Lehovschi, numai despre meseria de navigator nu avea deloc idee. în geografie era slab, ceea ce dădu de bănuit ofițerilor de bord că austriacul nu are studii și se mirau între ei, cum a putut înainta până la gradul de comandor. Se știa de toți că fusese adus în Marina Militară de politicianul Transilvaniei, Iuliu Maniu, și secundul Cociaș spuse celorlalți ofițeri de bord:
  • Trebuie să fi fost protejat de cineva. Numai așa se explică cum s-a menținut în Marina austro-ungară. Având plantații de cafea și de cauciuc în Ceylon, poate și-o fi șperțuit toți șefii. În orice caz, austriacul nostru e un mare șmecher. Dumneata, domnule Felbab, ai fost în Marina comercială austro-ungară. Ai auzit vreodată de el? Te rog, spune-mi și mie. Mă interesează.
  • Mulți ofițeri din flota de război austro-ungară am cunoscut, dar despre acest om nu am auzit. Poate l-or fi ținut la uscat, își dete cu părerea ofițerul maritim II, care era din Timișoara.
  • Poate l-or fi ținut chiar prin India sau prin Ceylon ca atașat militar naval, spuse și Alexandru Filipan râzând.
După descărcarea vasului la Hamburg, Lehovschi primi înștiințare din partea Agenției că este așteptat la Newcastle, pentru a încărca 4500 tone de cărbuni, cu destinația Salonic. Mare bucurie avu comandantul titular al vasului când auzi că merge în Anglia și, fără a-și da seam de efectul cuvintelor, spuse către ceilalți:
  • Mergem în Anglia! Ne vom umple de lire sterline!
  • Probabil că veți primi bani de la plantațiile din Ceylon, îi zise secundul, făcând cu ochiul ofițerului Felbab.
  • Administratorul meu din Ceylon îmi depune banii la banca engleză din Londra. Noi însă vom primi o gratificație din partea Șantierului Armstrong din Newcastle, pentru reparațiile pe care ni le va face înainte de încărcare, întrucât Oituz, în primul rând are nevoie de o reparație serioasă.
Ofițerii se priviră lung, dar nu scoaseră un cuvânt. Din tăcerea lor, Lehovschi înțelese că planul îi va reuși.
 
Demascarea
 
Seara, pe la ora 21, vaporul «Oituz» a sosit în port la Newcastle. La bord petrecere. Sticlele de vin curgeau. A doua zi dimineața trebuia să vină la vapor pentru a stabili încărcarea vasului. Către sfârșitul bairamului, Lehovschi le mai spuse:
  • Mâine am să bag vaporul în reparație generală. Voi schimba tablele de pe corpul vasului, de pe fund și îi voi repara toate tancurile de balast. Am să fac reparație și la mașină. Vreau să dau S.M.R. un vapor aproape nou, oricât ar costa. Am eu ambiția asta. Dacă Direcția nu-mi va aproba reparațiile, le voi plăti eu din banii mei de la Londra. Pentru a-i face o astfel de bucurie lui Popovăț, am nevoie de concursul vostru. Vreau să iscăliți acest proces verbal încheiat între mine, secund și șef mecanic, că vasul are nevoie de reparațiie cerute de subsemnatul. Felbab și Filipan, și voi veți iscăli în procesul verbal să sunteți de acord cu efectuarea acestor reparații. Dragii mei, vom avea un adevărat vapor, cu care ne vom mândri prin toate porturile.
Când termină de vorbit, Lehovschi puse pe masă procesul verbal în patru exemplare, făcute în limba engleză și bătute la mașină la Hamburg. Ofițerii rămaseră și mai surprinși când le văzură întinse pe masă. Mihail Cociaș, secundul vasului, socoti că nu e lucru curat cu Lehovschi, și-i spuse cu tot curajul:
  • Vaporul nostru nu are nevoie de nici un fel de reparație. Când ați luat comanda acestui vas, tocmai ieșise din reparație generală din Șantierul de la Galați. Ce are să zică Direcția?
  • Mașina mea funcționează perfect. Ca să iscălesc acest proces verbal, înseamnă să-mi tai craca de sub picioare - îi vorbi și șeful mecanic, Carpen-Chițcanu.
  • Nu am știut că țin la sânul meu niște dușmani. Am să vă debarc aici pe toți și am să vă expediez în țară. V-ați revoltat contra mea? Mâine dimineață vă cer debarcarea. Am să vă înlocuiesc cu englezi. Pe dumneata, Cociașule, te-am făcut comandant, te-am onorat extra și drept mulțumire îmi refuzi procesul verbal. La una ca asta nu m-am așteptat - răbufni revoltat Lehovschi.
  • Domnule comandant, îi vorbi secundul, să nu credeți că dacă m-ați tratat la bord în acest fel am să-mi pun singur capul pe eșafod. Vă mulțumesc pentru felul cum v-ați purtat cu mine, dar îmi cereți imposibilități. Vă rog să-mi dați un termen de gândire de trei zile.
  • Și eu vă dau un termen de gândire la toți. Dacă în timp de trei zile nu-mi veți iscăli procesele verbale, debarc tot echipajul, întrucât sunteți contra mea. Am să aduc vaporul în țară cu englezi, dacă nu vă cumințiți și tu, Chițcane, plin de ulei și praf de cărbune, te-am poftit mereu pe canapelele și covoarele careului meu, te-am cinstit mai mult decât meritai și acuma nu vrei nici tu să iscălești. Meriți să-ți trag o mamă de bătaie, să țipi ca din gură de șarpe. Mâine iau masa singur în careul meu. După ce îmi veți iscăli procesul verbal, atunci am să mai stau cu voi la masă - încheie Lehovschi, congestionat la față de mânie.
În zori de zi, secundul vasului se sculă, se informă la poarta ieșirii din port de adresa Agenției W.H. Müller și se duse să vorbască cu agentul. Când șeful Agenției engleze din Newcastle veni la birou, Mihail Cociaș îl întâmpină, se prezentă și-i spuse cine era Lehovschi și ce voia, rugându-l să telegrafieze la București, la Direcția S.M.R., tot ce i-a adus la cunoștință.
În fața lui Cociaș, șeful Agenției W.H. Müller a telefonat la centrala din Londra, iar directorul acestei întreprinderi telegrafie îndată la București. În aceeași zi, pe la ora 10, comandorul Popovăț, directorul S.M.R., luă notă de toate intențiile proprietarului de plantații de cafea și cauciuc din Ceylon și de felul cum s-a comportat în voiaj comandorul Lehovschi, recomandat de Iuliu Maniu.
A treia zi dimineața sosi la Agenția W.H. Müller din Newcastle în anchetă comandorul Triandafil Mihuțu, inspectorul general al Porturilor, cu împuterniciri speciale din partea ministrului de resort și din partea Direcției S.M.R. Mihuțu, însoțit de agentul acestui port și de un subdirector al Agenției centrale din Londra, a venit seara, pe la ora 18 la vaporul «Oituz». Deși pe Mihuțu nu-l văzuse niciodată și cu toate că aflase cu ce puteri venise în Anglia, Lehovschi începu să-i vorbească întocmai ca șefului de echipaj sau ca unui timonier de pe vasul său:
  • Ascultă, Sulică, valoarea plantațiilor mele de cafea și de cauciuc din Ceylon este cu mult mai mare decât valoarea parcului de vapoare ale statului român. Eu, Sulică, sunt austriac și știu ce e un vapor. Din rabla asta de «Oituz» vreau să fac un adevărat cargobot.
Supărat de felul cum i-a vorbit, comandorul Mihuțu îi replică:
  • Domnule colonel de husari Lehovschi, să știți că vaporul pe care ați încălecat la Brăila tocmai ieșise dintr-o reparație generală. Ce vă determină să mai cereți altă reparație?
  • Nu-mi place cum l-a potcovit șantierul din Galați.
  • Ați cerut alaltăieri 1000 de lire sterline. Cum voiați să reprezentați țara cu acești bani, dacă Agenția vă dădea suma cerută?
  • La Hambrug, în timpul descărcării am cheltuit peste 300 de lire sterline din banii mei, tratând negustorii cerealiști, agenți, persoane de pe la bursa locală etc, prin oraș.
  • De unde ați avut banii? îl întrebă Mihuțu.
  • I-am ridicat de la bancă, îi răspunse cu mândrie Lehovschi.
  • Aveți depozit de bani în străinătate?
  • Sigur că am. Administrația plantațiilor mele din Ceylon îmi trimite banii la Banca Angliei din Londra.
  • Arătați-mi cecurile cu care puteți încasa bani în contul depozitului din Londra.
  • Pentru ce îmi ceri, Sulică, acest lucru? ... Parcă ai fi venit aici în anchetă! se rățoi Lehovschi.
  • Sunt venit aici în anchetă cu împuterniciri speciale, domnule Lehovschi. Să-mi arătați, vă rog, cecurile.
  • În acest caz mă simt jignit. Nici nu mai stau de vorbă cu dumneata, îi spuse comandantul vasului, făcând pe supăratul.
  • În acest caz, domnule comandor Lehovschi, să vă faceți bagajul. Mâine dimineață la ora 11 va veni pe «Oituz» un alt comandant, un marinar de meserie, un bun navigator, iar dumneavoastră veți pleca imediat la Cardiff. Acolo veți găsi vaporul «Dobrogea», cu care veți veni în țară ca pasager, îl lămuri comandorul Mihuțu și, fără a-i întinde mâna, plecă din careul comandantului cu cei doi funcționari superiori ai Agenției de vapoare W.H. Müller.
A doua zi, 15 martie 1920, exact la ora 11, a venit la vapor în calitate de comandant Nicolae Cicioiu, care fusese secund pe vaporul «Bucegi». Acest vas se afla în port la Southampton, unde încărca pentru New York și Montreal.
În urma ordinului dat de comandorul Mihuțu, comandantul Victor Lehovschi fu nevoit să predea comanda vasului noului titular, aceasta în urma intervenției șefului Poliției portului Newcastle. Pe 16 martie, «Oituz» a trecut la încărcare, de astădată sub ordinele comandantului Nicolae Cicioiu.
Noul comandant de pe «Oituz» găsi prin cabina sa, în care locuise Lehovschi, facturi în valoare de 10.000 de lire sterline, toate fictive. Din aceste facturi s-a putut constata că fostul comandant intenționa, după efectuarea unei reparații fictive, să ridice bani de la Agenție și să spună că face cumpărături de diferite materiale - combustibili, instrumente de navigație, saltele, pături, covoare, vopselării etc. etc. pentru tot parcul de vapoare. Toate aceste socoteli și chitanțe fictive cu tablouri de diferite materiale și prețuri au fost strânse și înaintate Direcției S.M.R. București.
Cu vaporul «Dobrogea», Lehovschi a cutezat să vină în țară. Cu o extraordinară îndrăzneală, căuta să-l convingă pe comandorul Popovăț că el are dreptate, iar comandorul Mihuțu, inspectorul general al Porturilor, a fost mituit de cineva, spre a-i face mizerie și a-l scoate de la comanda vaporului «Oituz».
La Inspectoratul S.M.R. s-a format o comisie compusă dintr-un comandant de vas comercial, un comandor și un magistrat, care au început anchetarea cazului comandor Lehovschi, fără ca inculpatul sau bănuitul de infracțiuni să fie arestat.
Lehovschi a vrut să se ducă din nou în audiență la ministrul de Finanțe, dar acesta a refuzat să-l mai primească.
Ancheta mergea defavorabil pentru Lehovschi, descoperindu-se că individul nu avea cunoștință nici de chestiuni elementare de navigație. Nu știa nici ce e un sextant și nu se pricepea nici relevmente să ia cu o alidadă.
Peste trei zile ancheta trebuia să ia sfârșit, dar cu două zile înainte fostul comandant titular al vaporului «Oituz», prevăzând că pericolul se apropie, s-a îmbarcat pe un vapor american în calitate de intendent și a fugit din țară.
La o săptămână după plecarea sa din România, s-a aflat că Lehovschi fusese caporal în Marina de Război austro-ungară și multă vreme chelner pe un vapor de pasageri austro-ungar.
S-a bănuit că falsul comandor Victor Lehovschi a intenționat să ridice de la Agenția W.H. Müller din Anglia o sumă mai importantă, vreo câteva mii de lire sterline, sub pretext că face diverse cumpărături, reparații etc și apoi să dispară.”.
La vreo zece ani de la fuga potlogarului Victor Lehovschi din țară, s-a zvonit că ar fi ajuns ministru în Paraguai.
Știrea nu a putut fi confirmată - menționează clc Nicolae M. Balotă, și, ca atare, a fost considerată un simplu zvon.
 
Bibliografie:
 
1. Gabriel-Octavian Nicolae, Marian Moșneagu, Gheorghe Stănescu, „Printre sute de catarge. Serviciul Maritim Român 1895-1945”, Editura Academiei Oamenilor de Știință din România, București, 2020
2. Nicolae M. Balotă, „România Marinară”, manuscris
 
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
 
Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.
 
Citește și:
Lumea marinarilor Privind dincolo de Nistru. Eugeniu Botez, România, Rusia (galerie foto)
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii