Lumea marinarilor Aplauze pe scena Atlanticului. „Mircea”, SUA, botez marinăresc

 
 Duminică, 18 aprilie 1976 la bordul navei-școală „Mircea”, aflată sub comanda căpitanului de rangul 3 Eugen Ispas, în marș spre țărmurile Venezuelei, avea loc savurosul botez marinăresc.
     
Experiența marinărească a confratelui aviator
 
Nu există marinar – de la cadet la amiral și de la mus la vestiții lupi de mare care să nu fi gustat din plin elixirul preumblărilor pe mare, oferit la finele sfeștaniei de suprema zeitate a Oceanului Planetar.
Și cum singurul intrus printre membrii echipajului navei-școală “Mircea”, părtaș la prima odisee transatlantică a falnicului nostru velier, a fost scriitorul Radu Theodoru, venerabilul veteran al Aeronauticii Române, astăzi general-maior în  retragere - consemnările sale din memorabilul jurnal de bord „Noi, «Mircea» și Atlanticul” fac parte din arhiva sentimentală a tuturor celor care au avut privilegiul – și onoarea! – să cucerească America și poporul american la Bicentenarul S.U.A.
 
 
Scenariul se repetă...
 
„Duminică, 18 aprilie 1976. 08.45. Se montează scara de parapet în bordul babord pentru a-l primi pe Neptun, zeul mărilor, care ne va boteza pentru traversadă. […]
 

 
Cobor la infirmerie, unde doctorul [maiorul Florian] Seișan îl transformă în Neptun pe căpitanul de rangul 1 Ştefan Comănici (locțiitorul comandantului Școlii Militare Maiștri de Marină - n.n.), ajuns din punct de vedere al culorii la limita dintre negrii triburilor din Ciad și cei din Africa ecuatorială.
Unchiul este drapat cu o cuvertură de pat de un verde crud, pe care sunt aplicate stele de mare din mușama și cai de mare în galben și portocaliu. O barbă din vată, coroana argintie, meduze pe togă și hop, ospătarul cu tava cu gustări. Unchiul este un gurmand recunoscut.

Neptun își dă barba jos, înghite pâinea cu salam de Sibiu, își repune barba și solemnizează într-o tăcere hieratică.
Doctorul îi prinde de togă o sirenă răpitoare și soldatul [Aurel] Munteanu, croitorul, cel mai înverșunat suflător în cornul cu ceață la meciurile de box, aduce talc, pe care doctorul îl presară în părul lui Neptun.
 
 
[Maistrul militar clasa a II-a Constantin] Călin agață de togă meduze decupate savant și pavoazează solemn butoiul așezat la piciorul arborelui mare.
Secundul anunță prin stație ținuta zilei: ofițerii pantalon scurt, bluză albă, caschetă cu coafă, elevii și militarii în termen pantalon scurt, tricou și beretă albă.
Toată lumea este consemnată la cabine și cazărmi, timp în care Neptun cu ajutoarele lui ies în afara bordului pe scara de parapet. O repetiție. Totul este O.K.
Bărbierul, elevul caporal Mihalache Elen, este dotat cu un brici uriaș din lemn și poartă la cordonul din parâmă o bidinea pentru perdaf.
Ajutorul lui Neptun, elevul caporal [Petru] Tudorancea, îi duce tridentul și se va ocupa de botez.
 
Un spectacol de pomină
 
Se dă adunarea la puntea centru. Izbucnește sirena, care-l salută pe Neptun, apărut impozant din afara bordului, urmat de ajutor și bărbier. Neptun, politicos, își declină identitatea, mărturisindu-și omnipotența. Predă tridentul. Desfășoară și citește Hrisovul de botez. Este solemn și credibil.
 
 
Bărbierul se repede între elevi și-l face prizonier pe cel sortit ritualului, un țânc de la Școala de Maiștri, simpatic și adolescentin, elevul caporal Țugui Vasile.
Bărbierul are simțul umorului. Tuns chilug, își ascute briciul uriaș, mimează smulgerea unui fir de păr pe care încearcă tăișul; pare mulțumit, apoi dintr-o singură lovitură, taie în două o școtă, performanță care-i aduce aplauze (școta fusese tăiată din vreme).
Aduce ghiordelul în care se pare s-a turnat conținutul unei cutii de detergent spumant, după care, cu bidineaua, îi trage un perdaf strașnic bietului Țugui, după care-l bărbierește cu meșteșug și gesturi de Figaro consacrat.
 
 
Ajutorul lui Neptun preia victima și o conduce la butoi, unde elevul caporal este vârât așa îmbrăcat după ultimul ordin.
Neptun oficiază botezul cu o tavă pe care se află o plăcintă rumenită apetisant și o sticlă al cărui conținut are o culoare dubioasă.
Proaspătul botezat bea un amestec de clorochină cu apă de mare, apoi desface plăcinta umplută cu sfilață (elementul de bază al unei parâme vegetale, obținut prin răsucirea spre dreapta a mai multor fire din materialul respectiv). Brusc, furtunele pregătite din timp și mascate de cei care stăteau pe teugă, împroașcă puntea cu jeturile lor.
 

 
Începe botezul general. Orgie lichidă. Toți vor să se boteze. Veselie generală. Aparatele de fotografiat țăcăne încontinuu. Jeturile îi urmăresc pe cei care vor să scape botezului. […]
 

 
Luni, 19 aprilie 1976, a 24-a zi a traversadei cu vele. Secundul [căpitanul de rangul 3 Dan-Ioan Stăiculescu – n.n.] împarte “Certificatele” de botez al căror conținut, evocând zeii și populațiile mărilor, este plin de umor.”.
 
 
Cu acest „Atestat” al acceptării atotputerniciei zeităților acvatice “la purtător”, pentru cadeți Atlanticul părea deja mult mai prietenos…
 
 
Bibliografie:
 

 
 
Sursa foto: Colecția Comandor Anton Butnaru & Colonel Ștefan Dan
 
Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.

Citește și:
Lumea marinarilor Inginerul providențial al Marinei Române. Arsenalul Marinei, Ingineria navală, pionieri