Lumea marinarilor Doliu în Forțele Navale. Amiralul Cătăneanu Valentin-Vicențiu ne-a părăsit prematur
Lumea marinarilor: Doliu în Forțele Navale. Amiralul Cătăneanu Valentin-Vicențiu ne-a părăsit prematur
02 Sep, 2026 15:44
ZIUA de Constanta
108
Marime text
108
Marime text

Marți, 1 septembrie a.c. s-a stins din viață în Capitală, la numai 64 de ani, contraamiralul în rezervă Cătăneanu Valentin-Vicențiu.
Născut pe 10 decembrie 1962, în municipiul Bucureşti, a absolvit Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” Constanţa (1980), Facultatea Navigație, Secția Marinei Militare a Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân” (1984), Facultatea de Comandă şi Stat Major a Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” (1994) și Colegiul Național de Apărare (2014).
Și-a început cariera în toamna anului 1984 în cadrul Brigăzii 29 Vedete din Mangalia, în calitate de comandant Unitate de Luptă Artilerie şi Arme sub Apă pe vedeta torpiloare mare 212. Pentru că a confirmat pe deplin așteptările comandanților săi, după numai un an a fost promovat ofiţer secund pe vedeta torpiloare mare 209 din același Divizion 126 Vedete.
După Revoluție, căpitanul-locotenent Cătăneanu - absolvent deja al Cursurilor de comandanţi de nave (1985) și de comandanţi de nave pe pernă de aer (1986), a anticipat noile orizonturi care i se deschideau Marinei Militare, astfel încât s-a concentrat exclusiv pe perfecționarea studiilor și aprofundarea pregătirii sale în domeniul tactic-operativ.
Faptul că a fost unul dintre cei mai tineri absolvenți ai Facultății de Comandă şi Stat Major din cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” (1994), cu rezultate notabile și confirmarea competențelor și a potențialului său incontestabil de lider nu a a fost singurul atuu în accesiunea sa.
Consacrarea a dobândit-o inițial în Comandamentul Flotei Maritime unde, după absolvirea Facultății de Comandă și Stat Major, timp de șase ani a activat ca ofiţer 2 cu operaţiile şi pregătirea de comandament, ofiţer 1 şi şef al Biroului Operaţii.
Este perioada în care a acumulat și valorificat cu celeritate experiența dobândită în instituții de prestigiu ale flotelor străine, unde a urmat Cursul de terminologie militară în limba engleză la DLIEC San Antonio-S.U.A. (1994), „International Surface Warfare Course”la Naval Amphibios Base Coronado- S.U.A. (1995), Cursul „Orientarea, managementul crizelor” Shape School (1997) și Cursul ONU de comandă, Stat-Major şi managementul operaţiilor de menţinere a păcii în Canada (1998).
Pe baza cunoștințelor temeinic însușite, a conduitei diplomaticeși a unui profil psiho-moral adecvat, căpitan-comandorul Cătăneanu a fost promovat în Statul Major General, unde în perioada 2000-2004 a activat ca ofiţer 1 şi şef tură operativă în Centrul Operaţional pentru Situaţii de Criză, respectiv şef al Biroului Control Operaţional şi Indicative la Centrul Operaţional de Conducere Militară.
Perioadă în care a continuat să se perfecționeze și să aprofundeze principiile strategiei și tacticii la cel mai înalt nivel, urmând Cursul de Arme Întrunite, Cursul „Diplomaţie militară şi managementul apărării” și Cursul Joint de pregătire întrunită a ofițerilor cu funcții de conducere din Statul Major General, Statul Major al Forțelor Terestre și Forțele Navale.
Încununarea perseverenței și a dorinței sale continui de a performa l-au adusla Reprezentanţa Militară a României la NATO şi UE, unde a funcționat timp de trei ani ca ofiţer 2 pentru Forţele Navale şi ofiţer 2 pentru probleme strategice.
Cu un asemenea certificat de înalt profesionalism, în anul 2007 comandorul Cătăneanu revine în țară, ca şef Birou NATO, şef Secţie Organizaţii Internaţionale și şef Serviciu Capabilităţi şi legături cu organizaţii internaţionale, respectiv locţiitor al şefului Direcţiei Planificare Strategică a Statului Major General.
Ulterior a fost locțiitor al Reprezentantului militar al României la NATO și UE, din subordinea Statului Major al Apărării.
Avansat contraamiral de flotilă, la 1 decembrie 2017, la apogeul carierei sale, a îndeplinit cu succes funcția de șef de stat major la Comandamentul Forțelor Întrunite, fiind recunoscut și pe deplin apreciat pentru expertiza operațională în joint/ integrare interdepartamentală și interinstituțională.
Prin Decretul Prezidențial nr. 185 din 10 martie 2020, la trecerea în rezervă Valentin-Vicențiu Cătăneanua fost avansat la gradul de contraamiral cu două stele.
De-a lungul carierei a participat la o serie de exerciţii NATO şi UE, printre care“Cooperative Guard 1997”, ”Cooperative Partner 1996”, seria exerciţiilor de management al crizelor în cadrul NATO de tip CMX și exerciţii tip ABLE STAFF.
În domeniul academic a susținut conferințe și comunicări în cadrul unor prestigioase manifestări științifice organizate de Universitatea Națională de Apărare “Carol I” și Statul Major General, precum sesiunile de comunicări ştiinţifice „Aderarea la NATO şi UE - şansa modernizării României” (5 noiembrie 2009), „Perspective ale securităţii şi apărării în Europa” (19-20 noiembrie 2009), „Securitate şi apărare europeană în contextul crizei economico-financiare” (15-16 aprilie 2010), simpozionul „Statul Major General - 150 ani de existenţă ca organism superior de concepţie şi comandă al Armatei Române” ș.a.
Pentru merite deosebite și performanțe profesionale de excepție a fost distins cu Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru 20 ani activitate (2004), Emblema de Onoare a Statului Major General (2007), Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru 25 ani activitate (2009), Emblema de Merit „În Serviciul Armatei României” clasa a II-a (2011) și Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Ofiţer (2012) şi în grad de Comandor (2017).
Trupul neînsuflețit al defunctului este depus la Capela Bisericii “Sf. Apostoli Petru și Pavel” din str. Râmnicu Sărat nr. 7, Sector 3 București.
Slujba de înmormântare va avea loc vineri, 4 septembrie a.c., începând cu ora 10, iar înhumarea la Cimitirul Ghencea 3.
Valentin-Vicențiu Cătăneanua fost pentru noi toți nu numai un camarad de excepție ci și un model de luptător, care a știut să înfrunte statornic viața pentru a-și împlini destinul.
Am fi vrut ca toamna vieții sale să fie una cât mai lungă și plină de satisfacții. Să se bucure din plin de familie și de nepoți. Să mai joace un tenis de masă cu amatorii de ping-pong și să revină, la întâlnirile noastre lunare, cu vorbele sale de duh și amintiri despre diriga de Chimie și șotii din liceu.
Pierderea sa prematură ne-a întristat, ne-a îndurerat și ne-a copleșit deopotrivă.
ADIO, DRAG PRIETEN!
Ai fost și vei rămâne pentru noi COPILU’ minune al Promoției 1984!
Ne vor lipsi prezența ta discretă, zâmbetul tău radios și mustața ta albită pe Marea Vieții.
DUMNEZEU SĂ TE ÎNALȚE DEASUPRA VALURILOR ȘI SĂ TE ODIHNEASCĂ ÎN TIHNA CERURILOR!
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


