Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:57 16 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iarna marinarilor Tempeste, tradiţii şi sărbători însângerate (galerie foto)

ro

05 Jan, 2018 00:00 1747 Marime text
De-a lungul secolelor, marinarii români au trecut prin numeroase încercări, unele dintre acestea fiind generate de capriciile anotimpului rece. Iată câteva dintre acestea, selectate din documentele de arhivă şi din presa vremii!

Iarna la ţărm de mare şi la malul Dunării 

„Iarna anului 1902 este foarte aspră. Au căzut mari cantităţi de zăpadă. Portul [Constanţa] este complet blocat de gheaţă. După ruperea gheţii, vasele ies câte o zi pe săptămână în mare, având la bord pe toţi ofiţerii Şcolilor. În fiecare duminică dimineaţa se ţine câte o conferinţă la localul Şcolii de Marină, la care iau parte toţi ofiţerii Diviziei de Mare.
 
Canoniera «Griviţa» îşi continuă regulat cursele la Insula Şerpilor, întâlnind până la 10 mile depărtare de coastă sloiuri de gheaţă. Atât companiile de la uscat, cât şi bastimentele armate îşi continuă instrucţia conform programului de pe timpul iernii; ieşirile în mare pentru manevre şi practica elevilor şcolilor se fac după instrucţiunile Comandamentului şi Ministerului“.
 
Mişcările vaselor în timpul iernii 1903: „Vasele rămase armate cu echipaj redus execută serviciul după program, cu deosebirea că: Bricul «Mircea» pentru a fi deratizat în lunile decembrie şi ianuarie este golit de tot ce s-a putut scoate la uscat. Deratizarea dă însă un rezultat foarte nesatisfăcător, deşi cauzează foarte multă muncă pentru echipaj şi în acelaşi timp şi întreruperea serviciului la bord.
 
Crucişătorul «Elisabeta» rămâne dezarmat la Arsenal, iar echipajul urmează a se ocupa inclusiv cu reparaţiile vasului, iar materialele se pun pe un şlep, unde se păstrează cu greutate, deoarece nu-şi poate instala o pază destul de sigură.
 
La 8 ianuarie, timp în care crucişătorul se afla în bazinul docurilor din Galaţi, s-a produs la fundul lui o scofâlcitură a tablelor provenită din prea marea slăbire a legăturilor interioare pe care Arsenalul le-a ridicat pentru a le reface şi până la refacerea lor, nu le-a înlocuit cu altele provizorii. Această avarie, apreciată foarte diferit, a necesitat ca vasul să fie scos pe doc cât mai repede, profitându-se de timpul favorabil de la finele lui ianuarie.
 
Scofâlcitura fundului a revenit la loc fără o deformaţiune apreciabilă a fundului, iar reparaţiile proiectate au continuat, însă cheltuielile cauzate prin scoaterea vasului pe doc au contribuit ca să se facă puţine reparaţiuni în afară de cele prevăzute în devizul stabilit“.

Salvatorii Sulinei 

„La începutul lunii noiembrie 1904 s-au dezlănţuit asupra porturilor Sulina şi Constanţa furtuni puternice. Vasele au fost silite să ia măsuri excepţionale de siguranţă. Bricul «Mircea», ancorat pe ambele ancore, a trebuit să pună maşina înainte spre a uşura smuciturile pe ancore. Canoniera «Oltul» a plecat la 5 noiembrie de la Galaţi, luând ca staţionar la Sulina locul canonierei «Griviţa», care e în reparaţie la Arsenal. Aceeaşi canonieră pleacă în noaptea de 10 noiembrie de la Sulina la Galaţi spre a duce recruţii Marinei. Navigă cu mare greutate din cauza ceţii, iar la 12 noiembrie revine la Sulina.
 
Crucişătorul «Elisabeta» pleacă la 26 noiembrie din Constanţa la Sulina spre a lua cărbuni. Compania Sulina dă ajutor populaţiei la inundaţiile cauzate de furtună la începutul iernii, salvând multe familii de la moarte sigură. Primeşte mulţumiri din partea Consiliului Comunal, iar doi ofiţeri şi mai multe grade inferioare primesc decoraţii pentru fapte de bravură. În cursul lunii decembrie vasele urmează serviciul de iarnă. Bricul «Mircea» face la 9 decembrie un voiaj la Sulina pentru cărbuni şi se întoarce la 12 decembrie.
 
În cursul lunii, Corpul a fost verificat de delegatul Intendenţei. Şcolile Marinei iau vacanţă la 23 decembrie.              În ianuarie, serviciul la uscat e redus la serviciul de gardă, iar la vas serviciul se face cu greu din cauza efectivelor prea reduse prin concedii. Portul Constanţa e îngheţat, vasele nu fac nici o ieşire. Din cauza înzăpezirii liniilor ferate, Şcolile Marinei încep cursurile regulat abia la 10 ianuarie, căci elevii sosesc cu întârziere, comunicaţia fiind întreruptă. În februarie, aceeaşi lipsă de oameni“.

O acţiune de salvare pe mare 

„La 29 ianuarie 1907 orele 3.50 canoniera «Griviţa» aprinde focurile şi escortează vasul de salvare «Hermes», pentru a supraveghea salvarea caricului bastimentului bulgar «Zara» înecat între Sf. Gheorghe şi Gura Portiţei; acest caric constă în muniţie de război. Se iau de asemeni dispoziţiuni ca locotenentul Blebea să se îmbarce pe vasul «Hermes» pentru a supraveghea mai de aproape şi personal. La ora 19.40 canoniera se întoarce la Sulina şi stinge focurile fără a mai face vreo operaţie mai importantă“.

Cu sânge rece 

„14 decembrie 1921. Dl Inspector Tehnic al Marinei aduce laude căpitanului Ştiubei Alexandru, comandantul torpilorului «Năluca», pentru că în ziua de 21 noiembrie 1921, vasul găsindu-se într-o situaţie foarte critică din cauza scăderii brusce a presiunii şi a ruliului ce-i ameninţa stabilitatea, a ştiut să menţină disciplina la bord.
 
Pe 10 ianuarie 1922, torpiloarele «Năluca» şi «Fulgerul» pleacă din Pireu. Nu-şi pot continua drumul din cauza furtunii. După ce ancorează în mai multe porturi ca Sf. Nicolae, Microsin etc., se hotărăsc să se întoarcă la Pireu spre a face cărbuni. În ziua de 14 ianuarie intră în Pireu.
 
21 ianuarie 1922. Torpiloarele «Năluca» şi «Fulgerul» au plecat de la Pireu şi după opriri în mai multe porturi, forţaţi fiind de furtună, au ajuns la Constantinopol în ziua de 1 februarie.
 
În ziua de 7 februarie, torpiloarele «Năluca» şi «Fulgerul» pleacă din Constantinopol la ora 7 dimineaţa, având vânt de nord, valuri foarte mari şi ceaţă deasă.
 
În ziua de 8, neavând siguranţa poziţiei, iar pe de altă parte valurile fiind mari şi ceaţa groasă, comandantul grupului, locotenent-comandorul [Ghuido] Fritsch, hotărăşte să se înapoieze la Cospoli, în care scop semnalează lui «Năluca» să-l urmeze. Acest vas, nemaiavând combustibil spre a putea să ajungă la Bosfor şi în acelaşi timp pierzând contactul cu «Fulgerul», se dirijează spre Balcic.
 
Torpilorul «Fulgerul», din cauza ceţii nu găseşte Bosforul şi se pune pe uscat la Hissar Kaiasi, 3 mile la Vest de Kihos, pe coasta europeană. Se salvează echipajul, hărţile de bord şi efectele oamenilor, scoţându-le la mal. Ministrul de Război numeşte o comisie condusă de comandorul [Angelo] Frunzianescu şi ofiţerul ing. comandor [Gheorghe] Lupu, care să stabilească dacă salvarea vasului este posibilă.
 
Vasul este înclinat 30˚la Tb şi tot bordul babord este pus pe uscat de la prova la pupa. Toate încercările ce s-au făcut de a-l salva au fost zadarnice. Se începe demontarea aparatelor de la maşini şi debarcarea materialului mobil. Este vorba să trimită o canonieră care să aducă în ţară materialul debarcat.
 
Comandantul Diviziei de Mare numeşte o comisiune compusă din comandorul Vasilescu Matei, căpitan-comandorul Negulescu Aurel, locotenent-comandorul [Nicolae] Steriopol, pentru anchetarea cazului torpilorului «Fulgerul».

Incendiu pe „Dacia“ 

„22-23 noiembrie 1922. [Canoniera] «Dumitrescu» pleacă spre Tuzla pentru salvarea unor şlepuri încărcate ce erau duse la remorcă spre Bosfor. Din cauza vremii rele, s-a rupt remorca şlepurilor rămânând la ancoră şi derivând trei zile fără a avea hrană şi apă necesară echipajului. Şlepurile sunt întâlnite la 5 mile Est de Tuzla, unul e luat de «Dumitrescu» şi dus la remorcă la Mangalia.
 
Pe 8 ianuarie 1924, ora 23.00 se declară incendiu la pasagerul SMR «Dacia». Toate vasele Marinei aflate în port trimit echipele de incendiu. Şi numai graţie marelui ajutor dat de ofiţerii şi marinarii Diviziei de Mare, incendiul a putut fi localizat la ora 4 dimineaţa, după ce a consumat toate cabinele de clasa I, restaurantul, comanda şi locuinţa comandantului. Cu această ocazie au fost citaţi prin Ordinul de zi nr….din 16.01.1924 pentru fapte de curaj remarcabil următorii ofiţeri: căpitanul Paraschivescu Alexandru, ofiţerul mecanic Velciu Eugen, locotenentul (r) Semencov A., locotenentul Nedelcu Virgil, sublocotenenţii Dumbravă Alexandru, Onceanu Remus şi Borcea Ioan şi ofiţerul mecanic clasa a II-a Petrescu Anton. De asemenea, 23 de maiştri, sergenţi, caporali şi marinari“.

Doliu printre marinari 

În ianuarie 1920, către sfârşitul lunii, a fost la Constanţa o furtună cu zăpadă grozavă, a rupt stâlpi de telegraf şi a înfundat drumurile cu zăpadă - povesteşte în „Memoriile“ sale contraamiralul Alexandru Constantinescu. „Eu, ducându-mă la şcoală pentru lecţie, era să mă îngrop în zăpadă să nu mai pot ieşi. De acasă la Şcoala Navală (pe strada Traian, actualul sediu al Muzeului Marinei Române - n.n.) traversam liniile căii ferate care erau înzăpezite şi când să traversez şoseaua ce trecea pe la şcoală am intrat până la brâu într-un nămete de nu mai puteam ieşi; aveam impresia că mă înăbuşe viscolul şi nimeni nu trecea, şoseaua fiind impracticabilă din cauza zăpezii şi a stâlpilor căzuţi. Am făcut un efort disperat şi, pierzând unul din galoşi, am reuşit să ies şi să traversez cei câţiva metri ce aveam de făcut până la şcoală“.
 
Şi sfârşitul de an a fost cu probleme. „19 decembrie 1929. Zi de doliu. În această zi, la orele 23, din cauza vremii extrem de rele (rafale puternice de vânt, valuri) tânărul nostru camarad sublocotenentul Scorţescu Nicolae este aruncat în mare pe când voia să urce la bordul canonierei «Ghiculescu», pe care era ambarcat. Toate încercările de salvare au fost zădărnicite din cauza timpului nefavorabil. Cadavrul său a fost găsit de scafandri abia după două zile de sforţări deznădăjduite. A fost înmormântat în Cimitirul Eroilor din Constanţa cu toate onorurile cuvenite. Deplângem cu toţii, în mod sincer, moartea prematură a acestui tânăr camarad“.

Urgie în Dobrogea 

„18 ianuarie 1931. În noaptea de 18 spre 19 se deslănţuie o furtună violentă asupra întregii regiuni, care produce ravagii atât la uscat cât şi în port. Acoperişuri sunt smulse de vânt şi aruncate la mari depărtări, pomi desrădăcinaţi, stâlpi de telegraf şi susţinători ai cablurilor electrice, garduri etc. sunt culcate la pământ. Oraşul complet în întuneric pare că a suferit o adevărată cotropire.
 
În port aproape toate navele au suferit avarii. Astfel, cargobotul englez «General Chusen» fiind smuls din legături este nevoit să manevreze aproape toată noaptea în port, fiind imposibil să se lege din nou. În cursul unei giraţii taie cu elicea lanţul ancorei tribord a distrugătorului «Mărăşti» care se afla legat cu pupa la cheu la Dana 0. Din această cauză, distrugătorul deplasat de vânt s-a proptit cu babordul în canoniera «Lepri» şi cu pupa în cheu, avariindu-se.
 
Din cauza vântului de o tărie puţin obişnuită, s-au rupt arboreţii şi antenele de T.F.S. atât la «Mărăşti» cât şi la «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria». Distrugătorul «Regina Maria» a suferit o spărtură în bordajul tribord sub teugă, iar în babord deformaţiuni în tablele bordajului din cauza lovirii de cheu.
 
[…] În noaptea de 29/30 noiembrie 1931 din cauza furtunii din port, N.M.S. «Sborul» produce avarii serioase la bordaj distrugătorului «Regina Maria»“.
 
Sulina izolată
 
„În iarna anului 1932, Sulina a rămas izolată de restul ţării din cauza îngheţului Dunării, ceea ce a cauzat o lipsă de aprovizionare prin mijloacele obişnuite. S-a cerut ajutorul Marinei care a trimis nava-bază «Constanţa» cu alimente şi combustibil, salvând populaţia de la o foamete sigură.
 
După îngheţul Dunării, urmează alte pericole mai grave; inundaţiile provocate de dezgheţ şi formarea zăpoarelor. Pentru preîntâmpinarea nenorocirilor, Comandantul Apărării Fixe Maritime a fost însărcinat cu conducerea operaţiunilor de dragare a braţelor Sulina şi Chilia. Cu ajutorul drăgilor C.E.D. se ajunge cu spargerea gheţii până la Mila 40 de unde, din cauza unui baraj de gheaţă format până la Mila 41, nu s-a mai putut înainta. În ziua de 21 martie începe explorarea barajului de gheaţă, care rezistă până în ziua de 31 martie, când se reuşeşte străbaterea.
 
La aceste operaţiuni a concurat în zilele de 21 şi 22 martie o echipă de marinari de la Divizia de Dunăre. Încercările de a se sparge gheaţa cu ajutorul remorcherului «Rahova» nu au dat rezultate bune.
 
O altă echipă de minieri a fost trimisă pe braţul Chiliei, pentru supravegherea barajelor în formaţie la Balaban Cetalchisin.
 
În seara de 1 aprilie operaţiile au fost terminate, zăpoarele distruse, încât în zilele de 31 martie şi 1 aprilie au trecut la deal 50 de vapoare de mare cu destinaţie pentru porturile dunărene“.

Fără telefoane 

„În cursul trimestrului I/1933 la staţiile Sulina şi Liman din cauza îngheţului încetează orice activitate. Programul de iarnă se rezumă la instrucţia teoretică. La 21 ianuarie antena postului T.F.S. Cetatea Albă este trântită de vânt; în cădere se rup doi segmenţi. Antena se reinstalează, fără aceşti doi segmenţi, în incinta Cetăţii.
 
Postul T.F.S. Sulina, din cauza întreruperii legăturii telegrafice şi telefonice cu restul ţării, face oficiul de transmitere a corespondenţei telegrafice particulare şi de stat, conform unui angajament stabilit între Direcţia Marinei Regale şi Direcţia Generală a Poştelor.
 
O comisie numită de inspectoratul General al Marinei recepţionează postul Telefunken destinat submarinului; apoi se montează la staţiunea T.F.S. Constanţa. La 10 decembrie 1934 izbucneşte un incendiu la Spitalul C.E.D. Sulina. Incendiul este localizat de 16 oameni de la staţiunea Sulina, care sunt recompensaţi de d-l comandant al Diviziei de Mare printr-un frumos ordin de zi de mulţumire“.

Crăciun în vreme de război 

Pe distrugătorul „Mărăşti“, tradiţia sărbătorilor de iarnă este sacră. „În seara zilei de 22 decembrie 1939, la bord a avut loc serbarea pomului de Crăciun al navei, pe lângă personalul navei luând parte şi comandorul Gheorghe Panteli, comandantul escadrilei. Programul artistic, compus din coruri, muzică instrumentală, recitări de poezii şi fabule, cuvântări etc., a fost urmat de vizita lui Moş Crăciun care, conform tradiţiei, a împărţit daruri fiecărui marinar în parte, acestea fiind cumpărate din cotizaţia benevolă a tuturor ofiţerilor şi maiştrilor de la bord.
 
În prima zi de Crăciun, întreg echipajul navei a luat masa în cazarma trupei, împreună cu toţi ofiţerii şi maiştrii bordului şi cu viceamiralul Petre Bărbuneanu, comandantul Marinei Regale, şi contraamiralul Alexandru Constantinescu, comandantul Litoralului Maritim.
 
La 10 ianuarie 1940, spre amiază, gerul a atins - 20°C, fenomen care a împiedicat foarte mult executarea programului zilnic. Distrugătoarele erau înconjurate de gheaţă compact până la o distanţă de aproape 200 de metri de la cheu“.
 
„25 decembrie 1941. Dl. contraamiral [Ioan] Georgescu venit în Constanţa în ajun, a petrecut prima zi în mijlocul unităţilor, asistând la serbarea tradiţională a pomului de Crăciun ce s-a serbat la nave.
 
La ora 12.30 a decorat pe ofiţeri, subofiţeri şi trupa navelor la bordul N.M.S. «Regele Ferdinand». În după masa zilei serbarea a continuat la crucişătorul auxiliar «Dacia» pentru ofiţerii şi familiile lor.
 
La toate aceste serbări au luat parte şi delegaţi din armata germană. În acelaşi timp dl viceamiral Fleischer a trecut pe la unităţile germane unde la fel s-a serbat pomul de Crăciun.
 
La ora 13.30 a avut loc o masă la Cartierul Diviziei de Mare unde au fost invitaţi: domnul viceamiral Fleischer cu adjutantul D-sale, dl comandor Gadov, comandantul Centrului de Instrucţie Naval German şi şef de stat major al Forţei Navale Maritime, comandorul Nicolae Bardescu, comandantul I.M. şi Forţelor Navale Maritime, comandorul August Roman, comandantul Escadrilei de Distrugătoare, comandanţii de nave (distrugătoare, «Dacia», «Murgescu») şi ofiţeri din Centrul de Instrucţie al Marinei“.
 
„25 decembrie 1941. Prima zi de Crăciun în război. Distrugătorul «Regina Maria» ia haină de sărbătoare. Războiul şi grijile lui nu împiedică însufleţirea pioasă a întregului echipaj. În timpul nopţii corurile navelor Marinei Regale şi-au făcut rondurile tradiţionale la fiecare navă, cântând colindele tradiţionale şi înflăcărate cântece patriotice. Dimineaţa de Crăciun îşi deschide zorile cu un soare timid şi o vreme rece. La prova navei noastre cazarma tunari a fost transformată în sală de festivităţi frumos pavoazată, cu scenă de jocuri de lumini şi un mândru brad gătit ca pentru creştineasca sărbătoare a Crăciunului.
 
11.00. Încep să sosească invitaţii - ofiţeri, maiştri şi delegaţi ai echipajelor celorlalte nave pentru a asista la serbarea «Reginei Maria».
 
11.20. Soseşte la bord domnul comandant al Marinei Regale, domnul contraamiral Georgescu Ioan, care vine la prova împreună cu toată suita. Luminile electrice se sting şi pomul de Crăciun, cu zeci de steluţe aprinse şi lumânările sale, aduce pe feţele tuturor reflexul zilei sfinte a primului Crăciun de război.
 
Un program de şezătoare alcătuit, jucat şi pus în scenă numai de marinarii bordului - plin de umor şi presărat cu scenete şi coruri patriotice - entuziasmează asistenţa. După aproape un ceas, domnul amiral ridicându-se, adresează echipajului câteva cuvinte, lăudând nava noastră şi urând ani mulţi fericiţi tuturor. Oficialităţile trec la careu pentru a se înscrie în registrul istoric al navei iar la prova continuă şezătoarea până către ora 14.00, împărţindu-se fiecărui marinar pachete cu cadouri (obiecte, cadouri şi cozonac).
 
La careu, domnul amiral comandant al Marinei reeditează laudele la adresa navei noastre, urându-ne campanie strălucită, plină de noi victorii.
 
12.00. Domnul amiral, împreună cu o parte din suită părăsesc nava, ducându-se la «Regele Ferdinand».
 
26/27 decembrie. Fără a se slăbi nimic din vigilenţa în serviciu şi la veghea de război, echipajele, ofiţerii şi maiştrii tuturor navelor noastre vizitându-se reciproc, înlănţuiesc în zilele sfinte ale Crăciunului vraja unei adevărate camaraderii. Camarazii germani răspund de asemenea la vizitele echipajelor şi ofiţerilor noştri şi vin în diverse rânduri la bord, cimentând astfel sufleteşte o camaraderie şi o stimă reciprocă în lupta comună ce ţările noastre duc umăr la umăr contra duşmanilor păgâni“.
 
La începutul anului 1942, contraamiralul Horia Macellariu, comandantul Escadrilei de Distrugătoare, transmitea marinarilor militari Ordinul de zi nr. 104: „La începutul unui nou an, gândul meu se îndreaptă către comandanţii, ofiţerii, maiştrii şi echipajele distrugătoarelor pe care am onoarea a-i comanda aproape de un an. Plini de curaj, de abnegaţie şi devotament pentru Ţară, Rege şi Conducător, aţi înfruntat marea şi inamicul superior, executând ordinele primite şi îndeplinind întotdeauna misiunile încredinţate în foarte bune condiţiuni, cu toate greutăţile şi atacurile adversarului.
 
Tari în credinţa dreptăţii luptei pe care o ducem până la victoria desăvârşită, aţi executat în anul acesta terminat 75 de misiuni, acoperind 40 353 Mm în 3 313 ore, aţi efectuat 7 misiuni de minare, aţi escortat între Bosfor - Burgas, Varna - Constanţa -Sulina - Bugaz - Odessa - Oceakov - Cap Tendra - Sevastopol, Cap Sarichi (Crimeea, Balaklava) 116 vase de transport şi anume: 44 româneşti, 20 germane, 23 italiene, 12 bulgare şi 17 ungare, cu un deplasament de 596 600 tone; aţi contraatacat 18 submarine inamice; aţi respins 7 atacuri ale aviaţiei inamice în mare şi baze; aţi scufundat 14 mine plutitoare întâlnite, aţi respins o vedetă inamică.

V-aţi făcut complet datoria. Pentru anul care începe, vă fac cele mai frumoase urări de izbândă, glorie şi noroc, pentru desăvârşirea dreptăţii noastre. Înainte, mereu înainte!“.
 
„24 decembrie 1943. Domnul general Şova, ministru subsecretar de stat pentru Marină, soseşte în localitate pentru a asista de sărbători la serbările pomului de Crăciun şi pentru a face inspecţii la unităţile Marinei. De la 15.00 la 18.00 domnul general vizitează portul, asistând la o serbare“.

„Marinarii români îşi apără tradiţia“ 

Din ziarul Cuget liber de vineri, 14 decembrie 1945, aflăm: „Puternica tempestă ce bântuie de aproape o săptămână pe Marea Neagră şi care ar fi oprit din cursă cele mai temerare bastimente nu a fost un motiv pentru glorioasa noastră marină comercială să-şi dezmintă un trecut şi o tradiţie atât de scumpă ei. Motonava «Transilvania», înfruntând o vijelie rar întâlnită chiar în această inospitalieră Marea Neagră, de care vorbeau legendele antice, a părăsit la ziua şi la ora hotărâtă portul Constanţa, pentru a-şi face cursa sa regulată şi de a atinge reglementar porturile din Mediterană, ce erau dinainte stabilite. Când alte ţări cu o tradiţie marină mai veche şi cu flotă comercială mult mai mare, abia dacă încep să-şi înnoade firul comunicaţiilor pe ape întrerupte de război, glorioasa noastră marină comercială, prin această cursă atât de primejdioasă a vasului «Transilvania», a dat un semnificativ exemplu, care face cinste comandantului şi echipajului ei. Curagiosul echipaj al motonavei «Transilvania», care nu este decât o parte din marea masă a marinei noastre comerciale, este pătrunsă de comandamentele timpului. Animaţi de cele mai curate sentimente democratice înţeleg să-şi pună viaţa în joc pentru a duce peste mări gloria marinei noastre comerciale“.

Ultimul Crăciun Regal pe „Mărăşeşti“ 

„Între 20 decembrie 1946 şi 10 ianuarie 1947, personalul şi echipajele au beneficiat de permisii de sărbători în două serii. La 24 decembrie 1946, la bordul distrugătorului s-a desfăşurat serbarea datinilor de Crăciun. Despre însemnătatea obiceiurilor au vorbit căpitanul Nicolae Milu, comandantul navei, şi locotenentul mecanic Vasile Miron, comandant secund E.C.P. al submarinului «Delfinul». După serbare, eternul Moş Crăciun a împărţit daruri ostaşilor. S-au resimţit greutăţile prin care treceau, deoarece darurile au fost foarte modeste, fiind cumpărate din fonduri colectate de la ofiţerii şi maiştrii grupului.
 
La 25 decembrie, căpitanul-locotenent Tomarenco, de la Comisia Aliată de Control, a vizitat nava, interesându-se de situaţia personalului, precum şi de personalul care eventual s-ar afla pe nava «Comandor Demetriade», şalupa «Şoimuleţ» şi cele două şalupe grănicereşti. De sărbători, personalul a luat masa împreună cu echipajele în cazarma distrugătorului «Mărăşeşti». Din cauza frigului, la 1 ianuarie 1947, bazinul îngheţase complet. Pentru a nu periclita siguranţa navelor, s-a tăiat un canal de jur-împrejurul navelor, care a fost menţinut în permanenţă desfundat“.

Bibliografie

 Alexandru-Silviu Popescu, „O viaţă. Amintirile unui marinar“, Bucureşti, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2017
 Arhivele Militare Naţionale Române, “Jurnalul istoric al Diviziei de Mare 1901-1934“
 Marian Moşneagu, „Fregata-amiral «Mărăşeşti»“, Bucureşti, Editura Militară, 2014

Despre Marian Moşneagu  

Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul „Alexandru Ioan Cuza“ din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân“ (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  

Citeşte şi:  

Comandorul (r) Marian Moșneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană

Interviu online cu comandor (r) Marian Moșneagu. „Pentru mine, uniforma a fost nu numai o emblemã, ci și un standard de viaţã“ (galerie foto)

Lumea marinarilor
 
Căpitănia de sub ape: Insula visului și a (ne)uitării (galerie foto)

Ti-a placut articolul?

Comentarii