Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:46 17 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Controversa de la Școala Navală Ofițer sau gentleman? (galerie foto)

ro

16 Nov, 2018 00:00 1021 Marime text
Pentru că 17 noiembrie a fost declarată - și legitim asumată - drept Ziua Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, am făcut recent un tur de orizont al site-ului celei mai vechi instituții de învățământ superior tehnic de marină din România, www.anmb.ro. Cu nostalgia celor patru ani în care am schimbat salteaua de pe o parte pe alta, după data din calendar și bereta cu cascheta, pentru a mă bucura de mult râvnita învoire sau permisie, cu sau fără foi de drum, am fost acaparat de întrebarea-cheie: „De ce Academia Navală?”. Măi, să fie! Pe vremuri, pe mine nu m-ar fi impresionat o asemenea întrebare retorică, întrucât, ca absolvent al Liceului Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza”, aveam, ca alternative, fie Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”, fie doi ani la trupă în Marina Militară. Dar astăzi? Iată, frate, câtă motivație: „TRADIȚIE. PROFESIONALISM. AVENTURĂ. Trei atribute definitorii ale vieții de student în Academia Navală „Mircea cel Bătrân”. 


Dacă am ține seama numai de aceste caracteristici, tot putem descrie ceea ce simte un absolvent al acestei școli, la începutul carierei sale în industria maritimă sau pentru apărarea intereselor maritime și fluviale ale României. Însă Academia Navală oferă studenților ei mult mai mult. În primul rând, garanția unei pregătiri profesionale și personale de excepție. Experiența și motivația cadrelor didactice, infrastructura modernă, strategia de dezvoltare privind mereu înspre viitor, toate determină ca această școală să fie un organism viu, plin de energie, cu care să infuzeze pe toți cei care studiază aici.
Orele petrecute în sălile de curs, laboratoare și simulatoare vă vor arăta că se pot acumula nenumărate cunoștințe într-un mod interactiv, antrenant, eficient. Apoi activitățile practice pe ambarcațiunile și navele de antrenament, sprijinite de un întreg complex de facilități sportive, dau posibilitatea descătușării energiei tinerești a viitorilor marinari. Academia este o mare echipă, o mare familie în care tinerii sau mai vârstnicii studenți învață împreună nu neapărat pentru școală, ci pentru viață. Nu în ultimul rând, gândiți-vă că doar ca studenți ai Academiei Navale veți putea studia sau călători pe tot mapamondul, pregătindu-vă să fiți gata pentru o viață plină de muncă asiduă, dar și de satisfacții pe care alte profesii nu le pot oferi. Așadar suntem aici așteptându-vă pe voi, cei care vreți să vă formați ca ingineri sau manageri maritimi și fluviali, cei care vreți să îmbinați în mod optim utilul cu plăcutul!”. Pe mine, cel puțin, m-ați convins, domnilor rectori comandanți - și atunci și acum. În siajul tradiției invocate, pe bună dreptate, ca prim argument (de la 1872, începând cu Școala Flotilei de la Galați, să tot fie ceva decenii), l-am regăsit în Galeria comandanților instituției pe contraamiralul Paul Zlatian. Un vizionar al anilor ’30, al cărui mandat care are legătură directă cu oferta generoasă și standardele de astăzi ale Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”. În cadrele căreia am activat și eu, ce-i drept, doar doi ani, înainte și imediat după Revoluție.

Reformatorul

Fiul Olgăi și al lui Petre Zlatian, viitorul contraamiral Paul Zlatian s-a născut pe 14 ianuarie 1892, la București. A absolvit Școala Militară de Artilerie, Geniu și Marină București (1909), Școala Navală din Kiel și Școala Specială de Artilerie și Torpile Flensburg-Mürwik (1912). În perioada 1 octombrie 1912 - septembrie 1913 a efectuat stagiul pe S.M.S. „Danzig”, iar până la 1 aprilie 1914 a servit ca sublocotenent în Marina Germană. Ulterior, a absolvit Școala de Ofițeri de Marină nr. 4 din cadrul Regimentului de Specialități și Școli Huși (1917) și Cursul de Informații (1921). A avut o ascensiune frumoasă în carieră, fiind înălțat în gradul de sublocotent (1 iulie 1911), locotenent (1 noiembrie 1914), căpitan (1 aprilie 1917), locotenent-comandor (1 aprilie 1920), căpitan-comandor (1 octombrie 1929), comandor (10 mai 1937) și contraamiral (24 martie 1944, Î.D.R. nr. 619 din 22 martie 1944). Inițial a activat la Escadra de Dunăre, ca ofițer cu artileria de 47 mm pe monitorul „Lahovary” (21 mai 1914 - 11 iunie 1918), comandant al Subsectorului de stânga Orman din cadrul Batalionului de Debarcare (1917-1918), comandant al vedetei „Cpt. Nicolae Ioan Bogdan” din cadrul Escadrilei I Vedete (1918), comandant al canonierei „Bistrița” din cadrul Diviziei Ușoare și ambarcat pe monitorul „I.C. Brătianu” (11 iunie 1918 - 16 august 1919). În campania Primului Război Mondial, în angajamentele de la 23 august 1916 de la Turtucaia, fiind trimis cu un detașament de debarcare de 50 de oameni și 2 mitraliere spre a însufleți infanteria din fața satului Staroselo, a manifestat inițiativă, pricepere și mult curaj. De asemenea, a comandat bateria de 47 mm organizată cu tunurile debarcate de pe monitoare. În operațiunile din sudul Basarabiei a comandat compania a 3-a din subsectorul din stânga Caraormanului. A luat parte la ocuparea Chiliei Noi, luptele de la Periprava și capturarea Vâlcovului, precum și la evacuarea și reprimarea bolșevismului din Delta Dunării, misiuni de care s-a achitat în mod desăvârșit. În luptele de la Periprava a dat probe de vitejie, concurând la respingerea încercărilor de debarcare a bolșevicilor, înecând două cutere și mai multe bărci.

Pe 21 septembrie 1918 a fost atașat pe lângă ofițerul de legătură pe lângă Direcția Militară Generală de căi ferate germane din teritoriul fost ocupat, în subordinea șefului Serviciului Transporturi din Marele Cartier General. Ulterior a fost numit ofițer secund și ofițer cu artileria pe monitorul „Mihail Kogălniceanu” (16 august 1919-13 aprilie 1920), ajutor al comandantului Depozitelor Diviziei de Mare din cadrul Bazei Navale Maritime (1920-1921), comandant al canonierei A din Divizia de Canoniere a Diviziei de Mare (13 aprilie - 31 mai 1921) și comandant al monitorului „Brătianu” din cadrul Forțelor Navale Fluviale (1921-1923). În anul 1922, în calitate de comandant al monitorului „Brătianu” a condus nava în voiajul la Belgrad în condiții admirabile. În vara anilor 1923, 1924 și 1925 a efectuat călătorii cu orfanii Marinei în lotci de la Galați la Techirghiol și de la Galați la Constanța. În 1923 a condus Detașamentul navelor dezarmate de la Ghecet și Batalionul de Recruți. Și-a continuat activitatea ca subdirector al Arsenalului Marinei (1 mai - 31 octombrie 1923), comandant al monitorului „Bucovina” din Grupul de Instrucție al Forțelor Navale Fluviale (F.N.Fl.) (15 aprilie - 1 noiembrie 1924), comandant al Grupului Navelor Dezarmate și ajutor la Baza Navală Fluvială (1 noiembrie 1924 - 1 aprilie 1925), comandant al monitorului „Catargiu” (1 aprilie - 10 octombrie 1925), subșef de stat major la Comandamentul Diviziei de Dunăre și comandant al Batalionului de Recruți (10 octombrie 1925 - 15 februarie 1926), comandant al monitorului „Catargiu” (15 aprilie - 1 octombrie 1926), director de studii la Școala Navală (1 octombrie 1926 - 1 mai 1928), comandant al canonierei „Dumitrescu” (1 mai - 25 iulie 1927) și ajutor la Biroul 4 Drumuri pe apă din Secția a VI-a a Marelui Stat Major (M.St.M.) (1 octombrie 1928-1931) (Marian Moşneagu, „Dicţionarul marinarilor români”, Bucureşti, Editura Militară, 2008, pp. 410-511). A întocmit și colaborat la întocmirea lucrărilor de mobilizare pe anul 1929 în ceea ce privește personalul necesar funcționării Serviciului Transporturi pe apă, respectiv „Studiu asupra necesității de a se înființa Comandamente de linii (sectoare) și în porturile Reni, pe Prut și Constanța”, „Studiu relativ la pregătirea mijloacelor necesare la mobilizare pentru funcționarea Serviciului Transporturi pe apă”, „Studiu relativ la paza lucrărilor de artă din porturi, la mobilizare, precum și distrugerea lor, la nevoie”, întocmirea „Tabelelor de transport pe apă” și a „Instrucțiunilor necesare relative la ipoteza în curs”, „Studiul evacuării porturilor”, „Planul de dezvoltare a transporturilor pe apă (CSAT)”, „Instrucțiunile pentru mobilizarea formațiunilor pe apă pe anul 1936/37”, „Instrucțiunile asupra modului de predare și primire a vaselor rechiziționate la mobilizare”, „Studiu referitor la capturi și prize de vase de război”, „Studiul în legătură cu Acordul încheiat al Micii Înțelegeri”, „Studiul referitor la utilizarea și recensământul tuturor ambarcațiunilor de pe râurile și lacurile din interiorul țării”, „Instrucțiuni și ordine în legătură cu reluarea exercițiilor de ambarcare cu șalupele pe apă”. A predat cursul „Transporturi pe apă” la Școala Superioară de Război. Promovat subșef de stat major și șef al Secției a III-a Operații, Instrucție la Comandamentul Marinei Militare (C.M.M.) (23 decembrie 1931 - 1 octombrie 1932), a fost numit comandant al distrugătorului „Regele Ferdinand” (15 mai 1932 - 15 mai 1934), șef al Biroului Personal din Statul Major al Marinei la Inspectoratul General al Marinei (15 mai - 10 septembrie 1934), șef de stat-major al Diviziei de Dunăre (10 septembrie 1934-1935), șef al Subbiroului III Ape din cadrul Secției a VI-a Transporturi a M.St.M. (1935 - 1 mai 1938), comandant al Școlii Navale N.M.S. „Mircea” (1 mai 1938 - 1 mai 1939), comandant al Escadrilei de Monitoare (1 mai - 1 noiembrie 1939) și comandant al Flotilei Fluviale (1 noiembrie 1939 - 8 iulie 1941). În vara anului 1939 a condus Escadrila în condiții optime în marșul până la Baziaș și a îndrumat cu competență comandanții de monitoare pentru executarea recunoașterilor pe Dunăre. De asemenea, a organizat cu entuziasm serbările de Ziua Marinei la Giurgiu. Cu ocazia evenimentelor din Basarabia, a fost însărcinat cu menținerea ordinii în porturile basarabene și conducerea evacuărilor pe apă, misiune îndeplinită cu Escadrila de monitoare, în condiții excelente, reușind ca prin măsurile luate în porturile Vâlcov, Chilia și Ismail să asigure menținerea ordinii și să permită evacuarea întregului material sosit în acele porturi. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a activat în calitate de comandant al Escadrilei de Monitoare și al Grupării Tactice Tulcea (8 - 22 iulie 1941), comandant secund al Diviziei de Dunăre (22 iulie - 8 august 1941), comandant al Forțelor Navale Fluviale (8 august 1941 - 20 ianuarie 1942), comandant al Diviziei de Mare (6 februarie 1942 - 18 mai 1943), șef al serviciilor Comandamentului Marinei Regale (18 mai - 1 noiembrie 1943) și în Direcția Construcțiilor Navale din Subsecretariatul de Stat al Marinei (S.S.M.) (1 noiembrie 1943 - 23 martie 1944). Pe 12 septembrie 1943 a fost delegat la Conferința de la Viena pentru armonizarea măsurilor de siguranță pe Dunăre. Între 1 noiembrie 1943 și 23 august 1944 a îndeplinit funcția de președinte al Comisiei S.S.M. în Berlin, pentru achiziționarea de nave și materiale Marinei Regale. Pe 23 august 1944 a devenit prizonier în Germania, de unde s-a repatriat pe 5 noiembrie 1945. Între anii 1942 și 1948 a deținut președinția filialei Constanța a Ligii Navale Române. A fost distins cu Medalia „Avântul Țării” din 1913 (1914), Ordinul „Steaua României” cu spade în grad de Cavaler cu panglică de „Virtutea Militară” (1919), „Crucea Comemorativă 1916-1918”, Ordinul „Coroana României” în grad de Ofițer (Î.D. nr. 3689/1922), Medalia „Victoria” (Î.D. nr. 3 390 din 20.07.1921), Ordinul „Sf. Sava” în grad de Ofițer (1923), Ordinul sârb „Vulturul Alb” clasa a IV-a în grad de Ofițer (Î.D. 2407/1924), Semnul onorific de aur pentru 25 de ani de activitate (Î.D. nr. 2 911/1930), „Steaua României” clasa a IV-a (Brevet nr. 1988/1939), „Virtutea Maritimă” clasa a III-a navigant (Brevet nr. 220/1939), „Coroana României” în grad de Comandor cu spade și panglică de „Virtutea Militară” (Î.D. nr. 2169/1942), „Crucea de Fier” clasa a II-a, „Vulturul German” clasa I și „Steaua României” în grad de Comandor cu spade și panglică de „Virtutea Militară” (Î.D. nr. 2 005/1942) (Marian Moşneagu, ,,Amiralii României. Dicţionar enciclopedic”, Constanţa, Editura Ex Ponto, 2017, pp. 537-539). A decedat în anul 1949, fiind înmormântat la Cimitirul „Bellu” Militar.

Manager de școală nouă 
Aflându-se, timp de numai un an, între 1 mai 1938 și 1 mai 1939, la comanda Școlii Navale N.M.S. „Mircea”, comandorul pe atunci Paul Zlatian și-a manifestat deschis spiritul reformator, în pofida opozanților închistați în rutina cotidiană. Profitând de prezența în fruntea Ministerului Aerului și Marinei a generalului Paul Teodorescu (Generalul adjutant Paul Teodorescu (n. 28 iunie 1888, Bacău – d. ) a fost subsecretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale (4 septembrie – 31 octombrie 1937) şi ministru al Aerului şi Marinei, între 1 noiembrie 1937 şi 2 iunie 1940. Detalii în ,,Generalul adjutant Paul (Pavel) Teodorescu (1888 – 1981). Vocaţia creativităţii. 125 de ani de la naştere”, Coordonatori: prof.univ.dr. Valentin Ciorbea, P.S. dr. Emilian Lovişteanu, comandor dr. Marian Moşneagu, Constanţa, Editura Ex Ponto, 2013, p. 64), Zlatian, cu experiența școlilor navale occidentale și expertiza unei campanii plină de învățăminte, dacă nu neapărat și de deziluzii, s-a angajat, plin de avânt și cele mai bune intenții, pe drumul sinuos și mult prea abrupt al reformării învățământului naval. Astfel, în „Darea de seamă asupra luării comenzii Școlii de Ofițeri de Marină N.M.S. „Mircea”, întocmită la 10 noiembrie 1938 ofițerul face o radiografie fidelă a realităților și situației constatate:
Generalități
Ca unul ce am urmat școala de ofițeri de marină în străinătate și anume în Germania „Marine Schule”, precum și prin ocaziile avute de a vizita școli similare ale altor marini străine, cum și faptul că am funcționat și ca director de studii al acestei școli, am putut constata de la început că scopul comun al tuturor acestor școli, formarea din toate punctele de vedere a noilor promoții de ofițeri cu care se încadrează unitățile navale, nu poate fi realizat în actuala stare a școlii, că aceasta nu poate fi comparată cu școlile similare ale marinelor străine și că nu a urmat în același ritm progresele acestora și că deci numai ce răspunde misiunii sale.
Recrutare, educație 
În majoritatea marinelor străine cu o înrădăcinată tradiție, recrutarea elevilor se face din aceleași familii sau din același mediu social, în altele se impun elevilor de a avea asigurat un anumit venit (cu care să poată face față greutăților specifice marinărești) și prin care se completează aportul pe care-l pune Statul la dispoziția formării elevilor pe timpul școlii. Toate marinele posedă în schimb localuri de școli cu un pronunțat și complet confort adecvat exigențelor civilizației iar luxul variind de la stat la stat și după posibilități. Prin aceasta s-a realizat nu numai posibilitatea de a menține la același nivel educația de acasă dar dă chiar posibilitatea completării educației acelor elemente necomplet formată și care în mediul celor de a da bine educați și prin frecușul zilnic și continuu în cadrul civilizat al școlii, parvin a se forma la rândul lor. La noi, neexistând restricții în modul de recrutare, elevii în marea lor majoritate provin din straturi sociale modeste și au o incompletă educație. Ar urma ca (sic!) completarea acestei educări să se realizeze în timpul celor 3 ani de școală, ori școala, în modul în care se prezintă astăzi, nu poate corespunde misiunii sale de a completa această mare lacună a lipsei unei educații civile. Este de datoria mea de a semnala că acest trist rezultat se poate constata la o serie întreagă de ofițeri din ultimele promoții și care a dat marinei elemente necomplet educate, a căror maniere și conduită este departe de a caracteriza pe un gentleman, frecventând straturi sociale care nu se pot pune pe același picior de egalitate cu cel ofițeresc. Dacă starea financiară din trecut nu a îngăduit de a înzestra școala cu un local modern adecvat menirii sale, sau de a completa instalațiile actualului local cu cele imperios și strict necesar unui confort civilizat, aceasta nu înseamnă că nu trebuie luate imediate măsuri de remediere chiar dacă s-ar face sacrificii și nu trebuie așteptat construire la Tașaul al noului local care nu poate fi realizat decât peste 3-5 ani.
Local, instalațiuni
Actualul local a fost construit în 1909 cu destinație de școală pentru maeștri, fără nici un decor și estetică interioară iar timpul de aproape 30 de ani a lăsat urme adânci de deteriorare progresivă.
- Mozaicul plesnit, peticit și surpat pe alocuri (este vorba despre actualul sediu al Muzeului Naţional al Marinei Române din strada Traian nr. 53. Piatra fundamentală a localului Şcolii de Marină a fost pusă pe 25 iunie 1908. Serviciul Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale, Fond Primăria Constanţa, dosar nr. 40-1908, f. 97).
- Zugrăvelile suprapuse pe pereții interiori, crăpăturile și scofâlciturile tavanelor și pereților indică o pronunțată sărăcie.
- Lipsa parchetului din încăperi, dușumelele reparate treptat, arată pronunțată urmă de uzură căruia nici vopsitul anual nu mai poate face față, dând un aspect necivilizat de la clase până la chiar cabinetul Comandantului.
- Mobilierul, în marea lui majoritate de brad, iar prin uzura sa treptată denotă o pronunțată stare de delăsare.
- Spălătoarele nu sunt date în ulei, au țevăria aparentă și peticită iar lavoarele metalice (nu se pot egala nici cu chiuvetele celei mai modeste bucătării, lipsa totală a oglinzilor în spălătoare deasupra lavoarelor, imperios necesare rasului și toaletei elevilor (există doar două oglinzi în dormitoare pentru totalitatea elevilor).
- O singură cadă de baie și numai 10 dușuri nu dau posibilitatea elevilor de a-și face zilnic bideul și spălarea pe picioare. La acestea se adaugă și lipsa totală de halate de baie, elevii având la dispoziție doar câte un prosop săptămânal (neavând măcar câte un prosop de obraz și altul de corp), ceea ce nu poate contribui cu nimic la deprinderea lor cu o curățenie corporală de cea mai imperioasă necesitate.
- Sala de mese, prin înfățișarea sa, și cu un mobilier de cea mai strictă simplicitate, nu poate familiariza și deprinde elevii cu un decor și un ansamblu care să devină o obișnuință în viitor, făcându-i mai exigenți iar nu deprinși a frecventa localuri simple și incompatibile cu viitoarea lor situație. La aceasta se adaugă o veselă universală ce se găsește în orice casă: fețele de mese și șervețele cu un aspect foarte puțin apetisant, serviciul unui personal nestilat și neformat contribuie, în mare măsură, de a-i face foarte puțin pretențioși și complet lipsiți de deprinderea de a se comporta la mesele oficiale sau la invitațiunile particulare.
- Lipsa laboratoarelor și a sălilor speciale prevăzute cu aparate de demonstrație, modele și secțiuni de aparate nu le poate completa în mod practic fixarea cunoștințelor teoretice.
- Lipsa unui teren sportiv în aer liber iar unicul teren de tenis și acela, din cauza neîntreținerii și refacerii lui la timp, necesită reparațiuni radicale și mult superioare posibilităților bugetului destinat școlii.
- Lipsa unui parc propriu de ambarcațiuni de sporturi nautice, precum și marea distanță până la port, fără de a evoca cel puțin un autobuz propriu, a făcut ca această latură atât de necesară deprinderii lor cu apa să fie delăsată.
Elevii se promovează ofițeri fără de a putea conduce o barcă cu vele sau șalupă și atunci, se pune întrebarea, cum pot deveni aceștia instructori de bară, când nici ca ofițeri (la Școala de Aplicație) nu le este situația schimbată, neavând nici vase și nici un program special practic pentru a le completa această lacună a Școlii Pregătitoare?
- Inexistența unei spălătorii proprii și sistematici a avut ca rezultat angajarea unei spălătorii în oraș și vara a dat rufelor un aspect și un miros specific și departe de a le mai considera ca albe.
Program
Actualul program este pus pe un piedestal de pură teorie - fără a completa părțile teoretice prin demonstrațiuni și aplicațiuni practice care să imprime vizual elevilor în mod mai perfect cunoștințele teoretice. Actualmente, când recrutarea elevilor se face dintre bacalaureații liceelor a menține în ele doar strictul necesar și în limitele ce urmează a fi aplicate și utilizate în viitor în carieră, de asemeni trebuie revăzute materiile ce se predau și eliminate acele chestiuni ce nu privesc instrucția și cunoștințele de elev, respectiv cele de aspiranți în aplicație. Extinderea unor materii - matematicile din dauna altora și toate cele teoretice în dauna practicii - au avut ca rezultat de a fi avut valori, elemente de matematicieni, trecuți în cadrele inginerești, dar prea puține elemente utilizabile de îndată în practica vieții marinărești. Programul zilnic trebuie limitat la 4 - 5 ore teoretice și numai dimineața, iar după amiaza să fie întrebuințate numai la aplicații practice, sporturi și exerciții marinărești etc. Un studiu amănunțit cu propuneri concrete, dacă se acceptă propuneri, se va înainta ulterior; până atunci s-a și propus ca o parte din matematici să fie trecute de îndată la anul comun din București.
Încadrarea școlii
Încadrarea trebuie realizată prin selecționarea elementelor valoroase și în număr suficient 8. Aceasta ar necesita:
Personal de conducere compus din: 1 Comandant în gradul de Comandor, 1 Ajutor în gradul de Căpitan-comandor, 1 Director de studii în gradul de Locotenent-comandor, 2 Inspectori de studii în gradul de căpitani, 1 Comandant de compania elevi în gradul de căpitan, 5 Ofițeri de clasă în gradul de Locotenenți și din care 2 ofițeri mecanici, 1 Comandant al companiei trupă în gradul de Locotenent, 1 Adjutant în gradul de Aspirant. Personal de Administrație: 1 Casier în gradul de Administrator Locotenent, 1 Ofițer cu îmbrăcămintea în gradul de Locotenent sau Sublocotenent, 1 medic în gradul de Căpitan, 1 gestionar în materii, la tipografie și depozitul de imprimate în ofițer de Poliție, 1 ofițer cu aprovizionarea poate fi combatant, 1 ofițer cu cazarmarea, un guard de geniu Locotenent sau Sublocotenent. Când Secția Marinei comerciale va trece la Constanța, urmează se prevedea și personalul necesar încadrării aceștia. Cunoscute fiind greutățile pe care le întâmpină executarea programului de ședințe, din cauza lipsei profesorilor (îndeosebi a celor de pe vase), se impune încadrarea Școlii cu câți mai mulți profesori în cadre, pentru a nu se pierde nici o ședință teoretică. De asemeni, este necesar ca școala să aibă în cadrele ei un ofițer „atlet complet”, cu care se va desfășura programul sportiv. Schimbarea ofițerilor din școală să se facă numai toamna, nu ca până acum și la mutările din aprilie și care survin în plină activitate a școlii sunt în dauna continuității. Pentru serviciul în Școală, propun înlocuirea trupei în termen prin personal civil de carieră, chelneri, bucătari etc, rămânând trupe doar ca gardă și pentru paza localului (nu în cadrele școlii), această gardă fiind asigurată prin detașamente săptămânale date de către Bază (Baza Navală Maritimă Constanța - n.n.). În caz că nu s-ar aproba această propunere, trebuie neapărat luate măsuri a se repartiza din contigentele anuale de recruți cele mai bune elemente, cu știință de carte, pricepute și din specialitățile prevăzute de chelneri etc.
Echiparea elevilor
Echipamentul elevilor este mult prea redus față de strictul necesar, 1 prosop săptămânal, numai 2 cămăși albe și 2 rânduri de haine albe, când subsemnatul intenționez a introduce obligativitatea luării mesei de dejun în ținută de oraș - aceasta implică și mărirea echipamentului în general și îndeosebi cu cămăși și gulere la minimum 6 bucăți, iar haine albe la 4 rânduri. Cum anual se repetă chestiunea primei de echipare, care este prea mică pentru ca elevul să poată face față chiar minimului de strict necesar iar dacă la armata de uscat ei pot apela de la început la „Atelierul de Confecțiuni” și care, prin rate lunare, le asigură o echipare completă, la Marină, în lipsa acestui atelier, elevii sunt nevoiți a contracta datorii la furnizori civili, sunt speculați și sunt îndeajuns cunoscute cazurile de popriri judecătorești, care aruncă un colorit urât asupra carierei tinerilor ofițeri chiar de la început. Cum, de altminteri, echipamentul de săbii, centuri, epoleți etc nu se găsesc în țară și având în vedere tardivitatea cu care se pun aceste fonduri la dispoziția școlii, întâmpinăm în mod perpetuu mari greutăți de a avea pe aspiranți îmbrăcați la 1 iulie. Și această problemă ar fi rezolvată în cazul unui atelier propice. Până la realizarea acestuia, ar trebui ca C.M.R. să facă anual și din timp această comandă în străinătate - valoarea lor de circa 4000 lei de elev, deci aproape din prima de echipare - să fie reținută prin rate lunare, după ieșirea lor ca ofițeri, rămânându-le întreaga sumă de echipare numai pentru haine. Poate că este cazul de a se introduce obligațiunea pentru candidați ca, în afară de actualele taxe școlare, familia să le asigure un fond de cel puțin 20.000 lei necesar echipării lor la ieșirea lor ca ofițer această sumă ar fi rambursată familiei în caz că elevul ar fi fost eliminat în timpul școlii.
Sport
Școala, în afară de actuala sală de gimnastică, nu are un parc propriu de ambarcațiuni cu care să li se facă educația marinărească: în primul rând sunt necesare bărci de rame, vele și șalupe iar în al doilea plan cele pur sportive. Este, de asemenea, imperios necesar a se instala în curtea școlii un catarg de semnalizare cu pavilioane și cu echipă de Morse - chiar din punct de vedere distractiv elevii vor semnala seara între ei și deci vor parveni a deveni buni semnalizatori. În curte ar trebui amenajate terenuri de volley-ball și baschet-ball, precum și refacerea completă a actualului teren de tenis și amenajarea unui al doilea teren, în ciment, care să se poată transforma pe timpul iernii în patinoar. În caz de acceptarea propunerilor, ar urma să se înainteze un raport cu deviz care, cu cheltuieli minime, ar putea răspunde chiar actualmente amenajării curții școlii cu cele necesare sporturilor.
Locuințe
Toate școlile militare au câte o clădire destinată Comandantului și a cărei prezență continuă lângă elevi îi dă astfel posibilitatea de a-i controla și a remedia anumite greșeli din timp. Actuala încăpere din curtea Școlii a fost destinată în ultimul timp ca locuință personală a comandantului Diviziei de Mare (contraamiralul Ioan Isbășescu - n.n.); găsesc necesar a fi din nou cedată școlii pentru comandantul ei (Cu adresa nr. 3396 din 5 iulie 1938, comandantul Marinei Regale, contraamiralul Petre Bărbuneanu a solicitat Comandamentului Litoralului Maritim să dispună evacuarea acestei clădiri, în care urma să fie instalat ,,Muzeul Şcolii de Ofiţeri de Marină şi, dacă va mai rămâne loc, şi biblioteca sus numitei Şcoli”. Arhivele Militare Naţionale Române, Fond 1683, dosar nr.crt. 807, f. 116). În afară de aceasta, în școlile similare cât mai mulți ofițeri din cadre sunt obligați a dormi și deci a fi perpetuu în contact cu elevii, exercitând simultan un apropiat control; actualmente, școala nu are posibilitatea de a caza nici un ofițer necăsătorit.
Relațiuni și frecventări
Majoritatea elevilor veniți din interiorul țării nu au nici un fel de cunoștințe și relațiuni în oraș, aceasta se repercutează asupra legăturilor ce le contactează de la început, în general cunoștințe din modul care nu este compatibil cu cel de viitori ofițeri. Pentru a remedia în parte acest neajuns, cred necesar a se reproduce obligativitatea corespondenților (uzitată în trecut la Liceele militare); prin aceasta se dă posibilitatea elevilor de a găsi un mediu familiar și în cadrul căruia pot contracta relațiuni și cunoștințe compatibile cu viitoarea lor situație de ofițeri. Acești corespondenți, vor participa la completarea educației civile - acolo unde va fi nevoie - prin sfaturi și observații părintești și vor avea față de ei aceleași manifestații ca și pentru proprii lor. Obligativitatea corespondenților se va face cunoscut prin „Monitorul Oficial”, odată cu condițiile de prezentare la examen. Mai sunt obligat a semnala un caz de capitală importanță. În porturile străine - reședințe de școli navale - este uzul ca în ajun de ieșirea în oraș să se facă de către serviciul sanitar respectiv o amănunțită vizită medicală a bordelelor frecventate de elevi. (sic!). Cum la noi, aceste bordele (niciodată existente în stilul străduinței) s-au desființat, elevii sunt forțați a apela la clandestine (?!) și de unde rezultă un mare număr de bolnavi venerici și contra cărui flagel, măsurile profilaxice înainte și după, ce se pot face în școală, nu au un rezultat destul de eficace. Față de acestea trebuie adoptată o măsură generală și asupra acestei chestiuni, trebuie să se reflecteze în mod deosebit de serios.
Concluziuni
Față de această situație, se impune luarea de imediate și radicale măsuri de ameliorare, numai astfel vom putea da Marinei Regale noi serii de ofițeri formate într-un spirit nou. Considerentul că se va construi un nou local de școală la Tașaul peste câțiva ani, nu trebuie să influențeze luarea măsurilor de îndreptare, întrucât orice întârziere va avea ca rezultat noi promoții de ofițeri neinformați și needucați. Cum actualmente se creează noua secție a Marinei Comerciale, care necesită fonduri speciale, acestea trebuie date cu toată larghețea și care să prevadă și toate cheltuielile necesitate de transformarea școlii în sensul propunerilor semnalate. Soluția cea mai avantajoasă, după părerea subsemnatului, este de a se face demersurile necesare pentru a se ceda în mod provizoriu actualul hotel militar „Regele Carol” (care, de fapt, a fost achiziționat tot de Marină și, cu sumare modificări, ar permite cazarea tuturor elevilor în condiții optime și deîndată. Ar mai fi necesar amenajarea unei scări de coborâre la mare, unde ar fi depozitat parcul de ambarcațiuni (în portul nou creat, foarte propice educației marinărești) iar iarna materialul s-ar depozita la mal, în remize provizorii. Amenajarea terenului sportiv ar costa tot atât dacă se face în acest local sau în vechiul local. Inconvenientul că nu avem săli mari de dormitoare nu poate fi luat în considerare, căci este uzual în școlile similare ca elevii să doarmă câte 2 - 4 în camere separate. Achiziționarea acestui local prezintă numai avantaje și ar urma ca la mutarea școlii la Tașaul să fie înapoiat scopului său actual de a fi întrebuințat mai departe ca hotel.”.
Mai mult, comandorul Paul Zlatian, care a avut privilegiul de a-l cunoaște îndeaproape pe generalul Paul Teodorescu, i-a înaintat acestuia următorul raport: „ Domnule Ministru, În urma dorinței exprimată de Dumneavoastră verbal, cu ocazia trecerii spre Balcic, de a vă ține la curent direct cu stadiul în care se găsește pregătirea școlii pentru funcționarea anului comun Scoala Pregătitoare de Ofițeri. Îmi permit, Domnule Ministru, a fi tot atât îndrăzneț, după cum pare că am fost răspunzând întrebării Domniei Voastre cu toată sinceritatea a stării reale de la Școala Navală, și a repeta că tot ce am afirmat era și este purul adevăr, iar situația de azi este aproape aceeași. În adevăr, chiar dacă elevii sunt în prezent cazați în școală, mănâncă, au unde dormi și învăța, așa după cum îmi luasem angajamentul, aceasta se găsește însă tot în stare de provizorat. În adevăr:
1. Dacă s-a primit pentru sala de mese tot ce trebuia, adică mese, scaune, veselă și napaje, problema bucătarilor nu este încă rezolvată. Din cei 2 bucătari prevăzuți a 4000 lei lunar, cu toate actele înaintate, revenirile făcute nu s-a primit încă un răspuns, totuși școala are elevii prezenți de la 31 octombrie și cei 2 bucătari lucrează efectiv, angajați de subsemnatul și cu speranța că se va soluționa cândva plata lor, iar actualmente pare că vom primi ordinul pentru angajarea unui singur bucătar cu plata de 2000 lei lunar, ceea ce este imposibil de a realiza. 
2. Pentru dormit nu s-au primit paturile (în prezent, conform ordinului Dumneavoastră, am paturile cu somieră împrumutate de la Școala de Tir). Așternutul s-au primit numai 130 de cearceafuri din cele 520 care constituie 2 schimburi (cearșaf de pat și de plapumă); pentru a completa un schimb, am cearceafuri de împrumut, dar nu voi avea posibilitatea de a le schimba până la sosirea stocului de la București.                       3. De asemenea, nu s-au primit dulapurile, noptierele iar efectele elevilor sunt păstrate în geamantanele particulare sau în saci de trupă depozitate sub paturi; nu s-au primit cele 2 pături de elev, actualmente având câte o pătură de trupă (aviație).
4. În sălile de clase, care sunt și săli de meditație, nu s-au primit pupitrele, fac față momentan cu reformările școlii și cele împrumutate. Tablele trimise după cum am și raportat oficial cu Nr. 3045 din 8 noiembrie 1938 către Direcția Școlilor sunt atât de ridicate, de mici 1,25/1 metru încât nu cred să fie utilizabile nici pentru Școlile primare, tablele de care școala se servește sunt puse pe pereți de 3/1,75 și adesea este nevoie de o a doua tablă ajutătoare, motiv pentru care am cerut noile table pe trepiede. Delegatul ce l-am avut la București, a avut mandat limitat de a primi și transporta de la București la Constanța materialele confecționate la București.
5. Pentru infirmerie nu s-a achiziționat și trimis încă nimic; în sala destinată infirmeriei, vechiul Muzeu al Ligii Navale Române, încă nehotărât unde se va instala, l-am evacuat pe răspunderea mea, întrucât numărul elevilor bolnavi este destul de apreciabil.
6. Efectele garnitură de clasă și micul echipament sunt provizoriu din cele de trupă, care dau elevilor un aspect foarte puțin estetic și civilizat. În ziua de 5 noiembrie s-a luat măsurile elevilor pentru confecționare, dar croitorul nu ne-a putut promite livrarea lor nici de Crăciun; deci perspectiva de a ține elevii consemnați în Școală, întrucât în actuala ținută de cazarmă este o imposibilitate de a concepe să-i putem trimite în sânul familiilor lor și nicidecum a le da drumul în oraș.
7. Ofițerii de infanterie ce urmau a se prezenta pentru instruirea elevilor, îndeosebi în prima săptămână care era lăsată liberă tocmai acestor prime noțiuni infanteriste, nu s-au prezentat și îmi pare că nici nu sunt încă fixați.
8. Mijloacele de locomoție, îndeosebi camioneta necesară aprovizionării, nu a fost încă trimisă, pentru a putea face față și întrucât căruța școlii nu este suficientă, execut transporturi particulare, pe care le plătesc. Transporturile la aeroport și în port le fac cum pot, cu autobuze cedate prin gentilețe de la unitățile aviatice din localitate etc.
9. Toate școlile militare au alocația de hrană de 25 lei (Decizia Ministerială Nr. 1121 a M.A.M.); elevii aviatori și ai Marinei sunt hrăniți la Constanța cu 22,50 lei, când recunoscut este că piața orașului este mult mai scumpă și deci hrănirea actuală nu poate egala măcar masa cu care elevii din liceele militare erau obișnuiți (Ca urmare a înfiinţării Ministerului Aerului şi Marinei, din anul şcolar 1938-1939 s-a creat la Constanţa, pe lângă Şcoala Navală, o Şcoală Pregătitoare de Ofiţeri de Aviaţie şi Marină, cu durata de trei ani. Primul an – comun – consta din cursuri de cultură şi cunoştinţele generale militare şi tehnice, pentru ca următorii ani să fie frecventaţi separat, la Şcolile Pregătitoare specifice armei). Intervențiile oficiale Nr. 2847 telegrafic către Direcția Școlilor M.A.M. și Nr. 2835 din 25 octombrie 1938 către Litoralul Maritim au avut rezultatul - menținerea alocației de 22,50 lei. Or, hrana joacă un mare rol atât asupra moralului cât și îndeosebi asupra stării fizice a acestor tinere vlăstare în plină dezvoltare, când au de executat un program atât de încărcat.
10. Pentru completarea efectivului de trupă s-a cerut atât Marinei cât și Aviației să ne trimită trupă selecționată și de anumite specialități, între care și chelneri, bucătari, meseriași etc. Soldații primiți treptat sunt elemente de care unitățile au vrut să scape și trimiși în reformări sau efecte civile și într-o ținută care a uimit și pe cei veniți de la M.A.M., iar Școala nu știe încă dacă acești soldați urmează a fi echipați de Marină sau de Aviație. Rapoartele Nr. 2888 din 28 octombrie și Nr. 3043 din 2 noiembrie 1938 către Direcția Școlilor sunt, până în prezent, nesoluționate iar pericolul ca și acești soldați să se umple de paraziți crește atât pentru ei cât și pentru rest, din cauza anotimpului înaintat și a lipsei de mantale, nu putem să-i întrebuințăm la nici un serviciu. La capitolul Diverse, preșuri, oglinzi, scule de cizmărie, croitorie, frizerie, mașini de scris, birourile etc. nu au fost încă expediate și unele dintre ele nu sunt încă comandate. Aceasta este, pe scurt, situația de azi a Școlii Navale și Școlii Pregătitoare de Ofițeri. Mai am de adăugat ceva, în tot acest timp de zbuciumări, nu am fost eu, cel care era destinat a organiza și conduce școala, o dată întrebat sau chemat la București spre a fi consultat. În Considerațiuni generale asupra Școlii Navale, îmi permit, Domnule Ministru, să semnalez și următoarele: De când am luat comanda în primire, am înaintat o Dare de seamă de ceea ce am găsit în Școală, dare de seamă pe care-mi permit a o anexa, și veți vedea deci cu câtă greutate am putut face față de a trece de la un efectiv de 35 elevi la cel actual de 150, în care nu contează cei 15 aspiranți ai Școlii de Aplicație, cărora le-am rezervat doar o sală de clasă și mă străduiesc de a le putea destina o altă cameră cazinou-popotă, pentru a le putea veni în ajutor. În trecut, aveam posibilitatea de a-i caza în Școală, dându-le un confort restrâns de dormit câte 5 - 6 ofițeri într-un dormitor și masa îngrijită la o popotă economicoasă; aceasta era cu atât mai necesar cu cât nu au nici o alocație în plus în școală, trebuind să facă față la toate chiar și la materialul de studii pe care îl pun actualmente gratuit la dispoziție din solda lor. Cu toată această situație, Comandamentul Școlilor intenționează, conform ordinelor superioare, de a se deschide cursul și pentru Școala de Ofițeri de Echipaje, ori este o imposibilitate, care dacă nu se găsește o soluție ca aceștia să fie atașați pe lângă Școala de Specialități sau direct la nava-bază „Constanța”, atunci îndrăznesc să sugerez ideea ca, cel puțin anul acesta, să nu se mai deschidă și să fie amânat până la anul. Or, acea dare de seamă care, în fond, constituie un strigăt de alarmă și unele lucruri puteau fi remediate, nu a avut nici un efect. Domnule Ministru, sunteți mai la curent ca oricine altul de modul de funcționare al școlilor similare din marinele străine. Germania (în care Marină mi-am făcut studiile), actualmente, după informațiile dobândite de la crucișetorul-școală „Emden”, au redus și ei termenul de 3,5 ani la 2,5 ani, din care numai 9 luni teoretic. Franța are numai 2 ani, trecând de la teorie la practică și având numai 2 ore teoretice pe zi, restul aplicațiuni și practic. În schimb, noi ne menținem pe un piedestal pur teoretic, de la care nimeni nu vrea să se îndepărteze, iar eforturile mele de a aduce lumină par a fi încă zadarnice. Buba acestei concepții este înrădăcinată de când, acum 18 ani, Școala Navală s-a despărțit de București și a fost mutată la Constanța, perioadă care coincidea cu slabele cunoștințe teoretice pe care liceenii le dobândeau în timpul războiului și faptului că se primeau candidați chiar și cu 6 clase liceale, de unde necesitatea de a le desăvârși și completa cunoștințele teoretice în timpul Școlii (În anul 1920, prin Rezoluţie ministerială pusă pe Referatul nr. 1052 din 5 mai 1920 al Direcţiei Marinei, a fost înfiinţată Şcoala Pregătitoare de Ofiţeri de Marină, prin separarea Secţiei de Marină din Şcoala de Artilerie, Geniu şi Marină din Bucureşti. Astfel, în anul şcolar 1920-1921, Şcolile Marinei au funcţionat la Constanţa cu 23 de elevi în anul I şi 14 elevi în anul II şi 22 de ofiţeri elevi la Şcoala Specială. Arhivele Militare Naţionale Române, Fond 5488, dosar nr.crt. 4017, f. 313). Nu se ține socoteală că actualmente se primesc elevii cu bacalaureat, deci cu complete cunoștințe, totuși programele școlii sunt enorm de grele și că sunt 5 ani de teorie ce se predau elevilor (un an pregătitor, 2 ani Școala Navală și 2 ani Aplicație) - care, în trecut, se făcea în gradul de locotenent - și că, în loc de aplicație deci practică, actualmente în cei 2 ani se face iarăși teorie.
În adevăr, dacă trecem în revistă programul teoretic, acesta cuprinde un total de 720 - 815 ore, în care rubrica matematicelor reprezintă un total de 260 ore în anul II, 220 ore în anul III, 70 ore în anul I Aplicație. Chimia și fizica care, de fapt, trebuiau considerate terminate odată cu bacalaureatul, se fac din nou și oricât de mulți adepți se vor găsi, repet, sunt inutile, cel puțin așa cum se făceau până în prezent, fără un laborator, fără o experiență și numai pentru a avea conștiința împăcată că s-au prevăzut în program cunoștințele adaptate Marinei. Pentru orice eventualitate, dacă se vor menține aceste cursuri, am înlocuit ofițerul de marină profesor, printr-un profesor de specialitate civil și cu posibilitatea de a utiliza în mod practic și efectiv laboratorul respectiv al liceului. Cel puțin, în acest mod noțiunile ce se vor trata se vor imprima mai bine elevilor. Cursurile de specialitate, torpile, mine, mașini etc. se fac în clasă teoretic fără modele, secțiuni etc. și fără aplicații practice. Atunci, în loc de 80 de ore de căldări la anul I mecanici și 140 la mașini la anul II mecanici, pierdute într-o veșnică confuzie teoretică, nu e preferabil de a le reduce la un strict necesar de 40 ore de fiecare curs și restul aplicații direct la sursă, la nave etc. Avem pentru elevi 105 ore de balistică interioară și exterioară, 60 ore de material de artilerie și muniții, 90 ore de trageri fluviale cu aplicația, toate făcute în clasă, fără a se face realmente o tragere sau măcar de a se asista. De ce deci, nu se șterg aceste ore inutile de la elevi și a le trece la Aplicație, care să execute și trageri reale; cred că profitul va fi mult mai apreciabil. Limbile sunt prevăzute cu un total de 100 ore anual; care este realitatea găsită nu mai târziu decât anul trecut? S-au făcut efectiv numai 9 ore franceză și executate astfel: azi o ședință pentru ca peste 2 luni să se facă 3 ședințe la rând iar restul pe apucate. Limba rusă nici o ședință. Atunci, sunt eu anormal când am curajul de a legaliza ceea ce este de fapt și cer completa lor ștergere din program pentru un moment, până ce vom avea profesori consacrați, nu ofițeri cunoscători doar a limbilor și care, lipsiți de metodă, nu dau nici un randament practic? Aceeași situație există la toate cursurile. Pentru a ilustra și mai real situația de azi, care caută a menține același program teoretic de circa 800 ore, semnalez: 
1. Programul din Școală pentru miercuri, 9 noiembrie dimineața: Cinematica, Rezistența Materialelor, Electricitate, Arme sub Apă; după masă: Educație Fizică, Franceza, Regulamente iar joi, 10 noiembrie dimineața: Arme sub apă, Istoria Războaielor Navale, Hidrografie; după masă, Franceza, Pedagogia și Căldări.
2. Ordinul verbal de a nu respecta sărbătorile legale și de a le înlocui cu ore de curs.
3. Ordinul ca ieșirile în mare să se execute sâmbăta după amiază (zi rezervată la dispoziția companiilor administrative pentru diferite chestiuni de efecte etc. și îndeosebi zi de baie) și în toată ziua de duminică, anulând astfel programul de conferințe, inspecția comandantului, mersul la biserică etc., ieșiri în oraș prevăzute pentru duminici. Or, propunerile mele sunt: a. Să se stabilească ca cursurile tehnice să fie ținute numai în decursul celor 4 ore de dimineață, rezervându-se după amiaza numai părții practice: sporturi, educație fizică, exerciții de infanterie, ieșiri în mare, respectiv zboruri pentru aviație, lucru în atelier și aplicații practice asupra materiilor tehnice făcute de dimineață. b. Reducându-se numărul orelor teoretice la posibilitățile reale (zilele lucrătoare multiplicate cu cele 4 ore teoretice de dimineață), să se micșoreze numărul ședințelor de la acele materii care au prevăzute un număr prea exagerat, să se desființeze celelalte prelegeri ce se predau inutil. c. Să se revadă programele analitice și să se refacă, împărțindu-se programul teoretic în mod mai rațional în decursul celor 3 ani de școală (1 an Școala Pregătitoare de Ofițeri și 2 ani de Școală Navală), și 2 ani de Aplicație. d. Aplicația să nu mai fie considerată ca ani de școală, să revină la menirea ei de a aplica cunoștințele teoretice căpătate în decursul celor 3 ani, cu un program special întocmit, cu un număr minim necesar de ore teoretice, cu considerațiuni și noțiuni de tactică (nu atacuri de grupuri de 6 submarine) etc. O altă lacună pe care o prezintă actualmente Școala este modul cum a fost încadrată. În adevăr, fără a compara încadrarea Școlii cu celelalte școli pregătitoare de ofițeri și al căror efectiv de ofițeri variază între 40-50 de fiecare școală, actualmente, de la 1 noiembrie 1938, Școala are 15 ofițeri, față de trecut când avea numai 8 ofițeri. Dar dacă la insistențele mele s-a mărit acest efectiv, aceasta constituie numai o formă, pentru a se spune că s-a dat întrucât în trecut ofițerii mai puțini la număr erau selecționați și aveau o rutină, iar în prezent mi s-au luat cei mai vechi și toți cei ce cunoșteau mersul direcției de studii: directorul de studii ambarcat, 2 ofițeri din cadre trimiși în Franța și Germania și 2 mutați, dându-mi-se în schimb (cu excepția a 2 ofițeri - directorii de studii de la Școala Pregătitoare de Ofițeri și Școala Navală) ofițeri slabi, care nu au o prealabilă pregătire de profesorat și nici nu au mai profesat, mai toți din coada promoției și a face profesor din ordin este de a sconta un randament pe care eu nu-l pot întrevedea decât ca foarte slab. Am deschis problema încadrării școlii încă din luna iunie și din toate tabelele și propunerile mele prevăzându-se chiar câte 3 ofițeri pentru o funcție, nu mi s-a repartizat decât 2 ofițeri din cei propuși de școală. Recentele mele protestări semnalate prin Raportul Nr. 41 Confidențial personal din 13 octombrie 1938 către C.M.R. au avut ca rezultat un ordin observator că am anticipat asupra rezultatelor (sic!). Pentru a putea asigura totuși un randament mai apreciabil, am încercat să înlocuiesc slăbiciunea ofițerilor din cadre prin profesori din afară, întocmind și înaintând tabele de profesori ce urmau a preda cursurile în Școală. Ca rezultat, a fost un ordin cvasi observator și expres de a nu utiliza nici un profesor din ofițerii ambarcați. Recunosc că principiul este suveran, dar atunci trebuie să fiu în consecință încadrat cu un corp de ofițeri selecționați, cu care să pot face față nevoilor pedagogice și mai ales față de intenția ca primul efort să fie făcut asupra școlilor. Am cerut insistent a mi se da un director de studii ofițer superior, pentru a avea mai multă autoritate în raporturile cu profesorii civili externi, ingineri cu ofițeri din cadre etc., mi s-au dat 2 căpitani cu vechime de 2 ani și aproape din aceeași promoție ca toți ceilalți ofițeri din cadre, inspectori de studii și comandanți de companii. Ceva mai mult, unul dintre ei pe care abia l-am inițiat (prezentându-se la 10 octombrie, cel de al doilea la 1 noiembrie, odată cu deschiderea școlii) este vorba a fi înlocuit. Am tot cerut ca, odată cu mărirea efectivului de elevi și respectiv trupă, să mi se dea și un personal administrativ, de care școala duce lipsă, având doar un locotenent de administrație, care face și pe casierul și pe ofițerul cu îmbrăcămintea; de asemenea, fără nici un rezultat. Dacă personalul în subordine maiștri și subofițeri a fost mărit de la 9 la 13, aceasta a fost doar o formalitate, întrucât situația de fapt este că azi am numai 7 pe care contez la serviciu (restul trimiși la diferite școli, plecați în străinătate, inutilizabili din cauză de beție etc). Am raportat și această situație recent cu Nr. 277 Confidențial din 4 noiembrie 1938 către Comandamentul Școlilor, înaintat la C.M.R. cu Nr. 239 Confidențial. Cât privește trupa, am semnalat situația ei, lipsa chelnerilor se resimte enorm, având deja mari pierderi și spargeri la vesela elevilor.
Nu am găsit un curs tipărit pentru a putea fi folosit de elevi. Intențiunea de a realiza această necesitate o cred irealizabilă față de ofițerii cu care am fost încadrat. Un alt neajuns, care se repetă cu o regularitate matematică din an în an, este echiparea elevilor ce ies ofițeri la 1 iulie. Prima de echipare este insuficientă pentru a face față strictului necesar și atunci ofițerii (în marea lor majoritate fără alte resurse familiare) contractează de la început împrumuturi oneroase sau se lasă atrași în cursa unor firme locale de croitorie, care le bagă în trusou cele cerute și necerute de ofițer, mărindu-le contul la 40 - 50.000 lei.
Întrucât mărirea cuantumului primei de echipare nu se poate realiza, am insistat în soluționarea problemei propunând rezumativ următoarele:
1. Dacă armata de uscat are refugiu la Casa de confecțiuni, să se creeze o sucursală de marină la Constanța, la care ofițerii de marină să-și poată confecționa în condiții avantajoase și similare de plată și dintr-un material bun, cele necesare. 2. Ca (sic!) Comandamentul Marinei Regale, întrucât pe piață nu se găsesc, epoleți, săbii, bicoarne etc. să facă din timp comanda din fondurile sale, urmând ca acest echipament să fie achitat în rate lunare de către noii ofițeri. 3. Pentru a veni în ajutorul ofițerilor, am propus ca echipamentul dat în timpul școlii să le rămână proprietate, putând fi ușor modificat și utilizat ca ținută de bord; prin aceasta se va obține o dragoste mai mare de avutul proprietate și se vor îngriji efectele cu mai multă atenție. 4. Prima de echipare să fie pusă la dispoziția școlii din timp, nu cu întârzierile obișnuite până în prezent de a intra în posesia realmente a acestor fonduri în ultimele zile ale lunii iunie, ceea ce prezintă mari greutăți administrative. Nu am găsit un Regulament al serviciului interior al Școlii, care constituie baza de a se ști ce se cere elevilor, ca aceștia să știe ce au de făcut și a reglementa în mod precis atribuțiunile lor în Școală și pe cât posibil în afara școlii. Am întocmit un asemenea regulament interior, pentru a cărei aplicare provizorie (un an de funcționare) am cerut aprobarea, urmând ca după experimentarea în cursul acestui an școlar să se poată definitiva. Or, deși înaintat cu Nr. 261 Confidențial din 28 octombrie 1938 la Comandamentul Marinei Regale, nu am primit confirmarea, totuși actualmente acest regulament interior se aplică. Aceasta este, pe scurt, Domnule Ministru, situația de azi a Școlii Navale și vă rog a fi asigurat de profundul meu respect și devotament.”. Pentru că devenise enervant de insistent, comandorul Zlatian a fost promovat, fiind trimis să se afirme în continuare pe Dunăre, departe de Școala Navală, unde pusese prea mult suflet. Comparația cu vremurile noastre este, în multe privințe, de prisos.

Sursa foto: Fototeca Muzeului Național al Marinei Române, Arhivele Militare Naționale Române

Despre Marian Moșneagu  
Comandor (r) dr. Marian Moșneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanța. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) și ale Facultății de Litere, Istorie, Drept și Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universității „Ovidius” Constanța (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) și șef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016). 

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii