Comandantul Marinei Militare, victima unui teribil accident de mașină. Amiralul care a relansat Marina Română postbelică

 

 
Viața și cariera celui mai titrat amiral al României postbelice i-au fost curmate brusc, la numai 59 de ani, la câteva zile după ce a suferit un grav accident de maşină, pe 25 iunie 1973, la intrarea în municipiul Braşov. Anunțul făcut de Consiliul de conducere al Ministerului Apărăriii Naționale în paginile cotidianului “România liberă” avea să șocheze întreaga comunitate militară și civilă românească.


 

 
„În perioada mandatului său la comanda Marinei (aproape zece ani!) s-au pus bazele programelor navale în urma cărora au apărut construcţiile de nave noi din anii ce au urmat: vedete torpiloare, vânătoare de submarine, puitoare de mine, dragoare maritime, vedete blindate, vedete dragoare fluviale şi o gamă largă de navede servitute (auxiliare).

A fost un comandant al Marinei ce s-a impus prin competenţă, ştiinţă, probitate morală şi profesională şi, niciodată, prin duritate sau ridicarea tonului vocii. S-a impus prin modul de abordare a temelor de discuţie, prin soluţiile date spre rezolvarea problemelor, prin tact şi răbdare şi prin cărţile apărute sub semnătura lui – avea să sublinieze fostul său aghiotant, contraamiralul în retragere dr. Eugen Laurian.

          […] Perioada în care amiralul Grigore Marteş a condus destinele Marinei a coincis şi cu etapa în care staţiunile turistice din Mangalia Nord au luat fiinţă şi s-au dezvoltat. Pentru lucrările de construcţie a hotelurilor şi amenajarea spaţiilor verzi era nevoie de multă forţă de muncă. Şi unde găseai, în zonă, cele mai vânjoase, mai disciplinate şi mai puţin pretenţioase braţe de muncă, în afara Marinei Militare? În plus, nu cereau de mâncare, nu trebuiau plătite şi aveau şi cazarea şi transportul asigurate! Nu trebuia dat decât un ordin! Şi, zilnic, camioanele militare cu zeci de marinari, însoţiţi de un ofiţer sau maistru militar, ajungeau dis-de-dimineaţă pe şantierele hotelurilor, gata de muncă. Se întorceau seara vlăguiţi şi suficient de cuminţi pentru că a doua zi o luau de la capăt.”.

Proiectele de construcţie ale navelor au fost întocmite la Institutul de Cercetări și Proiectări Navale Galaţi şi duse la îndeplinire în şantierele navale româneşti de la Galaţi, Brăila, Drobeta-Turnu Severin, Mangalia şi Constanţa, care deveniseră puternice, având capacitatea de a construi nave cu un tonaj de peste 150.000 tdw.

          Reţin atenţia cititorilor că planul de refacere a Flotei Militare cuprindea construcţia de nave maritime (corvete, puitoare de mine, vedete pe aripi portante, nave logistice  şi un distrugător numit „Mărăşeşti”, astăzi nava-amiral a Forţelor Navale Române).

          Tot prin acest plan, Flota de Dunăre a fost dotată cu un număr apreciabil de vedete dragoare, vedete blindate, monitoare purtătoare de rachete şi artilerie cât şi parcul necesar de nave logistice.

          În perioada anilor 1964-1965 a fost achiziţionată o unitate de nave vedete purtătoare de rachete. Acest lucru a dat un impuls ofensiv Flotei Române, care a crescut în putere şi prin intrarea în dotare a trei nave moderne purtătoare de rachete cu viteză mare de deplasare, precum şi a unei unităţi mobile de rachete capabilă să acţioneze pe tot litoralul românesc. […]

          O altă direcţie prioritară, căreia viceamiralul ing. Grigore Marteş i-a acordat o deosebită importanţă, este dezvoltarea învăţământului superior de Marină, precum şi al celui mediu. Dezvoltarea Forţelor Navale Militare, a Marinei Comerciale şi a Flotei de Pescuit Oceanic impunea construcţia unui complex de învăţământ modern din toate punctele de vedere, pentru a pregăti peste 4000 de studenţi, liceeni şi maiştri necesari celor trei flote. În acest context au fost înființate Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”, Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” şi Şcoala de Maiştri Militari „Amiral Murgescu”.

Grigore Marteş a contribuit prin măsuri ferme şi o concepţie avansată la înfiinţarea Centrului de Cercetări al Marinei, precum şi a Centrului de Calcul. [...]


Festivităţile care aveau loc la sărbătoarea Zilei Marinei se desfăşurau în actualul avanport al portului turistic Mangalia, în condiţii necorespunzătoare pentru miile de spectatori veniţi din toată ţara, care stăteau căţăraţi pe pietrele digului de larg, ca să asiste la demonstraţiile făcute de marinari pe apă şi la activităţile artistice, urmate de artificiile care încheiau sărbătoarea.

          Viceamiralul ing. Grigore Marteş văzând această situaţie, a luat hotărârea de a construi un amfiteatru în aer liber tip Arenele Romane. A creat trepte betonate pe care publicul să poată asista mai confortabil la festivităţi.

          Acest amfiteatru se foloseşte şi astăzi la diferite activităţi culturale, desfăşurate pe timpul verii, creând chiar un punct de atracţie pentru turişti.

          Până în prezent, nici un edil al Primăriei Mangalia nu a dat curs propunerilor făcute ca acest amfiteatru să poarte numele viceamiralului ing. Grigore Marteş. Acest om minunat a făcut şi alte lucrări în oraş, precum şi un pod la coada lacului Mangalia, care a scurtat drumul spre localitățile 2 Mai şi Vama Veche.

          Susţin şi cu această ocazie, ca în amintirea şi memoria viceamiralului Marteş, amfiteatrul din acvatoriul portului şi strada pe care a locuit să-i poarte numele.”

Tot legat de evoluția portului Mangalia, fiul său, comandorul în rezervă Andrei Grigore Marteș își amintește:  „La vârsta de cinci ani, tata, într-o discuţie mai ascuţită cu mama, a hotărât că trebuie să fac sport. Nu numai pentru a mă dezvolta armonios, ci şi, pentru a-mi ocupa timpul liber. Nu de alta, dar „să nu mă apuc de ghiduşii şi să bat faleza ca alţii.”. Mama s-a lăsat convinsă când argumentul forte a fost rostit: înotul.

          Părinţii mei erau amândoi înotători foarte buni şi iubitori ai mării, petrecându-şi rarele momente libere vara, pe plajă mai puţin, în apa mării mai mult.

          În ascuns, tata vorbise cu un cetăţean, i-am uitat, din păcate, numele, care avea înfiptă o bârnă de lemn de circa 5 metri între pietrele digului de larg din Mangalia, către acvatoriul portului. La capătul de sus al bârnei, era un rai prin care trecea o parâmă. Un capăt al acesteia era ţinut de „antrenor”, iar la celălalt capăt eram legaţi, cu rândul, câţiva ţânci, printre care şi eu. Este de râs însă, rudimentele datului din mâini şi picioare în apă, ţinerea respiraţiei sub apă şi primele mici scufundări, le-am „prins” în acea vreme.

          În urma unei analize din care a rezultat că mulţi militari în termen, ambarcaţi la bordul navelor, nu ştiu să înoate, tata a hotărât că trebuie construit un bazin de înot unde aceştia să înveţe să-şi salveze viaţa în caz de sinistru.

Bazinul s-a construit în a doua jumătate a anilor ’60 la Centrul de Instrucţie al Marinei Militare din Mangalia şi de existenţa lui se leagă nu numai pregătirea marinărească a multor leaturi de „lupi de mare”, ci şi rezultatele cu frumoase performanţe ale unor copii din Mangalia.”.

Viceamiralul ing. Grigore Marteş a fost un comandant cu prestanţă şi demnitate, principial şi drept, exigent dar şi maleabil, pragmatic și vizionar, cu o gândire logică și intuitivă, calități definitorii ale unei personalități de excepție, care i-au adus respectul necondiționat al subordonaţilor cât şi admirația și prețuirea superiorilor săi.

„I-ar fi plăcut să-şi scrie, la pensie, memoriile şi să lase şi altora învăţăminte dintr-o viaţă tumultuoasă pe care a trăit-o demn şi echilibrat, savurându-i fiecare clipă. Nu a fost scris să fie aşa, dar a lăsat în urmă lucrări de referinţă şi destui discipoli” conchide cu regret fiul său în Prefața volumului „Destine sub marele pavoaz. Viceamiralul inginer Grigore Marteș. 100 de ani de la naștere”, redactat și lansat la inițiativa sa în anul 2014.

          În semn de apreciere a calităților sale morale și intelectuale remarcabile, precum și a prestigioasei activități profesionale și științifice desfășurate în slujba Marinei și a Armatei Române, o stradă din stațiunea Venus, Centrul 110 Comunicații și Informatică Mamaia și filiala Mangalia a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere poartă numele celui care a fost viceamiralul ing. Grigore Marteș.

          UN GÂND PIOS ȘI RECUNOȘTINȚĂ ETERNĂ!
 
Bibliografie:

 
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
         
Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.
 
Citește și:
Lumea marinarilor Marina Română acum 50 de ani. Epoca Marteș la apogeu (GALERIE FOTO)