Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:47 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se împlinște un an de la moartea lui ÎPS Pimen

ro

20 May, 2021 08:18 1504 Marime text
  • A fost hirotonit ieromonah în anul 1957. În perioada 10 octombrie 1976 – 1 ianuarie 1977 a urmat cursurile de limba germană la Universita­tea din Köln.
  • Bun slujitor şi gospodar, a fost numit iconom şi apoi stareţ al mănăstirii Putna (1957-1961).
Astăzi, 20 mai, se împlinește un an de când IPS Pimen a trecut în neființă.

Trupul neînsuflețit al Arhipăstorului Bucovinei a fost depus, conform dorinței sale, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, în mormântul pe care Înaltpreasfinția Sa și l-a pregătit dinainte.

Înaltpreasfințitul Părinte Pimen s-a născut în 25 august 1929, în localitatea Greabănu, jud. Buzău, la botez primind numele Vasile.  A fost de la frate de mănăstire și monah la profesor, pedagog, apoi stareț, paroh, muzeograf, dar și reprezentant al Patriarhiei Române la Ierusalim, exarh, Episcop vicar, apoi Arhiepiscop.

După cursurile medii urmate la Liceul din Râmnicu Sărat, între 1948 şi 1951 a studiat la Semi­narul monahal de la mănăstirea Neamţ, fiind în acea perioadă frate de mănăstire. În data de 10 martie 1951 a fost tuns în monahism, pri­mind numele Pimen, iar la 29 iunie acelaşi an a fost hirotonit ierodiacon.

În anul şco­lar 1951-1952, a fost numit profesor pen­tru ciclul al ll-lea în cadrul Şcolilor mănăs­tireşti de la Neamţ şi Secu, apoi, pedagog la Seminarul Teologic de la mănăstirea Neamţ (1952-1953); între 1953 şi 1957 a urmat Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, unde a obţinut licenţa cu lucra­rea: „Personalitatea Fericitului Augustin oglindită în confesiunile sale”.

A fost hirotonit ieromonah în anul 1957. În perioada 10 octombrie 1976 – 1 ianuarie 1977 a urmat cursurile de limba germană la Universita­tea din Köln. Bun slujitor şi gospodar, a fost numit iconom şi apoi stareţ al mănăstirii Putna (1957-1961).

Apoi, a împlinit diferite ascultări: preot duhovnic la mănăstirea Văratec (1961-1962), preot la mănăstirea Durău (1962-1964), muzeograf la mănăs­tirea Putna (1964-1974); între timp a fost hirotesit protosinghel (1966) şi arhiman­drit (1975); între 1974 şi 1978 a fost stareţ la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

De la 1 februarie 1978 a slujit la Reprezentanţa Patriarhiei Române din Ierusalim. Între anii 1979 şi 1982 a fost exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor.


Citește și: ÎPS Pimen va fi înmormântat astăzi. Arhiepscopul Tomisului face parte din soborul de arhierei. Vezi cine conduce slujba
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii