Istoria Dobrogei Dintre sute de catarge. Sezon de iulie la mare

Cu trenul la plajă la Mamaia

Imediat după război, autoritățile își îndreaptă privirea spre turismul estival ca sursă sigură și rapidă de venituri la buget. Linia ferată Constanţa – Mamaia trecea prin centrul oraşului, de-a lungul bulevardului Regina Maria, astăzi bulevardul Mamaia, până la Mamaia – băi. Cu o lungime de 8,1 km această cale ferată era foarte utilă, în special în timpul sezonului. Tocmai de aceea, organele CFR modifică traseul acestei linii pe lângă trotuarul din stânga bulevardului.
Trenul spre Mamaia va începe să circule din 12 iulie 1920, cu un orar de două ori pe zi, dus-întors. Pe plajă s-a făcut o serbare inaugurală.
Primăria a completat mobilierul cu mese, scaune, canapele şi o tendă mare pentru umbrirea unei părţi a plajei.
„Domnii de la primărie să facă şi puţină gospodărie pe lângă politică, scrie un reporter, R.P., la „Farul“.

Este sugerată amenajarea unei plaje în dreptul vilei Ghica din Constanţa, zonă ocupată doar de pescari:„Unde s-a mai pomenit ca într-un oraş situat pe marginea mării să nu ai unde să faci o baie de mare sau de nisip?“       
Şi oamenii încep să revină la viaţa de dinainte, să caute plăceri şi bucurii în spaţii de recreere.
Un reporter vigilent de la cotidianul „Marea Neagră” sub rubrica „Colindând Dobrogea” scria despre  Băile Mamaia: „Sezonul este în toi şi vizitatorii sunt destul de numeroşi, deşi cazinoul încă nu a prins suflet. Plaja de la Mamaia care prin situaţia ei excepţional de favorabilă atrage un număr destul de mare de vizitatori şi poate rivaliza cu cele mai frecventate din lume, nu este la înălţimea cerinţelor, deşi antreprenorii băilor şi bufetului îşi dau toată silinţa să mulţumească pe cât posibil pe toată lumea. Desigur, nu este vorba de a face vreo incriminare cuiva fiindcă bunele intenţiuni ale tuturor celor în măsură să privegheze la acestea nu pot fi puse la îndoială şi desigur dacă unele neajunsuri nu pot fi înlăturate, mijloacele materiale sunt acelea care lipsesc. Noi totuşi ne facem datoria să atragem atenţiunea edililor asupra câtorva împrejurări cu speranţa că se va face tot ceea ce va fi posibil pentru înlăturarea cel puţin pe viitor a situaţiunii de astăzi. Primul reproş se adresează organelor CFR din localitate care nu priveghează îndestul şi călătoria Constanţa-Mamaia şi retur, cel puţin în zilele de sărbătoare constituie un chin şi provoacă neplăceri care întunecă momentele agreabile pe care le petreci la plajă. Trenurile actuale sunt departe de a satisface necesităţile actuale şi ne miră faptul că în zilele de sărbătoare nu se dublează toate cursele, pornindu-se partea a doua a fiecărui tren după plecarea părţii întâia. Ar fi necesară întâmpinarea că la Constanţa lipsesc patru vagoane şi o locomotivă cu care să se puie în practică propunerea noastră. Facem apel în această privinţă la dl subinspector Ivanovici şi rugăm să avizeze pentru satisfacerea acestei legitime pretenţiuni a noastre.
La plajă cabinele sunt exprem de puţine şi ele sunt apanajul sportsmanilor tineri care sunt în măsură să sară din tren şi să alerge într-o neplăcută cursă de fugă-fond şi iuţeală pentru ca să ajungă să se adăpostească într-una din modestele încăperi ale instalaţiunii. Cabinele nu au chei şi nu sunt întreţinute în stare prea bună. Bufetul şi el este cu totul neîncăpător şi ar  fi de dorit  ca măcar terasa să fie mărită pentru că acolo vizitatorii să se poată adăposti când arşiţa soarelui ar deveni prea nesuferită.
Ar fi ceva de spus şi asupra poliţiei băilor. Înţelegerea că timpurile au înaintat prea mult pentru a cere suprimarea băilor comune nu înţelegem lipsa bunului simţ de a nu apare în baia comunală într-o ţinută care să lase de dorit, şi credem că organele poliţieneşti ar putea interveni pentru a pune la locul lor pe cei care nu se simt îndestul. Iată câteva lucruri asupra cărora atragem atenţiunea edilităţii şi a dl Gr.V. Ştefu, prefectul poliţiei locale.

Și o mostră de reclamă: „La Constanţa dacă vii,/ De plictis nu poţi muri,/ Căci Britania şi Carpaţi,/ Sunt două localuri fraţi./ Uiţi parol şi de scumpete,/ Petrecând şi bând cu fete,/ Uiţi şi de al vieţii chin,/ Bând şampanie şi vin./ Deci de vrei ca să petreci./ Nu uita te rog să treci,/ Ori în deal pe Dorobanţi,/ Nu te costă, zău mulţi franci./ Sau la Britania în vale,/ N’ai să regreţi de parale,/ Nu citi nici chiar afişu,/ Pentru că acolo-i … Mişu” (BRITANIA - Lascăr Catargiu No. 8, CARPAŢI - Str. Scarlat Vârnav No. 16 ) Ambele localuri sub conducerea simpaticului nostru concetăţean: MIŞU GEORGESCU.”
 
Povestea istoricul Vasile Canarache: ”Era în ajunul marelui război din 1916. Venisem în Dobrogea şi începusem să răscolesc urmele istoriei vechi, răspândite pretutindeni în ţinutul dintre Istru şi Pontul Euxin. Abia atunci - vai - atât de târziu, am putut cunoaşte ce imensă bogăţie, lăsată de lumea antică, ascunde caldarâmul de bolovani şi nisip al târgului Mangaliei, ridicat pe spinarea ruinelor străvechiului Callatis, care a supravieţuit atâtor civilizaţii: a pietrei cioplite, a epocii metalelor, a strălucirii elene, a puterii romane, a lumii bizantine, a bancherilor genovezi şi a semeţiei moscheelor cu minaretele îndreptate sus de tot, către înălţimile cerului albastru./.../Mă găseam la capătul dinăuntru al digului care duce şi astăzi la farul Mangaliei. Proptită în malul uşor abrupt al falezei, se afla cea mai veche şi cea mai monumentală construcţie a Mangaliei turceşti. Primăria, poliţia, percepţia, căpitănia portului, cafeneaua şi muzeul, toate erau la un loc, în aceeaşi clădire, o adevărată cetate nouă, zidită din blocuri de piatră veche, cu urme de sculptură şi de litere scrise, cu mucegai şi parfum din trecutul îndepărtat”.
 

Inaugurarea Sanatoriului „Clement Popescu“ – un eveniment monden

La 8 iulie 1920, la Techirghiol era inaugurat Sanatoriul „Clement Popescu“. Soţii Ruxandra şi Clement Popescu erau o familie cu stare. Apar printre ctitorii bisericii din localitate, Sf.Ilie, apoi, în diverse comitete de binefacere şi societăţi turistice. Construcţia stabilimentului începuse în 1912, dar, din cauza războiului şi a neputinţelor financiare, nu putuse fi terminat decât opt ani mai târziu. Evenimentul este dublat de inaugurarea linie de autobuz Constanţa – Techirghiol de către Societatea de transport „Constanţa“, proprietara autobuzului. În ziarul „Farul“ se relatează cu picanterii reportericeşti că la momentul festiv au participat familiile Gh. Georgescu, Caropol, Elman, Gr. Stavrache, Murelis, G. Athanasiu, Take Manicatide, Rignal, doamna Gheorghiu, Mircea Solacolu Traian, Sever Movilă şi alţii. „După ce am vizitat satul Techirghiol s-a luat masa la restaurantul «Bugeac», unde maestrul Moţăţescu, cu dibla, i-a distrat“.
Inaugurarea Sanatoriului „Clement Popescu“ se face în prezenţa ministrului Muncii, Gr. Trancu-Uaşi. Acesta sosise cu un tren special de la Bucureşti. Pe 7 iulie 1920, cu alai mare, este condus mai întâi pentru a lua dejunul la braseria „Bristol“ din Constanţa, unde se întreţine cordial cu Malcoci, administratorul Societăţii Marilor Stabilimente, şi cu Vartaroff, directorul hotelului „Palas“. Din grupul care însoţea ministrul, ziaristul de la „Farul“ nu a obosit în a aduna informaţii mondene. Deconspiră pe preşedintele Sfatului Negustoresc din Bucureşti, Spiru Gheorghiu, pe Bonifaciu Roman, director general al asistenţei din Ministerul Muncii, fiul cel mare al lui I.N. Roman, şi pe mai mulţi ziarişti renumiţi: Nedelea - „Adevărul“, G. Gagul - „Chicago Daily News“, Horia - „Chemarea“, Vasiliu Larga - „Izbânda“, Margareta Manoliu - „România Nouă“, Săndulescu - „Viitorul“, Dinu Dumbravă - „Farul“, „Dacia“ şi „Renaşterea română“.
De la sanatoriu, grupul se reîntoarce la Constanţa şi banchetul se termină cu o plimbare cu vaporul pe mare. Imediat, în ziarele locale s-a criticat faptul că banchetul a fost prea costisitor pentru primărie, iar ministrul Trancu-Iaşi trebuia plimbat prin cartierele mărginaşe ale Constanţei, greu lovite de război.
Anul următor, regina Maria vizitează Techirghiolul. „La 11 din zi, maşina care conducea pe Augusta Suverană şi-a făcut apariţia pe poarta sanatoriului C.T.C. de la Carmen Sylva – Techirghiol. Doamna Balş, preşedinta Societăţii pentru profilaxia tuberculozei, societate pusă sub înaltul patronaj al M.S., a întâmpinat-o. Un cor improvizat de micile vlăstare aflate în cura sanatoriului, la apariţia Suveranei a intonat imnul regal, iar orfanul Costinel Mesbach a oferit Suveranei un buchet de flori. După aceasta, M.S. a vizitat sanatoriul, după care a trecut la salonul bolnavilor, împărţind acestora bomboane, ciocolată, jucării etc. Aici Gheorghe Mocanu, orfan, a oferit Suveranei o ramă lucrată din scoici de mare.
Cu această ocazie, M.S. a exprimat înalta Sa satisfacţie faţă de personalul sanatoriului care îndeplineşte în modul cel mai conştiincios datoria.De aici, în automobilele Suveranei, însoţită de întreaga suită, s-a înapoiat la Constanţa“.
 

Revista băilor, o publicație de sezon

 La 1 iulie 1929 apărea la Constanța Revista băilor, organ bisăptămânal al staţiunilor balneo-climaterice maritime care și-a continuat aparițiile până la 15 august 1932. Se distribuia gratuit, oferind informare turistică pe timpul verii; date despre turneele artistice, spectacole, concerte.
Articolul program preciza:„Pentru a deştepta atenţiunea marelui public asupra calităţilor excepţionale ale staţiunilor noastre - şi nu comitem nici o exagerare când afirmăm că pot rivaliza prin însuşirile lor terapeutice cu cele mai de seamă staţiuni mondiale - şi pentru a evidenţia că din punct de vedere al confortului ele se prezintă astăzi în chip cu totul satisfăcător, ne-am propus să scoatem revista de faţă”.

 


La Mangalia scrumbiile se prind cu mâna

Într-o publicaţie centrală apărea un reportaj pitoresc despre Mangalia: „Putem ajunge la Mangalia  pe două drumuri. De la Medgidia luând trenul şi coborând la staţia Casimcea, de unde cu maşina străbatem repede cei 50 km, până la plaje, sau din Constanţa cu automobilul până la Mangalia. Avem de făcut de-aci 44 km pe un drum ce merge paralel cu coasta mării şi trece pe rând prin aristocraticul Techirghiol, plin de soare, de copii şi de viaţă, vechiul Tuzla, sat de pescari ce ne aminteşte de soarta Împăratului Traian. Oraşul apare ca o îngrămădire de case moarte, albe, ce strălucesc în soare de nu te poţi uita la ele, străzile pustii, cu negustori ce moţăie pe scaun, în faţa prăvăliilor şi turci care la colţuri pe lângă garduri îţi oferă acadele. În port viaţa e activă. Corăbii cu pânze vin de la Constanţa, Brăila şi Sulina, aducând lemne de foc şi cherestea, cărbuni, petrol etc. Acestea acostează în interiorul unghiului format de digul nou în rada adâncă de 9 metri, cu un far puternic. Bărci cu motor cu pânze şi cu lopeţi stau la dispoziţia vizitatorilor. Amatorii excursionişti pe digul genovez prind cu undiţa scrumbiile pe care înotătorii buni le prind cu mâna. În timpul zilei plaja este plină de mii de vizitatori. Aceia care altădată se opreau la Techirghiol sau la Tuzla, preferă să facă un drum mai lung şi să vină aici. Cu puţin mai spre nord de ruinele cetăţii Callatis înfloreşte astăzi Mangalia nouă. Aici au răsărit de curând o serie de vile frumoase, îngrijite şi aliniate de-a lungul ţărmului aşa cum numai în staţiunile maritime cele mai moderne poţi întâlni. Colţul acesta cu timpul va forma desigur mândria Mangaliei.
 

Baritonul Grigore Teodorescu, Concert de adio

„O veste tristă, o veste grea, o veste dureroasă: baritonul Grigore Teodorescu a murit !...[…]A murit puternicul, veselul, inepuizabilul Teodorescu !...[…]A murit într-o ţară străină, acest răsfăţat al Bucureştiului, cu care se mândrea Constanţa– a murit în exil , unde se îndură cu greu această cea din urmă virtute a nevolnicilor. Printre străini […] Ideea aceasta, mai grea însăşi decât giulgiul morţii, toarnă, în suflet, picături de înveninată amărăciune, peste o rană veche, peste o durere publică: durerea artiştilor noştri siliţi să se expatrieze. Peste fruntea senină, peste inima largă şi trupul de atlet al lui Grigore Teodorescu, această durere s-a lăsat ca un nour de slăbiciune, ca o rană pe care o înrăutăţeşte atmosfera neprielnică, ca un vierme care  atacă fructul. Nu ne putem smulge din minte impresiunea ce acest nour o resfirase din chipul şi vocea artistului, la ultimul său concert, dat aci, în sala Cazinoului Comunal, înainte de plecare– concertul de adio, cum singur şi-l intitulase. Sala de spectacol era mai rece şi mai neprimitoare ca întotdeauna. […]…artistul, îmbrăcat în negru, cânta Pagliacci. […]Notele se înfigeau săgetătoare în suflete. Pagliacci tot, în seara aceea, devenise un strigăt de disperare- o tragedie, cuprinsă într-o gamă muzicală. […] Când a terminat, două lacrimi mari, ca două picături de ceară, pe marginea luminei ochilor săi, stăteau să consfinţească înecarea în amărăciune a artei artistului, stăteau să sleiască emoţia concertului de adio – emoţia concertului durerii!...Aşa s-a despărţit Teodorescu de arta sa, din ţara sa primitoare. În ziua de 10 august, cu vaporul “Asia”, s-a despărţit şi de pământul, pe care trebuia, nu putea să-l mai revadă. […]O ultimă mărturisire: înainte de a se ridica puntea, expatriatul s-a aplecat, a ridicat de pe pământul ce trebuia să-l părăsească o piatră, a strâns-o la piept, a sărutat-o şi plângând a spus prietenilor: Atâta am din ţara mea. De-o fi să mor printre străini, să mă îngroape cu dânsa. Necunoscând secretul acestui talisman, găsit printre bagaje, îi vor fi împlinit Americanii ultima dorinţă? De nu, îngrijească guvernanţii ţării sale, să i-o pună la căpătâi. Ar fi o unică– o distinsă recunoştinţă! N. Sever Cărpinişan  
Constănțeanul  Grigore Teodorescu fusese remarcat de critici  la spectacolul inaugural cu premiera operei „Lohengrin” de Richard Wagner, montat de regizorul Adalbert Markowski, iar la pupitrul dirijoral aflându-se marele muzician George Enescu. Soliști au fost Romulus Vrăbiescu (Lohengrin), Gheorghe Folescu (Regele) și Grigore Teodorescu (Telramund).
 

Dansurile în costum de baie cu desăvârşire oprite

Primăria Municipiului Constanţa elabora, la 8 iulie 1931, Ordonanţa nr. 12557: „Noi, Primarul Municipiului Constanţa, în virtutea drepturilor ce ne acordă legea, ordonăm: Cu începere de astăzi, 8 iulie 1931, şi până la noi dispoziţiuni pe plaja băilor Mamaia cuprinsă între semnele special puse, se vor păstra următoarele reguli: Este cu desăvârşire interzis să se facă baie fără costum de baie; Este obligatoriu ca femeile şi bărbaţii să se dezbrace în cabinele anume rezervate pentru aceasta; Nu este îngăduit nimănui a face baie fără bilet, iar intrarea la pavilioanele de băi pentru dezbrăcat se va face numai prin coridoarele din faţă;  Banii şi obiectele de valoare se vor lăsa în păstrare la cassă sub luare de chitanţă, în caz contrar Direcţia nu va răspunde pentru pierdere sau furt; O cabină nu poate fi ocupată mai mult de o oră;  Ungerea cu nămol este absolut interzisă atât în cabine cât şi pe plaje; Băile comune sunt admise exclusiv pe plaja centrală între cele două garduri, care limitează zonele separate pentru bărbaţi şi femei; Dansurile în costum de baie sunt cu desăvârşire oprite; Accesul cu câini, chiar ţinuţi în lanţ pe plaje, în cabine sau în apă, este oprit. Serviciul de ecarisaj al Primăriei va ridica toţi câinii aflaţi pe plaje; Hârtiile şi gunoaiele vor fi aruncate în coşurile ce sunt puse pe plaje.                                                                        
Oricine va contraveni prezentei ordonanţe vor fi daţi judecăţei conform legii şi regulamentelor sanitare în vigoare, art. 385, c. p., confiscându-se tot cu ceea ce a călcat prezenta ordonanţă.
 
Despre Aurelia Lăpușan

Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei Dintre sute de catarge. Iulie în calendarul vremurilor