Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:01 13 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Istoria Dobrogei - Bibliografie Ptolemeu (sec. II) - „Îndreptar geografic”

ro

05 Jan, 2024 17:00 2385 Marime text

Grecul Ptolemeu s-a născut laPtolemais (Egipt)și a trăit în sec. II în marele centru cultural elenistic Alexandria (Egipt).El a făcut cercetări astronomice,concepţia să geocentrică, expusă într-un manual din care s-au păstrat doar versiunea arabă şi două comentarii, impunându-se în antichitate, dominând Evul Mediu până la astronomul german Johannes Kepler (1571-1630), iar în anumite aspectechiar până la sfârşitul sec. al XVIII-lea. Ptolemeu a fost pionierul geografiei matematice printr-un „Îndreptar geografic”, în care a calculat longitudinea şi latitudinea a 8.000 de localităţi. Principala sursă a Îndreptarului, în special pentru zonele nordice, a fost Marinos din Tyr (Liban), un geograf din sec. II, care a stabilit primul longitudinea şi latitudinea așezărilor. Această lucrare a reprezentat un mare progres pentru geografia epociişi a contribuit la consolidareaautorităţiiştiinţifice a autorului, chiar dacă unele dintre scrierile sale sunt astăzi pierdute. (ed. G. Ștefan)
 


În capitolul 10 din Cartea III a „Îndreptarului” este descrisă provincia romană Moesia Inferior.
„Aşezarea Moesiei Inferioare (Harta a IX a a Europei)



1. Moesia Inferioară se marginește la apus cu acea parte a râului Ciabrus despre care am vorbit; la miazăzi, cu partea Traciei de peste muntele Haemus de la [râul – notă G. Ștefan] Ciabrus până la Pont,care are diviziunile 55 grade [longitudine] – 44 grade 40 minute [latitudine]; la miazănoapte cu acea parte a fluviului Dunărea ce merge de la pomenitul râu Ciabrus până la Axiopolis şi cu Dunărea, care de aici încolo poartă numele de Istru, până la vărsarea ei în Pont, cotitura fluviului având – precum s-a spus –la orașul Dinogeția 53 grade – 46 grade 40 minute



2. Ordinea gurilor de aci încolo este aceasta:
Prima despărțire a gurilor de la cetatea Noviodunum are 54 grade 50 minute –46 grade 30 minute, iar de acolo partea cea mai de miazăzi, care cuprinde insula numită Peuce și are poziția 55 grade 20 minute –46 grade 30 minute se varsă în Pont prin guranumită Sacră sau Peucecu poziția 56 grade – 46 grade 15 minute.
Partea cea mai de miazănoapte se desparte și ea în două având poziția 55 grade – 46 grade 45 minute.
Partea de mai la miazănoapte a acestei despărțituri se desparte și ea în două la poziția 55 grade 30 minute – 47 grade.
Apoi partea de miazăzi a acestei diviziuni îşi întrerupe cursul cu puţin înainte de vărsarea în Pont. Partea mai de la miazănoapte, care formează o baltă numită Thiagola[Nordică/Delta Dunării la Vâlcov – n. G. Ș,]a cărei așezare este 55 grade 40 minute – 47 grade 15 minute, se varsă în Pont prin gura numită tot Thiagola sau Psilon[Subțire/canal al brațului Chilia – n. G. Ș.],a cărei așezare este56 grade 15 minute – 47 grade.
Partea mai de miazăzi a celei de a doua diviziuni se desparte și ea în două la poziția 55 grade 20 minute – 46 grade 45 minute.
Partea mai de miazănoapte a acestei despărțituri se varsă în Pont prin gura numită Boreică[Nordică/canal al brațului Chilia – n. G. Ș.], a cărei așezare are 56 grade 20 minute –46 grade 50 minute, iar partea mai de miazăzi se desparte și ea în două la poziția 55 grade 40 minute – 46 grade 30 minute.
Partea cea mai de miazăzi din această despărțitură se varsă în Pont prin gura numită Naracion, a cărei așezare este 56 grade 10 minute –46 grade 20 minute.
Partea mai de miazănoapte se desparte şi ea în două, la poziția 56 grade –46 grade 40 minute.
Partea mai de miazănoapte a acestei despărţituri se varsă prin gura Pseudostomo[Cea falsă/canalul de sud al brațului Chilia– n. G. Ș.], a cărei așezare este56 grade 15 minute – 46 grade 40 minute
Partea mai dinspre miazăzi se varsă prin gura numită Calon[Cea frumoasă//brațul Sulina - n. G. Ș.], a cărei așezare este 56 grade 15 minute - 46 grade 30 minute.
 


3. Coasta de miazănoapte a Moesiei se mărgineşte cu ţărmul Pontului ce vine după acele guri, până la punctul terminal pomenit de lângă Tracia, având 55 grade –44 grade 40 minute.
Așezarea acestei coaste se prezintă astfel. După gura Sacră a fluviului Istru, promontoriul Pteron56 grade 20 minute – 46 grade, cetatea Istros 55 grade 40 minute – 46 grade, Tomi 55 grade – 45 grade 50 minute, Callatis 54 grade 40 minute – 45 grade 30 minute, Dionysopolis 54 grade 20 minute –45 grade 15 minute, (...).
Ţinuturile din partea de apus a Moesiei Inferioare sunt locuite de tribali, iar cele răsăritene mai jos de gura Peuce de troglodiţi; iar gurile, de peucini. Ţinuturile de pe lângă Pont le ocupa crobisii. Mai sus de aceştia se află oinensiişiobulensii. Ţinuturileaşezate însă la mij]oc sunt locuite de dimensişipiarensi.
 
5. Iată orașele de lângă fluviul Dunărea: (...), Durostorum, Legiunea XI Claudia53 grade 15  minute, Transmarisca 53 grade 30 minute –45 grade 30 minute, Sucidava 54 grade –45 grade 40 minute, Axiopolis 54 grade 20 minute – 45 grade 45 minute, Carsum 54 grade 10 minute – 45 grade 50 minute, Troesmis, Legiunea V Macedonica 54 grade – 46 grade 20 minute, Dinogeția 53 grade 10 minute – 46 grade 40 minute, Noviodunum 54 grade 40 minute –46 grade 30 minute, Sitioenta  55 grade – 46 grade 30 minute.
 


9. Insulele situate în vecinătatea Moesiei Inferioare în acea parte a Pontului pe care am pomenit-o sunt insula numită Boristene, 57 grade 15 minute - 47 grade 40 minute,şi insula lui Ahile sau Leuce (Insula Şerpilor), 57 grade 30 minute – 47 grade 40 minute.”
 
Bibliografie
Claudii PtolemaeiGeographia e codicibusrecognovit, prolegomenis, annotatione, indicibus, tabulis, instruxitCarolusMullerus, vol. I, FirminDidot, Paris, 1883.
GHEORGHE ȘTEFAN (redactor responsabil) /INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE AL ACADEMIEI RPR, Izvoare privind istoria României, vol. I, Ed. Academiei R. P.R., București, 1964. (XCI.Ptolemeu)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța
 

Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţulConstanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în RelaţiiInternaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armănă“.
 

Citește și:
IstoriaDobrogei - Bibliografie Lucius Ampelius (sec. II) - „Memorator”
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari