Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:33 14 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dunărea și Delta în 1911 (II) – Impresiile de călătorie ale unui jurnalist britanic

ro

13 Jun, 2020 00:00 2454 Marime text

La începutul secolului al XX-lea, în Marea Britanie devin tot mai căutate informațiile legate de pitorescul și exoticul Est al Europei. România și mai ales Dobrogea cu al său parfum oriental atrag din ce în ce mai des atenția britanicilor dornici să citească impresii de călătorii.
 
Dobrogea nu era tocmai o noutate pentru englezii ce activau în comerț, în armată sau în navigație. Încă de la jumătatea veacului al XIX-lea, mulții fii ai Albionului, dornici de afaceri profitabile, începuseră să vină, mai întâi în Țările Române și în Dobrogea, iar apoi în statul modern România.
 
După Războiul Crimeii, încheiat în 1856, britanicii de la compania DBSR – Danube Black Sea Railway -  obțin în Dobrogea (de la Imperiul Otoman) concesiunea portului Kiustenge (Constanța) și pe cea a căii ferate Kiustenge – Bogazchioi (Cernavoda). Tot la finalul acelui război ruso-turc se înființează multi-naționalul CED-ul (Comisia Europeană a Dunării) iar Sulina  devine porto-franco și un veritabil El Dorado pentru oamenii de afaceri ai continentului.
 
În 1878, Dobrogea iese de sub stăpânire otomană și intră pe drumul dezvoltării economice și a modernizării, din postura de provincie a României.
Destui britanici, întreprinzători, militari sau navigatori, știau așadar destule despre Dobrogea și despre Delta Dunării. Erau însă doar cei care luaseră contact, direct sau indirect cu acest tărâm. Pentru cei mai mulți supuși ai Regatului Unit care nu avuseseră posibilitatea de a veni aici, Dobrogea era un meleag misterios, foarte puțin cunoscut, exotic și cu parfum oriental.
 
Cei de acasă, din Albion, se mulțumeau să afle despre statele din jurul Mării Negre din paginile gazetelor naționale, care publicau ample reportaje și impresii de călătorie. Acest gen de articole au devenit foarte populare încă din timpul domniei Reginei Victoria (1837-1901). Moda jurnalelor de călătorii a continuat în timpul lui Eduard al VII-lea (1901 – 1910) și apoi, a lui George al V-lea (1910 – 1936).
 
Interesul britanicilor pentru Dobrogea a continuat la finele veacului al XIX-lea și apoi în sec. XX, chiar și după ce DBSR-ul a părăsit provincia, cedând statului român, pe bani grei, concesiunile deținute până atunci (Calea ferată Constanța – Cernavoda și portul Constanța). Fiii Albionului, cei care nu avuseseră șansa să plece vreodată din insulă, se mulțumeau să citească informațiile inedite despre Marea Neagră, despre Dobrogea sau despre Dunăre, măreț fluviu ce traversa Europa.
 
În anul 1911, la Londra apare cartea „The Danube”, semnată de Walter Copeland Jerrold, scriitor, biograf și editor al ziarului britanic „The Observer”. Acesta a scris despre marele fluviu și despre țările pe care el le parcurge, de la izvoarele sale din Pădurea Neagră și până la vărsarea sa în Marea Neagră. Jerrold a alocat ultimul capitol Dunării de Jos și Dobrogei, parte din care redăm câteva citate interesante.
 
Venind cu vasul din amonte, autorul ajunge la Silistra, oraș bulgăresc de pe Dunăre. El scrie că această „citadelă” Silistra s-a numit în vremuri romane Durostorum și că a fost sediu de legiune și o importantă fortificație a provinciei Moesia Inferior. Jerrold menționează și faptul că în epoca modernă, în sec.XIX, Silistra a fost adesea cucerită sau distrusă în timpul războaielor ruso-turce.
 
„De la Silistra, Dunărea părăsește teritoriul Bulgariei și România se regăsește acum pe ambele maluri ale fluviului. Pământul din dreapta este Dobrogea, care se întinde de la Dunăre și până la Marea Neagră, și care a fost obținut de România prin Tratatul de la Berlin (iunie – iulie 1878). Fluviul parcurge un peisaj mirific și divers, cu ostroave acoperite de vegetație.... Seamănă cu o mare presărata de mici insule... cu faună foarte bogată, în special păsări, lebede, rațe sălbatice, stârci și alte vietăți ale apelor... o sălbăticie fermecătoare”.
 
Jerrold este plăcut impresionat de Podul de peste Dunăre  (deja inaugurat de 16 ani) și menționează că acesta conectează capitala București de orașul Constanța, pe care el îl numește „Kusdtendji”. El scrie: „Acesta este port la Marea Neagră, acolo unde a fost Tomi, locul în care poetul Ovid și-a petrecut mulți ani de exil... Înainte să vezi Podul de peste Dunăre  se observă adesea ruine și dovezi ale ocupației romane... Valul lui Traian, pavăză dublă de pământ, ce leagă Rasova de Kiustendji... Fluviul cel larg udă mult pământ, trece pe lângă mai multe așezări și ajunge la micul oraș Hârșova, aflat pe o înălțime”.
 
Drumul îl poartă în amonte la Brăila și la Galați apoi ajunge într-un loc (n.a. la Isaccea), unde vede ruinele unui pod: „tradiția spune că a fost construit cu 500 de ani înainte de era creștină de către împăratul Darius cel Mare... Între Prut și Marea Neagră e Bessarabia, ce a fost luată de la Romănia și dată Rusiei prin Tratatul de la Berlin, România primind atunci, în compensație, Dobrogea... La Tulcea, la inrtrarea într-o largă Deltă, Dunărea se împarte în trei brațe, St George, Sulina și Kilia la Nord”.
 
Ca orice englez patriot, Jerrold laudă mai ales realizările CED-ului, Comisie Europeană condusă mult timp (până în 1907) de către inginerul Charles Hartley. Jurnalistul menționează astfel sistematizarea și mărirea canalului navigabil Sulina și lucrările de modernizare din orașul-port.
 
Jerrold își încheie călătoria (și cartea) în Marea Neagră, scriind despre misterioasa Insulă a Șerpilor: „Fido- Nisi, Insula Șerpilor este asociată cu legenda lui Achile... aici a fost un templu al eroului... I se spunea Leuce, Insula Albă, Strălucitoare. Mama sa, nimfa Thetis i-a dat-o eroului ca el să își poată trăi aici nemurirea, alături de prietenul Patrocle... Sunt foarte multe păsări de apă... Pescarii povestesc că Achile le apare adesea marinarilor în somn, că îi avertizează despre viitoare furtuni și le arată locuri sigure unde pot să își acosteze corăbiile. Acum, numele modern este Insula Șerpilor... se spune că e acoperită de aceste lighioane... Rușii povestesc că patru marinari de ai lor au naufragiat aici, în urmă cu ani buni. Au murit toți, devorați de șerpii de pe insulă”...
 
(Va urma)
 
 
Bibliografie
 
Walter Jerrold – The Danube, pdf downloaded from University of California, Santa Barbara, USA;, first edition published in London, 1911
Anuarul Statistic al României, Imprimeria Statului, 1912
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene.
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.

 
 
 
Comentarii








Cele mai recente postari