#DobrogeaAcademică România și modelul sovietic
30 Mar, 2022 00:00
30 Mar, 2022 00:00
30 Mar, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
2179
Marime text
- Istoricul Gheorghe Onișoru, primul președinte al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (2000–2006), a lansat ieri volumul „Stalin și poporul rus... Democrație și dictatură în România contemporană“
Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române în parteneriat cu Biblioteca Academiei Române a organizat, pe 29 martie 2022, lansarea volumului „Stalin și poporul rus... Democrație și dictatură în România contemporană“, rezultat al cercetărilor istoricului Gheorghe Onișoru.
Profesor al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și cercetător la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, Gheorghe Onișoru este specialist în istorie românească contemporană și în relații internaționale, autor a numeroase studii despre represiune în România comunistă, mișcarea de rezistență, istoria partidelor politice românești, organizarea regimurilor politice totalitare.
Evenimentul a fost prezentat de acad. Victor Spinei, vicepreședinte al Academiei Române și președinte al Secției de științe istorice și arheologie, și de acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române și președinte al Secției de arte, arhitectură și audiovizual.
Au luat cuvântul prof. ing. Nicolae Noica, directorul general al Bibliotecii Academiei Române, prof. univ. Gheorghe Onișoru, autorul volumului, dr. Vasile Buga, coordonator al Centrului de Studii Ruse şi Sovietice „Acad. Florin Constantiniu“ din cadrul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, și cercetătorii dr. Florian Banu, dr. Constantin Buchet, dr. Dan Cătănuș, dr. Florin-Răzvan Mihai.
Studiul „Stalin și poporul rus... Democrație și dictatură în România contemporană“, recent apărut în două volume la Editura Corint, analizează procesul de trecere a societății românești de la un sistem democratic pluripartid, care a consolidat România după Marea Unire, la guvernările autoritare de la finalul perioadei interbelice și la instalarea regimului comunist, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.
Examinând contextul istoric european și descriind acțiunile forțelor politice interne și relațiile dintre acestea, prof. Gheorghe Onișoru arată că instaurarea regimului comunist în România a urmat un model sovietic, individualizat de particularitățile istoriei românești de la începutul secolului XX și de efectele frământărilor politice postbelice. Dinamica politică și schimbările profunde ale societății românești trebuie analizate din perspective multiple, oferite de cercetarea surselor de arhivă, de literatura memorialistică și de articolele din presa vremii.
#DobrogeaAcademică
#DobrogeaAcademică, proiect ce conectează comunitatea dobrogeană la nucleul intelectualităţii româneşti
Proiectul #DobrogeaAcademică, asumat de cotidianul ZIUA de Constanţa, are ca obiectiv conectarea comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti - Academia Română.
Gândit ca un demers editorial bivalent, la care contribuie cele mai importante instituţii de educaţie şi cultură constănţene, prin #DobrogeaAcademică se doreşte, pe de o parte, readucerea în atenţia comunităţii a relaţiei Dobrogei cu Academia Română, din toate timpurile - începând cu Constantin I. Brătescu, iar pe de altă parte - un deziderat mai vechi -, porneşte de la convingerea că vor exista academicieni care vor accepta invitaţia de a conferenţia despre cel mai vechi pământ românesc atestat documentar.
Prin intermediul acestui proiect, ZIUA de Constanţa îşi propune ca dobrogenii să cunoască activitatea acestui nucleu al intelectualităţii româneşti, prin promovarea preocupărilor actuale ale Academiei Române.
Sursa foto: acad.ro
Citește și:#DobrogeaAcademică Basarab Nicolescu – omul cosmodern
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii