Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:58 25 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Discursul lui Mihai Grecu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, la vernisajul expoziției Dobrogea 145

ro

29 Nov, 2023 16:35 12563 Marime text

 
ZIUA de Constanța, Info Sud-Est și Heritage Constanta au lansat în data de 23 noiembrie expoziția „Dobrogea 145” și la Constanța, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, pentru a marca 145 de ani de la instalarea primei administrații românești în Dobrogea. 
 
Reamintim că expoziția a fost expusă prima dată la Palatul Parlamentului, în București, și a putut fi vizitată în perioada 14 – 22 noiembrie 2023.
 
În cadrul vernisajului „Dobrogea 145 – Palatul Reginei Maria din Mamaia și cetățile antice din Dobrogea” a luat cuvântul și Mihai Grecu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța:
 

„Mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Aș schimba un pic registrul acestei recepții și aș vorbi despre relația unui tânăr cu cultura. Și aș încerca, îndrăznesc să încerc să acord și o definiție, dar nu numai atât,
dar aș începe prin a spune și ce nu este cultura de fapt și cum este privită de tinerii secolului nostru.
 
Mi s-a părut elocvent să vorbesc despre filozoful german Immanuel Kant, care în secolul al 18-lea întocmea o listă cu ceea ce el a numit concepte uzurpate, din care făceau parte următoarele: destinul, tragicul, frumosul, fericirea. Eu aș îndrăzni să adaug pe această listă selectă, din păcate, și cultura.
 
Aș vrea să fac și o analogie cu tragicul care este astăzi destul de prost înțeles. În sensul în care, de obicei, întrebuințăm mult prea ușor acest termen unei situații pe care altminteri am vrea s-o denumim ca fiind dramatică.
 
Tragicul implică, în teoria literară greacă antică, noțiunea de destin. A unui destin ineluctabil, a unui destin asupra căruia omul nu are nicio înrâurire de fapt, ceva pe care nici zeii nu pot să controleze. E ceva care, o forță transcendentă în orice caz, pe care noi nu o putem pricepe. Acesta este de fapt tragismul autentic ori ceva similar, spun eu. Ceva similar se întâmplă și cu noțiunea de cultură, în sensul în care a apărut o nouă specie „literară“, cu multe ghilimele în dreptul termenului „literară“, numindu-se dezvoltare personală.
 
Sunt sigur că este destul de cunoscut acest nou gen al literaturii, să-l numim, care este asimilat în mod cât se poate de greșit cu cultura. De fapt dezvoltarea personală îi învață pe tineri să gândească pozitiv, din nou și acestui termen ar trebui să-i întrebuințăm ghilimele, pentru că a gândi pozitiv înseamnă a non gândi, înseamnă o non gândire de fapt. Înseamnă să gândești firesc în funcție de condițiile care sunt așternute în fața ta, cât și despre cum să faci, cum să obții bani, cum să obții faimă și toate cele ce decurg în mod firesc de aici, ori eu cred că cultura nu se rezumă la asta, așa că aș trece la o încercare de a defini această noțiune și aș spune că din punct de vedere sociologic cultura este elementul definitoriu care individualizează o societate umană, dar totuși și cu această definiție nu cred că am surprinde esența noțiunii de cultură. Cred că cultura este legată și de însăși creația umană.
 
Filozoful german Friedrich Nietzsche, care are multe considerente legate de cultură, spune că în fond rolul culturii este să producă individul de geniu care să facă trecerea de la un spațiu geografic restrâns către conștiința universală. Cum se întâmplă în cazul unor nume reputate, care își fac un loc chiar apriori în conștiința oricărui om, indiferent de cultura din care provine și aici mă refer la oameni precum Homer, dacă tot vorbim de antichitate, Dante, Shakespeare, Gothe și nu numai. Am prezentat câteva nume arhicunoscute care s-au impus în conștiința universală.
 
Dacă ar fi să vorbim despre cultura română, consider elocvent să vorbim despre filozoful Constantin Noica. În volumul antologic „Pagini despre sufletul românesc“ amintea de această „bătălie“ a culturii române, numim bătălie între ghilimele, firește, între elementul etern și anistoric al culturii române și cel istoric, pentru că încet, încet, de undeva din a doua jumătate a secolului al 19-lea, se face trecerea de la o cultură a anonimatului, să spunem, în care creația este făurită de indivizi și nu de individ, către o cultură care să aibă în centru individul.
 
Cât despre Dobrogea, să spun și câteva cuvinte în încheiere. Din câte s-au spus, poate este important de precizat acest farmec aparte ținând cont de multiculturalitatea specifică Dobrogei. Aici au conviețuit mai multe civilizații, de la Imperiul Roman al antichității, care a avut sub administrație Dobrogea, până la Imperiul Otoman, de la 1417 și până la adesea invocatul an 1878.
A fost locul de intersecție al mai multor civilizații și chiar și-n perioada preistorică, zic eu, a diferitor civilizații, despre care arheologii ne vorbesc.
 
O frază memorabilă pe care țin s-o menționez aparține tot unui om din tagma aceasta a arheologiei, Vasile Pârvan, care este întemeietorul școlii de arheologie românești. Spunea așa, la discursul de recepție al începutului de an universitar din 1919, la facultatea de la Cluj: „Nu românizarea noastră feroce întru vegetativul etnografic, ci continua noastră romanizare întru sublimul uman va crea cultura română“. Cu asta cred că am spus tot ce aveam de spus.“


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari